23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialDragnea și Ponta, pe bancheta din spate, lângă Oprea | OPINIE

Dragnea și Ponta, pe bancheta din spate, lângă Oprea | OPINIE

Oprea repetă ca un papagal pensat că nu poate fi acuzat pentru moartea polițistului Gigină pentru că era pe bancheta din spate a mașinii de lux cumpărate ilegal de subalternii de la Doi și-Un Sfert. L-a învățat cineva să spună asta, de parcă ar fi fost mai vinovat dacă se afla la volan sau în portbagajul mașinii. Să fie foarte clar, polițistul Bogdan Gigină n-a fost lovit de nicio mașină. A murit pentru că a respectat un ordin prin care i s-a spus că trebuie să taie orașul în câteva minute, la o oră cu trafic de vârf. Ordinul fusese dat de pe bancheta din spate. Grăbit să-l respecte, ca un bun meseriaș, așa cum sunt mulți motocicliști de la Rutieră, Bogdan s-a frânt într-o groapă prost semnalizată, la fel ca toate gropile nenorocite din acest oraș al nimănui. Aflat tot pe bancheta din spate, viceprim-ministrul pentru securitate națională, ministrul Afacerilor Interne, general cu patru stele Gabriel Oprea nici măcar nu s-a dat jos să vadă ce s-a întâmplat, a mers mai departe spre casă.

„Eram la datorie. După 24 de ore, când ești în misiune, mai trebuie să mergi și acasă“, a spus Gabriel Oprea acum câteva zile. Brusc, nu se mai afla pe bancheta din spate, era la datorie. Venea din misiune. Vă dați seama? Nu Bogdan Gigină murise în misiune, ci el, Oprea, era adevăratul erou care se afla la datorie pe bancheta din spate. La pensat, la restaurant, la partid erau frecvent misiunile „datoriei“ lui Oprea. Cele 4 stele de la gradul de general i se transformaseră în stele verzi, iar el, Interesul Național, nu se mai afla la serviciu, era nonstop în misiune. Un accident se putea întâmpla oricând, pentru că ordinul de pe bancheta din spate era mereu același: în 5 minute vreau să fiu acolo, în 7 minute vreau să fiu dincolo! Minutele astea puține se transformau mereu în viteză, altfel ordinul n-ar fi fost respectat.

Poate că în instanță ar fi fost aproape imposibil de probat legătura dintre bancheta din spate și moartea tânărului polițist, dar nu vom ști cu certitudine niciodată pentru că, pe o altă banchetă din spate, alți politicieni penali au decis să-l facă scăpat pe fostul lor coleg de partid.

În țara asta parcă sunt totuși prea mulți oameni în misiune.

După ce a lăsat la libera alegere a senatorilor PSD votul în privința Interesului Național, Liviu Dragnea, el însuși condamnat, a spus că e de partea justiției și că Oprea nu va candida niciodată pe listele social-democraților. Rămâne de văzut și de care parte a justiției vor fi acești domni.

Imaginea cu Victor Ponta, Liviu Dragnea și Gabriel Oprea pe același podium al Stadionului 23 August, la acea serbare nord-coreeană din 2014, s-a risipit de zici că nici n-a existat.

Dorind să ne demonstreze cum se luptă cu corupții, conform propriului statut, voci grele din PSD îl roagă în aceste zile pe Liviu Dragnea să accepte să ne fie viitor premier, iar pe Victor Ponta îl tot propun candidat la alegerile parlamentare, cu derogare morală.

Păi ce, Dragnea era în cimitir când votau morții ăia? Sau Victor chiar a făcut ceva ca avocat în dosarul cu Șova? El nici n-ar trebui să fie avocat! Păi ce, e interzis să te afișezi cu Blair?

Și culmea e că o mulțime de sărmani cred toate minciunile astea sfruntate și sunt gata să-i mai voteze o dată. Iar noi, ceilalți, mereu scârbiți, ne vom enerva puțin, și-atât.

Din decembrie vor fi ceva mai puțini aleși, dar procentul penalilor din viitorul Legislativ trebuie să rămână constant.

Indiferent ce se va întâmpla cu noi, vor spune și ei că au fost pe bancheta din spate. Sau în barca gonflabilă trasă pe uscat de jandarmi. Ei vor fi mereu în misiune, iar noi vom trăi mereu pe datorie.

Cele mai citite

Surpriză la turneul de la Miami! Carlos Alcaraz, eliminat în „sferturi”

Carlos Alcaraz a fost eliminat în sferturile de finală ale turneului ATP Masters 1.000 de la Miami, după ce a fost învins de bulgarul...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Captive ideologiei, euroelitele nu sesizează declinul capitalismului

Revoluţia franceză a desfiinţat latifundiile feudale, în folosul unităților de producție burgheze. Comuniștii au distrus proprietatea privată pentru a crea omul nou, eliberat de...
Ultima oră
Pe aceeași temă