10 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăSpecialMarii eroi ai micilor orașe | OPINIE

Marii eroi ai micilor orașe | OPINIE

Cosmin Bârsan e cel mai cunoscut dintre ei. O celebritate care s-ar putea să îl coste 150.000 de lei, cât îi cere în instanță primarul PSD din Odobești pentru repetatele semnale de alarmă pe care tânărul le-a tras pe Facebook cu privire la activitatea acestuia. În ciuda amenințării, Cosmin nu a ezitat să iasă din nou pe stradă, singur la început de februarie, și să protesteze împotriva ordonanțelor de amnistie mascată ale Guvernului Grindeanu. Cele două miniafișe ale sale s-au viralizat pe internet: „Nu amnistiei și grațierii!“ și „DNA să vină să vă ia!“.

50 de persoane au protestat împotriva actelor normative banditești și la Alexandria, fieful de fier al lui Liviu Dragnea. Acțiunea a uimit pe toată lumea, pentru că în orașul controlat de baronul de Teleorman cine se ridică împotriva puternicilor zilei este strivit. De altfel, nici nu a durat mult până ce protestatarii au început să aibă probleme. Imediat a apărut un „binevoitor“ care a reclamat că fac prea mult zgomot. „Vă atrag atenția să încetați și să mergeți acasă. Există o persoană care reclamă că deranjați ordinea publică“, le-a cerut demonstranților șeful de obiectiv din Jandarmeria Teleorman, devenit dintr-o dată foarte grijuliu cu liniștea locatarilor.

Aproximativ 100 de persoane au ieșit în Slatina, pe 2 februarie, pe platoul din fața Prefecturii Olt, iar la ora 22.00 câteva zeci de manifestanți erau în stradă și la Caracal. Oltul este teritoriul baronului PSD Paul Stănescu, unul dintre politicienii ultrafideli lui Dragnea, așa încât să strigi din mijlocul unui astfel de loc lozinci precum „PSD, ciuma roșie!“, „Hoții“, „Dragnea, nu uita, România nu-i a ta!“ poate fi o adevărată nebunie, o sinucidere socială. Mai ales că nu beneficiezi de șansa de a deveni anonim într-o mulțime de mii de persoane, ca în marile orașe, ci te afli alături de doar o mână de oameni, ușor de identificat într-o localitate în care toată lumea cunoaște pe toată lumea și toată lumea votează cu PSD.

Tot asta înseamnă să afirmi din Vaslui, unul dintre cele mai sărace orașe din România, controlat până la ultimul reper de liderii locali, că „ieșim în stradă până scoatem țara la lumină“. Sau din Bârlad. Ori din Giurgiu.

Autoritățile din toate zonele acestea au fost obișnuite cu „liniștea“, iar cine a îndrăznit să deranjeze liniștea hoților a fost imediat „rezolvat“. Iată un exemplu mai vechi din Teleorman, dar extrem de relevant în actualul context. „România liberă“ a scris cum un om de afaceri cu investiții în confecții a fost călcat de poliție, la ordinul fostului prefect Teodor Nițulescu, doar pentru că familia reprezentantului Guvernului avea o afacere concurentă. Teodor Nițulescu a fost filmat cum dădea personal indicații agenților să îl scoată din clădire pe patronul fabricii rivale. Nu mai conta că prefectul era un funcționar public care nu avea ce căuta acolo, nu mai conta că poliția nu se supune Prefecturii.

Nu mai conta pentru că, atunci când îi deranjezi pe oamenii aceștia, legea și regulile nu mai contează pentru ei. Românii care au avut curajul să își strige nemulțumirea în micile orașe sunt, tocmai de aceea, marii eroi ai acestei „revoluții de catifea“ din februarie.


Urmărește-l pe jurnalistul Răzvan Chiruță și pe rețelele sociale 

Facebook

Twitter

 

 

 

Cele mai citite

Curtea Constituțională a Republicii Moldova a aprobat referendumul pentru integrarea în UE. Referendumul va permite modificarea Constituției

Curtea Constituțională de la Chișinău a dat aviz pozitiv pentru organizarea referendumului în care cetățenii Republicii Moldova urmează să-și exprime opțiunea cu privire la...

Pe timp de război, cresc acțiunile firmelor producătoare de armament

Acțiunile unor mari companii care produc echipamente militare au crescut semnificativ, în contextul războiului din Ucraina și, mai nou, al războiului din Orientul Mijlociu,...

Un bănișor, la ipocritul Plicușor

Primarul general Nicușor Dan se laudă în campanie că le-a blocat PUZ-urile edililor Negoiță, Băluță și Ciucu. Pe lângă problema blocării dezvoltării Bucureștiului, ceea ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă