Pentru prima oara de multa vreme incoace, Comisia Europeana de la Bruxelles a facut public un raport despre progresele Romaniei si Bulgariei in domeniul justitiei si in administrarea fondurilor europene, din care rezulta ca Romania incepe sa o duca mult mai bine decat Bulgaria. Surprinzator, lucrul a parut sa-i nemultumeasca pe multi romani. Remarcele scrise de unii cititori pe site-ul "Romaniei libere", care a obtinut si prezentat raportul cu mult timp inainte de publicarea sa oficiala, erau pline de acreala si parca de un soi de ciuda. Altii mimau neincrederea: "Cum adica? Nu se poate sa fie la altii mai rau decat la noi!". Sau: "Ei, si daca-i un pic mai bine la noi, atunci ce? Tot rau e pana la urma!". E ca si cum o buna parte din romani si-ar fi facut un titlu de glorie din a fi ultimii, ceea ce-i face sa fie dezamagiti atunci cand aud ca, de fapt, nu mai e asa. La fel a fost recent, cand s-au publicat niste statistici despre violenta in mai multe tari, printre care si Romania.

Reiesea de acolo ca orasele din Romania sunt mult mai sigure noaptea decat multe metropole occidentale. Dar romanii n-au vrut sa creada, intr-atat s-au obisnuit sa spuna, cu voce tremuratoare de indignare, ca de la caderea comunismului incoace totul s-a degradat si ca acum la fiecare colt de strada pandeste in intuneric un cutitar. Sigur, este o atitudine care are si radacini istorice, ca doar si in manualele de scoala ni s-a spus intotdeauna ca am fost un popor vesnic umilit si tratat cu nerecunostinta si ca pentru asta suntem acum printre ultimii, iar intelepciunea populara ne zice ca tarele noastre nu se pot compara cu ale altora, ca ale noastre sunt structurale, ontologice. Cu ce drept pretind contopifltii de la Bruxelles ca la noi e mai bine?

Aici, in comparatia cu Bulgaria, dispunem de un intreg arsenal de formule extrase din intelepciunea populara care ar trebui sa ne impuna sa nu ne uitam in ograda altora, mai ales ca, in mod normal, avem o barna in ochi, asa ca sa le lasam paiul in pace etc. Este un complex de inferioritate care a devenit un soi de ipohondrie generala. Se intampla cu romanii asa cum se intampla cu acei bolnavi inchipuiti care se plang intotdeauna de boli grele, de preferinta in faza terminala, si care sunt nemultumiti cand doctorul le spune sa inceteze, ca de fapt nu au nimic grav.