20.3 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialDe partea cui e Iohannis? Și care sunt cele două tabere ...

De partea cui e Iohannis? Și care sunt cele două tabere | OPINIE

Klaus Iohannis s-a hotărât să fie jucător în războiul total care se dă în această toamnă într-o țară în care jumătate din electorat visează la o lume morală cu standarde occidentale, iar cealaltă jumătate e total nepăsătoare și n-ar avea nimic împotriva unui premier penal, cel puțin așa arată sondajele.

E din nou o luptă pentru rămânerea noastră în sfera de influență vestică, de menținere a regulilor și de respingere a arbitrariului. Confruntarea pare tot mai dură, între grupări transpartinice cu interese adverse, dar și prin coalizarea acestor fracțiuni subterane cu reguli mafiote împotriva instituțiilor statului. Principalul obiectiv, sindicalizat de către aceste grupări, este decapitarea Direcției Naționale Anticorupție (DNA) prin decredibilizarea procurorilor de la vârf și în special prin compromiterea Laurei Codruța Kövesi, care își pierde dintr-o dată toate calitățile.

Călin Popescu Tăriceanu și PSD au fost mereu de părere că atunci când DNA este prea puternică slăbește democrația și n-au avut nicio problemă să-și demonstreze ipoteza în 2007 și în 2012. Se pregătește o nouă încercare în 2017, pentru a respecta ciclul de cinci ani. După ce Iohannis a spus direct că nu va numi un premier condamnat penal sau cu probleme de integritate, liderul PSD, Liviu Dragnea, și șeful Senatului, Tăriceanu, l-au amenințat cu o criză constituțională. Cei doi, dintre care primul e condamnat la închisoare cu suspendare pentru fraudarea votului în 2012, iar al doilea e implicat într-un dosar de corupție, reprezintă însă doar vârful nemulțumiților de justiție. Armatele lor dau buzna cum fac soldații în vreme de război pentru a-și apăra teritoriul sau pentru a-i invada pe dușmani.

DNA e doar obiectivul general al celor care se cred exponenții unei jumătăți de țară, doar pentru că această jumătate continuă să voteze interese obscure, bine ascunse în spatele patriotismului de vitrină. Sunt în special amărâții, păcăliți cu mici cadouri sau promisiuni, oameni sărmani care trăiesc de pe o zi pe alta. În România, 40 la sută din gospodării au toaletele în curte și până când această proporție nu se va schimba semnificativ configurația politică rămâne instabilă, iar bătălia pentru Vest nu e câștigată definitiv. Nu pentru că acești oameni ar dori răul țării lor, ci fiindcă mulți dintre ei sunt folosiți ca masă de manevră prin pârghii televizate și scamatorii electorale.

În ultima lună totul devine mai neguros, deși în același timp se și limpezește, prin delimitare. Ministrul Educației e acuzat de colaborare cu Securitatea, după ce a intrat în mușuroiul doctoratelor copiate și al aranjamentelor politice pentru directorii de școli; Dacian Cioloș este vândut străinătății, oricâtă pită cu slană ar mânca în Sălaj și oricâtă ordine ar pune în administrație; Ludovic Orban, fost vicepreședinte PNL, anchetat de DNA, vorbește și el despre lichidarea capitalului românesc; Traian Băsescu nu mai are nicio reținere, după ce s-a dovedit că e la fel ca ceilalți; ceilalți sunt împreună: Vasile Blaga în cârdășie cu Dan Voiculescu; Udrea cu Ponta; Tăriceanu cu Ponta; Ponta cu Băsescu ș.a.m.d. În spatele lor, structuri prietene sau adversare luptă pentru bani, pentru influență, dar mai ales pentru libertate. Pentru libertatea lor. De partea cealaltă ar putea fi speranța. Dar cine mai luptă pentru ea?

Sabina Fati
Sabina Fatihttp://sabina-fati
Sabina Fati, redactor-sef adjunct
Cele mai citite

Rețetă de Conopidă la Cuptor

Ingrediente o conopidă mare (aproximatic 2 kg) 400 g de smântână cu 12% grăsime 230 g cașcaval 2 ouă o bucată mică de unt necesară pentru a unge vasul pentru cuptor o...

Vizită importantă la București. Comisarul european pentru parteneriate internaționale vine în România

Vizita comisarului european pentru parteneriate internaționale, Jutta Urpilainen, la București în perioada 24-25 aprilie, marchează un moment important în dialogul dintre Uniunea Europeană și...

Cum alegi salopeta de lucru potrivită

Alegerea unei salopete de lucru adecvate este esențială pentru confortul, siguranța și eficiența la locul de muncă. Această piesă de îmbrăcăminte, care inițial a...
Ultima oră
Pe aceeași temă