Să presupunem că în locul lui Mircea Diaconu s-ar fi aflat Adrian Năstase, că în locul deciziei de „incompatibilitate” a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în cazul Diaconu, ar fi fost vorba de sentinţa de condamnare la închisoare a lui Năstase pentru corupţie şi că Parlamentul ar fi votat împotriva acestei sentinţe. Să mai presupunem că suntem în plin regim USL în care Constituţia va fi fost deja modificată în sensul dorit de Ponta al anulării deciziilor Curţii Constituţionale cu votul a două treimi din Parlament. Va putea Parlamentul să nesocotească sau să modifice hotărârile Instanţei Supreme chiar şi în cazuri penale, nu numai în cele legate de incompatibilităţi? Dacă rezultatul va fi cel dorit de Ponta&Antonescu-Voiculescu, atunci nu numai că va putea, DAR NU VA MAI EXISTA NICIO INSTITUŢIE CARE SĂ I SE OPUNĂ! În felul acesta, vom asista la victoria definitivă a lui Adrian Năstase asupra statului de drept. Şi la ieşirea României din Europa.
Dezbaterea aprinsă în ultima săptămână în jurul întrebării „ar trebui sau nu să facă România uz de dreptul de veto în cadrul Consiliului European pe tema alocărilor bugetare” a fost subordonată unei alteia, „mai profunde”, „mai fundamentale”: „trebuie sau nu să se comporte România ca o colonie a Uniunii Europene şi a Vestului în general?” cu răspunsul previzibil oferit de USL-Antena 3-Vocea Rusiei că „Nu, nu trebuie!” şi că România trebuie să se comporte ca un membru „demn”, „cu drepturi depline” etc, etc. Dar de unde a pornit toată această dispută privind statutul României de „colonie” a Occidentului? Tema nu a fost lansată, aşa cum ar putea crede mulţi, în timpul acţiunii de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu, de catre liderii USL frustraţi că nu sunt lăsaţi de Europa să-şi facă de cap cu instituţiile statului de drept, ci, MULT ÎNAINTE ca problema suspendării să fie măcar ridicată, de catre… Adrian Năstase într-un discurs rostit în luna aprilie la Congresul Extraordinar al PSD. Acolo, Năstase a formulat pentru prima oară două teme care domină în acest moment dezbaterea publică, deşi nimeni nu vrea, se pare, să-i recunoască paternitatea: „patriotism economic versus statut de (semi)colonie” şi „destructurarea” statului de drept pe care Năstase îl numeşte „sistemul poliţienesc” al lui Traian Băsescu.
Dacă vrem să înţelegem ce s-a întâmplat cu adevărat în România ultimelor şase luni, dacă vrem să înţelegem de ce DNA, ANI şi CCR sunt supuse „destructurării”, de ce susţine Ponta că „dacă ni se spunea în 2007, domnule, nu o să aveţi nici drumuri, nici spitale, nici agricultură ca în Vest, dar o să vă facem ANI şi DNA, poate că ne gândeam de mai multe ori”, de ce se agaţă guvernul de opţiunea nucleară a „veto”-ului european deşi ştie foarte bine că este sinucigaş şi chiar şi de ce a impus Ponta un moratoriu asupra gazelor de şist fără să i-o ceară nimeni, atunci trebuie mers înapoi până la discursul din aprilie al lui Năstase ale cărui direcţii Ponta şi Antonescu le-au urmat neabătut. Atunci când Năstase a vorbit despre faptul că Viviane Reding a tratat România ca o colonie pentru că i-a cerut lui Antonescu să nu ofere graţieri pe perioada interimatului, acelaşi Antonescu a ieşit la Antena 3 pentru a denunţa faptul că sub Băsescu, România s-a comportat ca o colonie a UE. Cum a scris Năstase pe blog că ar fi victima politică a lui Băsescu şi a Partidului Popular European (Barroso-Reding-Cathrine Day), cum au ieşit şi Ponta şi Corlăţean să îl acuze pe Băsescu că are „datorii de plătit” susţinătorilor săi de la Bruxelles din PPE şi de aceea nu vrea să utilizeze dreptul de veto. A spus Năstase „Oprirea privatizării resurselor strategice este motivul cel mai recent pentru care regimul Băsescu trebuie îndepărtat cât mai rapid”? N-o să vedeţi moratoriul ridicat prea curând.
Nu susţinem că Adrian Năstase conduce din umbră USL sau că Ponta, Antonescu şi Voiculescu se comportă ca nişte marionete conduse din închisoare de condamnatul Adrian Năstase, ci că toţi fac ceea ce spune Năstase pentru că sunt convinşi că Năstase are 100% dreptate, sunt convinsi că el reprezintă „normalitatea” societăţii româneşti, iar ultimii opt ani, aberaţia ce trebuie corectată. Începând din momentul condamnării lui Năstase, atât guvernul României cât şi liderii USL se află într-o cursă nebunească pentru a salva ceea ce putem numi „paradigma Năstase” a politicii româneşti. În această paradigmă, un grup mic de privilegiaţi proveniţi din rândurile fostului Partid Comunist şi ale fostei Securităţi controlează în chip discreţionar structurile puterii de stat şi relaţiile economice în totală impunitate şi, în acest scop, colaborează pentru a-şi subordona instituţiile statului de drept şi, în primul rând Justiţia. Şocul condamnării lui Năstase a fost şocul spargerii acestei paradigme dominante şi, de atunci, USL Ponta&Antonescu-Voiculescu, Antena3, RTV şi toată oligarhia se străduiesc să o refacă din ruine. În acest fel se explică şi suspendarea lui Băsescu, şi lansarea temei „coloniei” (de fapt demonizarea si antagonizarea Occidentului ca agent al reformei şi statului de drept), aşa se explică ineptul naţionalism economic al guvernului şi aşa se explică şi cazul Diaconu amintit la început şi încercarea de a trece Justiţia sub controlul majorităţii parlamentare.
Calea pe care a apucat România sub mirajul USL este calea refacerii cu orice preţ a „paradigmei Adrian Năstase”, este calea salvării oligarhiei, a corupţiei generalizate, a naţionalismului primitiv şi a anti-occidentalismului, o cale pe care am numit-o „fascizarea României”. Preţul este anihilarea statului de drept şi ieşirea din Europa şi, în acest moment, 70% dintre români par să creadă că merită plătit. Ei bine, 70% dintre români se înşală!
