Întrebările la care Sebastian Ghiță nu va răspunde niciodată | OPINIE

de Silviu Sergiu , 18 aprilie 2017 - stire actualizata la ora 17:46, 18 aprilie 2017
Întrebările la care Sebastian Ghiță nu va răspunde niciodată | OPINIE

S-a fabulat mult în jurul arestării lui Sebastian Ghiță în Serbia. În lipsa unor informații consistente, liderii de opinie au alimentat nevoia publicului de a afla detalii noi despre acest caz cu speculații irelevante. 

Jurnaliștii se chinuie să înțeleagă cum a fost prins Sebastian Ghiță, când important este să înțelegem cum de a reușit să fugă. Cei care disecă în public acest caz stabilesc de pe acum lista cu întrebări la care controversatul om de afaceri va trebui să răspundă când va fi adus în țară. Când va veni acest moment, se vor repezi și-l vor sufoca cu tot felul de curiozități, unele dintre ele irelevante.   

Există și o doză mare de manipulare în modul în care decurg dezbaterile în jurul subiectului Sebastian Ghiță. Pentru Sistem este un cartof foarte fierbinte, iar, dacă se vor pune întrebările potrivite, mulți va trebui să răspundă la ele. Unii dintre ei chiar în fața legii. De aceea, foarte mulți sunt interesați să nu se ajungă la miezul problemei, motiv pentru care atenția opiniei publice este deturnată către aspecte complementare ale cazului.    

Personal, nu am mari așteptări de la aducerea lui Sebastian Ghiță în țară, indiferent cât de rapid se va petrece ea. În acest caz, România nu a demonstrat că este un stat de drept funcțional. Nimeni nu a plătit până acum pentru că omul de afaceri a fugit de sub nasul autorităților. Nimeni important nu a răspuns administrativ sau legal.    

Florian Coldea, de pildă, a părăsit funcția de prim-adjunct al directorului SRI abia după ce „copilul teribil al serviciilor“ a dovedit cu chitanțe că plătea vacanțele pe care cei doi le petreceau în locuri exotice și exclusiviste. Dacă nu ar fi apărut facturile din Seychelles, probabil generalul ar fi fost bine-mersi în funcție. Nu că în prezent ar duce-o foarte rău. Din câte înțeleg, pregătește viitori ofițeri ai SRI, fiindu-le profesor la Academia Națională de Informații. Un alt partener de vacanțe al lui Ghiță și Coldea, fostul director al SRI George Maior, ocupă în continuare postul de ambasador al României la Washington. Nu i s-a întâmplat nimic după fuga și autodetonarea lui Sebastian Ghiță. 

Dacă tot va fi adus în țară, ar trebui să știm cum de a putut să fugă din România chiar de la o recepție a SRI. L-au ajutat prietenii lui din acest serviciu secret să-și ia tălpășița? A avut complici printre înalții funcționari ai statului, din SRI sau din alte instituții? Cum a părăsit teritoriul României? Cum i-a păcălit pe vameșii români? Le-a băgat sub nas celebrul pașaport sloven fals și le-a vorbit într-o engleză stricată? S-a ras în cap și i-a crescut barba într-o noapte? S-a ascuns într-un portbagaj? A trecut Dunărea înot până în Serbia, ca pe vremea lui Ceaușescu? Sau a fost scos din țară, în urma unor operațiuni specifice, de către prietenii săi securiști?   

Sebastian Ghiță este un subiect de larg interes public doar dacă va pune umărul la destructurarea caracatiței care l-a creat și l-a corupt. În folosul ei. Dacă nu va devoala toate complicitățile din statul român, povestea lui Sebastian Ghiță va fi doar o poveste de adormit vigilența opiniei publice. O poveste cu spioni, servicii secrete și „golden boys“ care o iau razna, însă doar o simplă poveste.

Comentarii

  • Ludu

    19 aprilie 2017 12:38

    În afara de oamenii simpli care trăiesc din salariu, nimeni nu are interes sa destructurarea caracatiță. Ar pierde o viata de huzur. Nu vom afla afla de la Ghiță decât lucruri despre Kovesi, de prezenta căreia în fruntea dna este legata libertatea și averea sa. A sperat ca va reveni în tara după ce vor cădea Coldea și Kovesi ca sa-i fie mai ușor.

    raspunde comentariului
  • ghita

    18 aprilie 2017 22:29

    Ghita este pentru PSD ceea ce a fost Cocos pentru PDL. Ambii niste mafioti de frunte ai statului asa zis DEMOCRATIC. In realitate sistemul actual face ca statul sa fie capturat de o gasca de hoti si profitori la fiecare patru ani,si care folosesc toate tertipurile asa zisei democratii, pentru a se situa deasupra legilor morale, economice si juridice.

    raspunde comentariului
  • Franjo Glavina SLUGA PSD CARMEN DAN TREBUIE SA RASPUNDA IN FATA LEGII

    18 aprilie 2017 21:55

    PSD A FOST SI ESTE DIRECT INTERESAT IN UITAREA INFRACTORULUI GHITA IN SERBIA. IN SERBIA SE POATE ORICE ATAT TIMP CAT ACEL POPOR DE IMB ECILI IUBESTE RUSIA.

    raspunde comentariului
  • Andrei Cristescu

    18 aprilie 2017 18:45

    Este scris gresit ........"mulți va trebui să răspundă la ele". Corect este ........."mulți vor trebui să răspundă la ele".

    raspunde comentariului
    • Grămăticescu Cosorin

      18 aprilie 2017 18:52

      Mai studiază, tovărășele... a scris corect... trebuie este unipersonalimpersona. Deci .... Indicativ prezent trebuie la toate persoanele. Verbul care urmează după trebuie se acordă cu subiectul, după cum se vede mai joseu trebuie să dau noi trebuie să dămtu trebuie să dai voi trebuie să dațiel trebuie să dea ei trebuie să deaIncorect el trebuiește, ei trebuiesc.

      raspunde comentariului
  • nick

    18 aprilie 2017 14:34

    Angajatii serviciilor sunt precum membri mafiei.

    raspunde comentariului
  • andreesanu

    18 aprilie 2017 13:46

    Ghita a dovedit inca odata cat de PUTREDA e lumea politica !!,cata minciuna este in servicii !!.Cine a platit cand a sters-o Bivolaru ?,cine a platit cand a sters-o Haisam ?,totul e o MASCARADA care muta atentia romanilor prosti de la chestiunile importante !!.Manipularea GROSOLANA ,NESIMTITA ,IRESPONSABILA a inceput in decembrie 89 -vezi circo revolutia in direct regizata de Nicolaescu ,vezi crimele peste 1100 de morti si nimeni nu raspunde !!,vezi mineriadele !,vezi Tg Mures 1990 !,vezi distrugerea Bancorex !,vezi DESTABILIZAREA ECONOMICA A ROMANIEI marca Brucan -Roman ,Nastase -jaful apocaliptic zis privatizare !!.******* lui Ghita este un scuipat in oghii prostilor !!.Cardasia -tradarea -hotia fac parte din uzantele politicii de ***** a GOLANILOR ce si-au infipt coltii in ROMANIA !!.

    raspunde comentariului
    • Didina

      19 aprilie 2017 15:50

      Tu crezi ca tâmpeniile astea cu MANIPULAREA DUPĂ DEC 1989, trebuia sa le scrii de 26 de ori ?. Scriele domnule o singura data și documentat, .Pai în 1985, de pilda, un an ploios, ai făcut 6 tone știuleți per hectar iar în ziarul Scânteia apăreau 18 tone știuleți per hectare, nu era O MANIPULARE mai dobitoaca ca acum

    18 aprilie 2017 13:45

  • Uku-Gugu Block buster

    18 aprilie 2017 13:24

    Nasoala treaba cu ... puscariile din Serbia. E de notorietate igiena precara, caci acolo, pentru pretul corect, arestatii ... sloveni pot dezvolta micoza lui Marta, care iti ataca limba in asa hal, ca pacientii cu acest sindrom nu au mai vorbit niciodata, nici macar prin semne ... Totusi, fostii ''prieteni'' se gindesc si la un tratament - singurul ! - naturist, foarte scump, cu simburi de ... Glock, dar printre efectele secundare se mentioneaza un fel de intepenire, cu raceala, si nu raspunde la nurofen ...

    raspunde comentariului
  • gancea

    18 aprilie 2017 12:53

    Cind a parasit tara,el s-a ras in cap si la control s-a dat drept Mihai Bendeac dar in Serbia el nu si-a jucat bine rolul de Stend Up,....ia bagat pe aia la banuieli si d-aia l-au prins. Eu cred ca aducerea lui in tara nu ne va incalzi pe noi cei multi cu nimic iar pe aia raspunzatori nu-i va afecta de nici un fel caci e vorba de o rafuiala in haita pradatorilor. Ba mai mult, mi-e teama sa nu cumva sa primeasca lauri si chiar sa fie si avansat pentru intelijenta lui SPECIALA.. Acolo sus,exista doar o gasca....adica GASCA LOR. Noi, ca de obicei,ne vom alege doar cu praful de pe toba.

    raspunde comentariului
  • Ghita

    18 aprilie 2017 12:36

    Eu cred ca s-a predat in urma vizitelor mai multor emisari printre care Ponta si Andronic , via Turcia . V. Viorel chiar s-a mai linistit dupace Dragnea si partidul i-au acceptat strategia .

    raspunde comentariului
  • spok

    18 aprilie 2017 9:25

    Silviu Sergiu sau Sergiu Silviu aceasta-i intrebaria.Sau un alt fel de triumph al talentului.Pai pune-ti mintea si talentu' la treaba mai Nita Ghitescule si cauta dovezi.Dovezili,scoate dovezili la iveala nu baga din top...

    raspunde comentariului
anunturi mica publicitate
Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te pentru a primi cele mai importante titluri pe e-mail.

Urmareste-ne pe Facebook

Copyright © 2014. Toate drepturile rezervate RomaniaLibera.ro

Dezvoltat de Bluebay Design