Partidele mari din România sunt structuri putrede, mâncate de corupția generalizată, care a măcinat administrația publică la toate nivelurile, a secătuit resursele țării, a distrus ideile de reformă și de dezvoltare accelarată cu sprijin european. Piața politică este închisă și nu există în acest moment alternative democratice și puternice la actualul sistem de partide, lucru care se va vedea la alegerile locale, unde primari suspendați pentru corupție au șanse mari să recâștige alegerile. Nemulțumirea populației va continua să crească și nu este decât o chestiune de timp până când o formațiune populistă autoritaristă va reuși să profite de disfuncțiile grave ale democrației românești.
Cu reținerea Olguței Vasilescu, aproape toate marile orașe ale țării se află în situația de a nu avea primari în funcție pentru că aceștia sunt arestați, puși sub control judiciar, trimiși în judecată sau condamnați pentru infracțiuni de corupție ori, în cel mai bun caz pentru ei, incompatibilitate. De la Craiova la Iași și de la Constanța la Brașov, trecând evident, prin Ploiești, administrația orașelor a fost abandonată și compromisă de edili corupți. Este un eșec general al partidelor care demonstrează că nu sunt capabile să guverneze dacă nu fură. Nicăieri acest faliment politic general nu este mai flagrant și mai evident decât în Capitală, unde din șapte primari aleși în 2012, numai unul, Negoiță de la sectorul 3, a rămas în funcție și asta bănuim că este mai mult un accident datorat faptului că DNA n-a ajuns încă acolo. Acest faliment general al politicului este cu atât mai grav cu cât are loc „la firul ierbii”, unde contactul dintre sfera politică și cetățean este direct și unde impactul corupției este mai mare. Pericolul golirii de conținut și legitimitate a democrației românești devine, în aceste condiții, unul deosebit de grav. Dar partidele, orbite de putere și de lăcomie, nu sunt capabile să îl vadă cum crește sub ochii lor. Altfel, nu s-ar grăbi să adopte pensii speciale pentru aleșii locali, nu ar căuta să scape de sabia ANI de deasupra capului prin a n-a tentativă de a schimba legea și nu și-ar vota, în disprețul total al Constituției, propia „lege de murături”, ca în Caragiale („Adicătele că nimini să nu mai aibă drept să-și plătească datoriile.”) prin care se declară prin lege excluse de la executarea silită.
Nici un moment partidele nu își pun problema să respecte criteriile de integritate, să cultive egalitatea între aleși și alegători și să respecte pur și simplu legea penală. Primul lor reflex este să eludeze legea să o modifice în interesul lor și să creeze privilegii pentru oamenii lor aflați în funcții. Românii nu au așadar nici un motiv să spere într-o reformă profundă a clasei politice, pe care o cer cu atâta insistență, pentru că partidele nu oferă nici măcar semnele unei reforme de suprafață.
Trei sunt rezultatele nocive ale acestui faliment total al politicului. Primul este abandonarea exercițiului democratic de către cea mai mare parte a alegătorilor, în pofida impactului direct și adesea devastator pe care politicile proaste și corupte le au asupra vieții lor. Al doilea este un fel de acomodare cu răul, în care democrația se rezumă la un troc cinic în care câștigător va fi proclamat cel care „dă mai mult”. Această adaptare meschină la regulile jocului politic corupt explică bunăoară de ce mulți dintre primarii suspendați pentru corupție, de la Vanghelie la Chiliman și până la Mazăre și Scripcaru au șanse bune să fie realeși în iunie. În sfârșit, al treilea rezultat strâmb este revolta împotriva democrației ca atare și recursul la soluții populist-autoritare. Cu o clasă politică decredibilizată, o societate civilă slabă și o presă decredibilizată de inconștiența patronilor care au ajuns să o folosească ca mijloc de presiune politică, toate redutele democratice sunt slăbite și incapabile să stăvilească asaltul populist. Deși valul care se ridică în Europa și America nu a ajuns încă în România, într-un final va ajunge și la noi și ne va prinde slăbiți și nepregătiți să-i facem față.
