10.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialDespre patriotismul unui anonim

Despre patriotismul unui anonim

Vă propun să lăsăm politica deoparte pentru o zi şi să parcugem împreună un exerciţiu de sinceritate care nu durează mai mult de câteva minute. Săptămâna trecută, opinia publică de pe Facebook a fost dezbinată de scrisoarea studentei românce din Londra care-şi exprima dezamăgirea faţă de Occidentul “egoist şi anti-creştin” şi admiraţia faţă de “o ţară superbă, un pământ fertil, plin de zăcăminte, Roşia Montană, Delta, Carpaţii, Dunărea, Marea Neagră”. Unii au aplaudat-o pe tânăra care, iată, îşi iubeşte patria, alţii au criticat-o pe cea care înjură Vestul spre care tânjim.

Dar nu despre epistola fetei vreau să discutăm aici, ci despre noi înşine. Pentru că scrisoarea acesteia ne oferă, de fapt, o foarte bună ocazie să înţelegem ce înseamnă cu adevărat patriotismul pentru fiecare dintre români.

Majoritatea gândesc, dintr-o perspectivă total greşită, moştenită din regimul comunist, că iubirea de patrie trebuie strigată în piaţă şi afirmată, cu fast, la televizor. Românii “verzi” cred că un bun compatriot este acela care recită, printre coji de seminţe, frânturi din istoria de gimnaziu, cum că noi nu am atacat niciodată pe nimeni, iar Ştefan cel Mare a rezistat în faţa năvălirilor otomane şi tătare. Şi atât.

În realitate, patriotismul stă în fapte mult mai lipsite de importanţă. În realitate, iubirea de ţară e anonimă.

Patriot nu este acela care-i înjură pe unguri că ne “fură ţărişoara”. Ci acela care aruncă gunoiul la coş, nu oriunde se nimereşte, pe stradă.

Patriot nu este acela care, deşi locuieşte la Iaşi ori Bucureşti, îşi rupe cămaşa că în Covasna nu poţi să cumperi pâine decât în maghiară. Ci acela care, aflat la volan într-o intersecţie aglomerată, se abţine să claxoneze ca tâmpitul minute în şir. Şi i se pare indecent să scoată capul pe geam pentru un “Mişcă-te mai repede, mamaie!”.

Patriot nu este acela care cere răzbunare împotriva rromilor. Ci acela care, când merge la picnic, pentru grătar şi o burtă de bere, adună PET-urile într-o pungă şi lasă iarba tot verde.

Patriot nu este acela care îşi face cruce pe lângă o biserică "de-a noastră, ortodoxă". Ci acela care nu te repede, plin de dispreţ, din spatele ghişeului său de funcţionar al statului.

Patrioţi nu sunt jurnaliştii care întind pe un câmp un tricolor de 8 hectare. Ci aceia care-şi fac onest meseria, în ciuda întârzierilor de salarii, aceia care nu manipulează, în ciuda ratelor la bănci, şi aceia care nu şantajează, deşi asta înseamnă să se mulţumească cu un Logan.

Patrioţi nu sunt politicienii care fac ping-pong pe “banii poporului” cu o privatizare strategică. Ci aceia care scriu legi în interesul cetăţeanului şi care muncesc mai mult şi apar la televizor mai puţin.

Patrioţi nu sunt oamenii de afaceri care construiesc biserici şi case pentru sinistraţi din averi care i-au băgat la închisoare. Ci aceia care plătesc impozitele la stat, chiar dacă asta le diminuează din “marja de profit”.

Patrioţi nu sunt preoţii care la fiecare slujbă se roagă pentru poporul român. Ci aceia care nu-i percep săracului ţăran taxă suplimentară pentru ruda înmormântată.

Exemplele pot continua şi chiar vă invit pe dumneavoastră să găsiţi şi altele, deşi poate vi se pare că tot ce am scris până acum sună patetic. Pentru că în România de astăzi, să ceri oamenilor să facă gesturi fireşti e considerată o dovadă de “patetism”, de neadaptare la realităţile locale, de idealism al celui care nu înţelege “cum merg treburile”.

Dar eu insist: nu am nevoie de scrisori publicate pe internet care să mă ajute să realizez cât de bun e poporul român. Iubirea mea de ţară creşte atunci când cel de lângă mine alege să treacă strada pe culoarea verde a semaforului.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă