Mihai Necolaiciuc (promovat de Anca Boagiu, susţinut de Miron Mitrea) şi Nicolae Popa (om de casă al lui Sorin Ovidiu Vîntu) sunt două nume care au creat dintotdeauna aşteptări mari. Au făcut-o încă din primele zile în care au fost lansaţi la apă de regizorii din spatele cortinei şi o fac acum, când resursa de navigare le-a expirat şi i-a blocat în cele mai îndepărtate porturi ale lumii. Asta, bineînţeles, după ce şi unul, şi celălalt au plutit ani şi ani într-o derivă până la un punct bine controlată.
Acestea fiind circumstanţele, mai pot reprezenta cei doi vreun just interes „comercial”? Mai pot contribui în vreun fel ţeparul CFR şi ţeparul-adjunct al FNI la bunăstarea naţiunii care un timp i-a protejat, apoi i-a declarat fugari şi, ulterior, i-a căutat peste mări şi ţări cu Interpolul? Sau, din contră, ar fi bine să-i dăm cu totul uitării, să renunţăm la a mai căuta răspunsuri la întrebarea „oare când i-or aduce” şi să încheiem pasiv conturile cu un trecut recent nebulos şi cu două dintre figurile lui, la fel de înceţoşate?
S-ar putea spune – de ce nu? – că, la aproape un deceniu distanţă de tunurile pe care ambii le-au îndreptat spre economia naţională, nu se mai justifică astfel de priorităţi. Că provocările actualităţii imediate sunt altele, că dosarele sunt prea delicate şi îndepărtate, iar procedurile judiciare din SUA şi Indonezia par suficient de greoaie pentru ca un om cu capul pe umeri să nu înţeleagă, în sfârşit, că e gata – afacerile Necolaiciuc-Popa trebuie lăsate în lină adormire.
Din 2009, de când fugarii au fost capturaţi, despre cele două extrădări vedem doar că, din timp în timp, autorităţile din Florida şi Jakarta mai dau câte un semn – cum că procesele îşi urmează cursul, că schimbul de scrisori cu partea română este în toi etc. Cât dinspre Bucureşti, fie nimeni nu ştie nimic despre momentul în care cei doi amirali ai megafraudelor vor putea fi aşteptaţi la aeroport, fie, dacă există cunoscători, nimeni nu suflă o vorbă.
În ciuda tuturor aparenţelor însă, Mihai Necolaiciuc şi Nicolae Popa, asemenea navelor care trebuie scoase din uz, încă mai valorează mult. Unele sunt preţuite pentru greutatea lor uriaşă în fier vechi, altele sunt, din contră, recondiţionate şi primesc o utilitate nouă. Această a doua variantă este în continuare cea valabilă pentru cazurile celor doi fugari arestaţi în SUA şi Indonezia. Cu siguranţă că exploatarea judiciară a lui Necolaiciuc şi Popa ar fi întors un profit înzecit dacă ea s-ar fi produs în timp real. Ar fi fost şanse infinit mai mari ca la buget să fie recuperate sume substanţiale, ca unele dintre fraude să fie chiar împiedicate, ca reţelele de interese din jurul lor să fie mai uşor şi în detaliu deconspirate, iar noi vinovăţii să fie scoase la lumină.
Dar, chiar dacă s-a ratat primul moment, inteligent ar fi ca măcar acum, că bate al 12-lea ceas, să ne maximizăm profitul din ceea ce a mai rămas. Iar ce a rămas nu este de neglijat:
# Mihai Necolaiciuc şi Nicolae Popa au deja de ispăşit condamnări cu închisoarea. # Odată aduşi în ţară, foşti şi actuali miniştri, plus milionari şi miliardari pot fi chestionaţi mai eficient asupra modului în care şi-au multiplicat averile şi relaţiile vinovate cu statul.
# Odată aduşi în ţară, am putea dispune de răspunsuri noi şi mai ample la întrebări legate de evoluţia din ultimii ani a CFR şi a unor afaceri co-tangente la escrocheria FNI.
# Odată aduşi în ţară, sunt şanse de a fi deshumate detalii interesante despre personaje de actualitate, bine poziţionate în piramida politico-financiară a României.
# Odată aduşi în ţară, pot apărea amănunte-cheie despre mersul în justiţia internă al dosarelor legate de Mihai Necolaiciuc şi Nicolae Popa.
# Odată aduşi în ţară, se va da un semnal sănătos de alarmă pentru cei care cred că pot trage salve după salve la buget fără a păţi nimic. Ei ar avea şansa revelaţiei, să vadă că scadenţa te poate urmări şi după 10 ani.
Este, de aceea, de bun-simţ să vedem în extrădarea lui Mihai Necolaiciuc şi a lui Nicolae Popa un câştig colosal, chiar şi după un deceniu. Este de datoria societăţii româneşti să preseze autorităţile de la Bucureşti să facă totul pentru o continuare proaspătă a celor două epopei penale. Ele nu au ajuns nicidecum la final. Din contră, în sfârşit miza creşte, pentru că România este acum mai pregătită decât la începutul şi jumătatea anilor 2000 să facă faţă acestui „şoc”.
