Traian Basescu nu este un presedinte iubit. El a fost ales, de unii, ca solutie de avarie in fata dezastrului pe care il anunta un eventual monopol al PSD sub autoritatea lui Adrian Nastase, iar de altii (printre care ma numar) pentru promisiunea pe care a facut-o, ca va incerca sa instaureze domnia legii si statul de drept in Romania dupa ce Emil Constantinescu esuase mizerabil in aceasta intreprindere. Tocmai acest esec care ne-a adus in situatia morala imposibila de a alege intre Ion Iliescu si Corneliu Vadim Tudor a anulat, sper ca pentru multa vreme, orice posibilitate de a face investitii sentimentale in oameni politici, si acesta este un bun castigat. In Romania tranzitiei, numai Ion Iliescu a fost capabil sa trezeasca iubirea inflacarata a maselor pana intr-acolo incat indragostitii de Ion Iliescu nu ezitau sa-i calce in picioare pe cei care nu "corespundeau" la amorul lor. Iubirea pentru Iliescu a ucis oameni in Romania.
Relatia electoratului cu Traian Basescu a fost una mai putin sentimentala, dar mai sanatoasa: un contract pe perioada mandatului, in care noi ne-am achitat de partea noastra (de doua ori chiar), iar presedintele ramane inca dator cu partea sa. Putem sa intelegem frustrarea presedintelui cand aliatii tradeaza proiectul initial si se angajeaza intr-un parteneriat mocirlos cu adversarii politici de la PSD. Putem, de asemenea, intelege revolta fata de faptul ca un personaj nefast precum Dan Voiculescu ajunge sa stabileasca agenda politica a Romaniei cu complicitatea vesela a aproape intregii clase politice. Inteleg furia si neputinta presedintelui in fata zidului impenetrabil cu care s-a inconjurat sistemul Justitiei si care a rezistat pana acum oricarui elan reformist. Inteleg sa-ti pierzi cumpatul cand, vreme de trei ani, seara de seara, esti asaltat fara ragaz cu invective de catre Ion Cristoiu, Victor Ciutacu sau exuberantul Valentin Stan. Sa-ti sara mustarul ca in fiecare duminica seara Cornel Nistorescu face tumbe intelectuale pentru a demonstra ca Basescu este vinovat de toate, de la pretul laptelui la independenta Kosovo. Sa vezi negru in fata ochilor cand un mare gazetar razboinic vede in propria-ti fiica o "gagicuta", dar n-a avut ochi sa vada in propriu-i colaborator fidel un exceptional realizator de contracte cu STS.
Ceea ce nu inteleg sa accept este discursul despre tonomate al presedintelui. Nu pentru ca as avea vreo indoiala vreun moment ca in presa romaneasca exista voci de inchiriat, care sunt platite substantial de grupuri de interese importante pentru a le promova agenda politica si economica. Cu totii stim, in aceasta breasla, ca aceste voci exista si mai stim de multe ori si ce nume poarta. Onestitatea si curatenia morala nu sunt de cautat in media romaneasca, asa cum nu sunt de gasit nici in politica. Dar asta tot nu-l indreptatea pe presedinte sa dezvolte teoria tonomatelor.
Nu cred ca Traian Basescu este un dictator mascat sau in devenire. Cred insa ca este un om chinuit de un demon. Citesc in cartea lui Andrei Plesu despre ingeri ca Raul e mana stanga a lui Dumnezeu. Stanga se grabeste intotdeauna sa desparta apele, sa faca apel la dihotomii teribile si ireconciliabile intre Bine si Rau si sa pedepseasca Raul. Stanga vrea sa starpeasca Raul pentru ca isi imagineaza ca iubeste Binele. Or, Traian Basescu este prost plasat pentru a face asemenea exercitii de intransigenta. Nu poti, de exemplu, sa te revolti contra tonomatelor cand ai avut o relatie privilegiata cu "nasu" Rosca si Gabriel Stanescu. Nu poti gasi nuante pentru a justifica de ce faci glume si i te adresezi cu apelativul "maestre" unui om care te-a umilit in public asa cum a facut-o Corneliu Vadim Tudor. Nu poti pretinde intelegere si dreptate cand un demon iti susura permanent in urechea stanga despre conspiratii universale si campanii rauvoitoare si te indeamna sa rostesti sacadat zi-a-rist.