Miliarde de oameni vor asista in aceasta seara la ceremonia de inaugurare a celui de-al 44-lea presedinte al Statelor Unite, Barack Obama. Doua milioane de oameni sunt asteptati la Washington pentru acest eveniment si daca pare ca aceasta afluenta de oameni care au vrut sa fie martori la un moment istoric seamana cu un pelerinaj precum cel de la Lourdes, acest lucru nu este intamplator. Pentru ca in aceste zile o mare parte a Americii si a lumii priveste spre noul presedinte american ca spre un soi de Mesia, Salvatorul care aduce Speranta si care va rezolva toate problemele lumii, va repara toate nedreptatile si va vindeca toate ranile.
Barack Obama a avut o cariera politica scurta, dar fulminanta, si de aceea nu se stiu multe lucruri despre capacitatea lui de lider. Dar un lucru poate fi afirmat cu siguranta: Barack Obama NU este Mesia! NU este Mantuitorul pogorat pe Pamant ca sa salveze omenirea. Este al 44-lea presedinte al Statelor Unite. Atat.

Este adevarat, lumea de astazi se afla intr-o stare extrem de proasta si presedintele Obama se va confrunta cu probleme dintre care unele par insurmontabile: criza economica mondiala, razboaiele din Afganistan si Irak, terorismul islamist, programele nucleare iranian si nord-coreean si perpetua amenintare pe care o constituie un Pakistan esuat politic, dar in posesia armei atomice, conflictul etern din Orientul Mijlociu, ascensiunea agresiva a Rusiei si ascensiunea mai putin agresiva, dar nu mai putin periculoasa, a Chinei, retragerea Europei din Istorie in paradisul ei postmodern, saracia si SIDA din Africa, amenintarea la fel de eterna pe care o reprezinta destabilizarea Americii de Sud, incalzirea globala (daca exista asa ceva), perspectiva crizei energetice mondiale (foarte reala), atractia tot mai mare pe care o exercita regimurile autoritariste sau criptofasciste precum cel de la Moscova, concomitent cu prestigiul tot mai mic de care se bucura democratia in lume…

Indiferent de modul in care istoria va reflecta in cele din urma mandatul presedintelui Bush, un lucru se poate desprinde cu limpezime din ultimii opt ani: America nu poate rezolva singura toate problemele lumii, iar presedintele Statelor Unite o fi el cel mai puternic om din lume, dar asta nu inseamna ca este si omnipotent.
Obama are un mandat electoral clar si are de partea sa un Congres dominat de Partidul Democrat, deci dispune de toate parghiile de putere pentru a-si promova agenda. Intrebarea este daca va sti sa ia deciziile bune. In ceea ce priveste criza economica, bunaoara, exista in America, dar si in lume, un curent ce pare irezistibil, care cere crearea unor institutii de suprareglementare a pietelor. Obama trebuie sa reziste acestor chemari.

Incercarea de a pune economia americana si chiar pe cea mondiala sub controlul unor structuri birocratice care sa emita reglementari contradictorii nu va rezolva nimic si va transforma recesiunea in depresiune. Economia are nevoie de investitii si de piete care sa functioneze, nu sa fie paralizate de institutii de supracontrol.
In ceea ce priveste Irakul, Obama are de ales intre o retragere pripita a trupelor americane si continuarea consolidarii regimului din aceasta tara pe temelia stabilitatii create in ultimul an de generalul David Petraeus. O retragere prematura s-ar putea solda cu intoarcerea acestei  tari la haosul de acum cativa ani si ar echivala cu acceptarea infrangerii de catre americani. Este adevarat, Obama a declarat in repetate randuri  ca se va concentra asupra misiunii din Afganistan, un lucru mai mult decat dezirabil, in conditiile in care razboiul merge prost, dar asta nu inseamna ca Irakul trebuie abandonat.

Dimpotriva, politica americana in Irak trebuie corelata cu cea fata de Iran si de Siria, tari ostile Americii. Obama a afirmat ca doreste sa deschida un dialog cu Iranul si Siria, dar este putin probabil ca ayatollahii vor renunta la visul de a construi arma atomica doar in urma discutiilor cu noua administratie. Bill Clinton a incercat acelasi lucru cu Coreea de Nord si astazi regimul stalinist de la Phenian dispune de mai multe bombe nucleare.
Presedintele Bush a facut greseala de a neglija Caucazul si Asia Centrala concentrandu-se exclusiv asupra Irakului. Presedintele Obama nu trebuie sa repete aceasta greseala. Invazia Georgiei de catre trupele ruse din august si razboiul gazului dintre Rusia si Ucraina demonstreaza cat de importanta este o prezenta americana in regiune. Statele Unite trebuie sa dezvolte rapid o strategie pentru aceasta zona, care sa includa atat refacerea relatiilor cu Turcia, cat si un proiect pentru regiunea Marii Negre.

Daca va reusi sa rezolve aceste probleme, presedintia Obama va fi un mare succes. Asta va insemna insa ca unii vor fi cu siguranta nemultumiti, pentru ca nu poti sa-i multumesti pe toti tot timpul. Nu poti multumi si marile companii financiare, si pe socialisti, pe arabi si pe israelieni, pe georgieni si pe rusi. Nefiind Mesia, Obama va trebui sa-si aleaga un numar mic de prioritati  si sa nu se teama ca in urmarirea acestora isi va pierde o buna parte dintre sustinatorii care astazi il aduleaza.