Tot mai mulți dintre oamenii cu care discut îmi spun că s-au săturat să urmărească viața politică românească, deoarece pur și simplu nu-i mai interesează ce decizii aberante adoptă parlamentarii. O parte s-au refugiat într-o realitate în care politicienii nu mai există și merg pe principiul “ce nu știu nu îmi poate face rău”. Preferă, îmi explică, să privească un film sau un canal de televiziune cu documentare despre natură decât un buletin de știri. Nici măcar comedia politică nu mai are priză la public, tocmai pentru că majoritatea dintre noi nu vor să fie înștiințați nici măcar printr-o glumă de nenorocirile votate de senatori și deputați.
Deși prin soluția lor contribuie, de fapt, la degradarea, dacă mai este posibil, a clasei politice românești, opțiunea este într-o oarecare măsură de înțeles. Parlamentul actual este mai periculos decât o butelie fisurată pe care trebuie să o supraveghezi non-stop, până reușești să o schimbi, pentru că altfel riști să explodeze în orice moment. În aceste condiții, monitorizarea derapajelor comise de cei pe care noi i-am ales este obositoare, căci aproape nu există zi în care parlamentarii să nu încerce să forțeze legile actuale pentru a le mula pe interesele lor de clan.
Iată, nu mai departe de luni, Senatul a adoptat o modificare a legii privind finanțarea partidelor, astfel încât conturile formațiunilor politice să nu poată fi executate în perioada campaniilor electorale. Schimbarea a fost votată cu un scor zdrobitor: 105 voturi "pentru", doar trei voturi "împotrivă" şi şase "abţineri".
Decizia nu e întâmplătoare. 54 de milioane de lei este valoarea datoriilor pe care partidele românești le-au adunat din campaniile electorale anterioare, potrivit unui studiu al Institutului de Politici Publice. PSD, PNL și fostul PDL au încheiat fiecare an, din 2012 încoace, cu restanțe de minimum 10 milioane de lei. Social democrații și liberalii au acumulat datorii de peste 25 de milioane de lei fiecare. Iar aceste restanțe riscau să fie o capcană într-un an în care partidele intră în două bătălii majore, alegerile locale și parlamentare, extrem de costisitoare.
Ce face orice om normal când are o datorie? Face orice îi stă în putere să o plătească, altfel este executat silit chiar și pentru câteva sute de lei. Ce fac niște personaje fără scrupule din Parlamentul României? Evident, nu plătesc nimic, în schimb adoptă o modificare în interes personal și în dispreț total față de situația celor care i-au ștampilat la urne. Ceea ce au făcut senatorii e ca și cum fiecare român ar vota să nu mai plătească ratele la bănci timp de trei luni pe an, cât e perioada concediilor, fără nici o penalizare ori altă consecință.
Senatul ne-a transmis din nou, prin decizia de luni, după ce în februarie a sărit în apărarea Antenelor în chestiunea evacuării din sediul preluat de stat, că unii cetățeni sunt mai privilegiați decât alții doar pentru că au, temporar, puterea de a schimba legile după hatârul propriu.
Dar senatorii nu s-au mulțumit cu numai atât. Același proiect de lege adoptat luni elimină restricțiile la închirierea sediilor, doar s-o mai produce un ban în plus pentru minciunile electorale. Dacă până acum legea finanțării partidelor prevedea că imobilele, obținute de la stat, nu pot fi închiriate decât pentru conferinţe sau acţiuni social-culturale şi pentru organizarea birourilor parlamentare, Senatul a scos această limitare și a stabilit că sediile pot fi închiriate pentru absolut orice activitate, cu condiția să nu aducă “atingere moralei publice, ordinii sau imaginii partidului politic”. Cu alte cuvinte, dacă nu se organizează un club de noapte, e în regulă.
Nu, nu e în regulă, pentru că partidele politice au primit sediile în cauză de la stat, pe sume modice. De exemplu, la începutul lui 2014, Regia Autonomă a Administrației Protocolului de Stat a vândut către PSD clădirea în care se află sediul central al partidului la un preț subevaluat față de cel al pieței. Deși imobilul e amplasat într-una dintre cele mai selecte zone ale Bucureștiului, Partidul Social Democrat ar fi plătit doar 275 de euro pe metrul pătrat construit, adică mai puțin decât pentru un apartament într-un cartier mărginaș.
