14.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialMândrul Dragnea, la poarta Marelui Licurici | OPINIE

Mândrul Dragnea, la poarta Marelui Licurici | OPINIE

Cei ce votară PSD cred că se așteptau ca prima vizită a lui Dragnea să fie la Putin, apoi să se reînființeze colhozurile, să se reia producția de Dacia 1300 și să se revină la rațiile de ulei și zahăr ca să ajungă la toată lumea. Nu cred că se așteptau să-i vadă umili, pe Dragnea și pe băiatul ăla, nu rețin cum îl cheamă, la ușa unor imperialiști americani de mâna a cinșpea. Păi, cum așa?

N-au spus ei toată campania că sunt români verzi și mândri, că ei nu-s slugile Bruxelles-ului și nici ale americanilor care ne folosesc precum niște cârpe și ne încalcă independența? Și acum se reped să plătească oricât doar ca să-și facă un selfie cu un vecin care-i prieten cu un șofer care odată l-a văzut mai de aproape pe Trump? Mie îmi pare că asta e cam închinare la Înalta Poartă sau Marele Licurici, cum i se mai spune pe la noi p-aici. Până la urmă,Dragnea a stat la coadă și a dat mâna cu Donald. Deci partidul a plătit o sumă care bate la jumătate de milion pentru asta, conform mercurialului comitetului care l-a invitat. De asta nu și-a putut asuma Camera Deputaților cheltuielile, pentru că am fi văzut cu toții suma exactă. În 2013, Victr Ponta se poza cu Obama. Și la ce i-a folosit? Susținătorii PSD exultau și atunci, deși în campanie erau anti-americani.

Mi-aduc aminte de o declarație a lui Vanghelie în care spunea că Dragnea i-a găsit vinovați pe americani și o forță supranaturală de înfrângerea lui Victor Ponta la prezidențiale.

Asta l-a motivat, probabil, pe Liviu Dragnea să-și cunoască dușmanul de aproape. În fine, nu chiar așa de aproape, dar Trump este totuși în același stat. Dar, în timp ce șeful PSD își căuta partener de selfie prin Washington, ambasadorul SUA la București condamna diplomatic miercurea neagră care l-ar fi albit pe Dragnea. Păi, cum? L-au chemat ca să-l certe în lipsă?

Altfel, dacă vrem să fim rezonabili, singura explicație logică ar fi că mai-marele PSD a vrut să nu fie în țară când Guvernul dădea ordonanța prin care el ar fi fost scăpat de orice eventuală condamnare cu executare. Doar că e greu să faci treaba asta cu șmecherii de Teleorman. Cum oamenii care s-au ocupat de treaba asta au studii la seral sau doctorate plagiate, n-a fost prea greu să fie prinși cu minciuna. S-a descoperit foarte simplu că textul ordonanței grațierii și modificării legilor penale în folosul infractorilor a fost conceput chiar la cabinetul lui Liviu Dragnea, și nu la Guvern – cum ar fi fost normal. Iar data de la care trebuiau să intre în vigoare toate acele nenorociri legislative era chiar aia în care a fost ședința Executivului, adică 18 ianuarie 2017.

S-a mai întâmplat un lucru despre care scriam acum câteva săptămâni. Până și Grindeanu a realizat că ar putea săvârși o faptă penală și a dat înapoi.

Până la urmă, efectul a fost că o echipă de mâna a treia de la PSD l-a repus în drepturi pe președintele Klaus Iohannis, care a profitat la maximum. Dacă o ține tot așa, Dragnea o să-i mai dea un mandat clar lui Iohannis și nu știu dacă s-ar autoconsidera forță supranaturală.

Cele mai citite

PAOK-ul lui Răzvan Lucescu, eliminată din Conference League! Echipele calificate în semifinalele competiției

PAOK Salonic, echipă antrenată de românul Răzvan Lucescu, a ratat calificarea în semifinalele Conference League, după ce a fost învinsă de pe teren propriu...

Emma Răducanu, în sferturile de finală ale turneului de la Stuttgart

Britanica Emma Răducanu s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA 500 de la Stuttgart, după ce a învins-o în două seturi, cu...

Litoralul românesc are o nouă stațiune: Mamaia Nord

Plajele naturale largi, cu nisip fin, spațiile de cazare noi sau proaspăt renovate, evenimentele pregătite special pentru sezonul 2024 și o gamă extrem de...
Ultima oră
Pe aceeași temă