15 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialÎndrăznește să crezi în Science Fiction! │OPINIE

Îndrăznește să crezi în Science Fiction! │OPINIE

Joi, pe înserat, la patru zile după alegerile care au dat PSD-ului cel mai mare scor din ‘90 încoace, Liviu Dragnea a susținut prima conferință de presă în calitate de învingător. Cu această ocazie, omul cu cele mai mari șanse să conducă viitorul guvern, fie și din umbră, ne-a explicat ce ne aș­teaptă în următorii patru ani.

Pe scurt, în România lui Dragnea vor curge numai lapte și miere.

Mai pe larg citiți astăzi în paginile ziarului nostru toate pomenile promise de urmașii lui Nea Nicu. Pe lângă fostul dictator, care abia dacă ne-ar fi dat câte o sută de lei vechi în decembrie ’89, pesediștii sunt mai generoși ca Moș Crăciun.

Pentru început, calendarul de guvernare se întinde până în toamna lui 2017.

De la 1 ianuarie, crește salariul minim, se elimină contribuțiile de sănătate la pensii, se ieftinesc medicamentele, cresc bursele studențești. Și tot de la 1 ianuarie, intră în vigoare legea eliminării celor 102 taxe. O știți, cea cunoscută sub numele de Legea Dragnea, care a fost întoarsă de președinte în Parlament, dar se va întoarce mai mult ca sigur în aceeași formă la promulgare.

De la 1 martie, crește și pensia minimă, se reduc impozitul pe profit la microîntreprinderi și TVA la vânzarea de locuințe și publicitate.

De la 1 aprilie (fix de ziua păcălelilor), se dă transport gratuit pentru studenți și se cumpără ambulanțe la sate.

Pe 1 mai, începe programul de împădurire și nu știu ce program de start-up.

Pe 1 iunie (Ziua copilului), se face selecția de oferte pentru „jucăriile“ Armatei Române, gen avioane, fregate, corvete, blindate. Și tot de la 1 iunie se vor subvenționa tomatele. N-am înțeles de ce nu și castraveții, poate din cauza culorii.

Pe 1 septembrie, se dă verde și la licitația pentru 20 de aeronave la Tarom. Nu de alta, dar dacă tot n-avem autostrăzi, măcar să avem cu ce zbura.

Ah, am uitat ceva. Reducerea TVA și a accizei pe carburanți se amână pentru 2018. Doar nu poate face nici Dragnea tot odată!

Ce-a uitat întâiul povestitor al țării să spună, la final, e formula cu care se încheie de obicei basmele: “Și-am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea așa“. Pentru că România science-fiction pe care ne-o promite n-are nicio legătură cu România reală în care trăim cu toții.

Să luăm, de pildă, județul Teleorman. Cel pe care Dragnea îl controlează, de 20 de ani, cu mână de fier.

Potrivit statisticilor, este unul dintre cele mai sărace județe din țară. Locul întâi la șomaj, cu o rată de 11,8%, de aproape trei ori mai mare decât media națională. În top 3 la ajutoare sociale pentru venit minim garantat, pentru susținerea familiei sau pentru încălzire. Dar și pe locul 2 la fraude cu aceleași ajutoare sociale. Carevasăzică, România lui Dragnea înseamnă nu doar sărăcie, ci și hoție!

Așa s-o fi explicând, în schimb, de ce Teleormanul a ieșit fruntaș la prezența la vot. Că, de, vorba unui mare scriitor SF: „There is no such thing as a free lunch“!

Cele mai citite

GALERIE FOTO. Sexy-fotbalista Madelene Wright, cu biciul în mână în fața fanilor

Sexy-fotbalista Madelene Wright le-a crescut pulsul admiratorilor de pe Instagram cu cea mai recentă postare, în care și-a promovat pagina de OnlyFans cu ajutorul...

Spitalul Obregia din București va avea o Secţie clinică de psihiatrie pediatrică

O Secţie clinică de psihiatrie pediatrică urmează să fie realizată la Spitalul Obregia, în baza unui protocol de colaborare încheiat între Administraţia Spitalelor şi...

JT Grup Oil anunță lansarea unei oferte publice de vânzare inițială a 10.000.000 acțiuni ordinare noi emise în urma unei operațiuni de majorare a...

JT Grup Oil S.A., companie ce activează pe piața distribuției de carburanți și dezvoltatorul celui mai nou terminal privat de produse petroliere din România...
Ultima oră
Pe aceeași temă