În toată confuzia politică din ultima vreme, un lucru este cel puţin limpede: „soluţia" opoziţiei - guvern „de criză" de şase luni, urmat de alegeri anticipate legislative şi, eventual, prezidenţiale, urmate de un guvern PSD±PNL - nu este o soluţie pentru România. Singurul motiv pentru care ar avea vreo noimă să avem un guvern de şase luni ar fi o schimbare radicală a politicii guvernamentale. Singura schimbare radicală posibilă este denunţarea acordului cu FMI şi alimentarea găurilor din buget şi a „programelor anticriză" pe seama creşterii deficitului bugetar şi a unor  împrumuturi exorbitante. „Soluţia" asta o fi dezirabilă pentru PSD, dar pentru România ar fi o catastrofă. Fără denunţarea acordului cu FMI, n-are absolut nici un rost să ne apucăm acum să organizăm alegeri altul decât dorinţa opoziţiei de a specula prăbuşirea în sondaje a partidului la putere şi a preşedintelui.

PDL ar trebui să fie, în aceste condiţii, destul de sigur că va continua să guverneze până la alegerile la termen din 2012. Dar acest lucru nu înseamnă că mai poate guverna ca până acum. De câteva luni, singurul lucru de care a fost preocupat Cabinetul Boc a fost să caute disperat bani pentru plata salariilor, pensiilor şi arieratelor. Guvernul s-a predat unei mentalităţi contabile în care nu contează decât balanţa dintre venituri şi cheltuieli. De aici, mărirea pe fugă a TVA, fără nici un temei economic solid, şi tot de aici, tăierile de salarii în sectorul bugetar şi ordonanţele de urgenţă aberante. Guvernul Boc a renunţat să mai guverneze şi a dat ţara pe mâna birocraţilor, care fac şi ei ce ştiu: se asigură că nimic nu se schimbă cu adevărat şi că nimic nu le ameninţă poziţiile, oricâţi ar suferi din cauza asta. Acest lucru trebuie să se schimbe şi de aceea este nevoie de un premier capabil să regândească întreaga „filosofie de guvernare" şi de miniştri capabili şi dornici să o aplice. Veştile din economie ne indică şi direcţia: in­dustria a început să îşi revină, la fel şi exporturile.

Or, industria românească este, slavă Domnului, privată şi vin­de mai ales în Occident. Dacă Occidentul îşi revine, nu există nici un motiv pentru care această revenire să nu continue şi mai viguros. Dar cel mai important lucru este o creştere sănătoasă. Ceea ce trebuie să facă Guvernul este să încurajeze această creştere sănătoasă prin politica de taxe şi impozite şi să descurajeze reluarea unei creş­teri prea bruşte a consumu­lui pe seama creditelor scăpate de sub control, pentru că am ajun­ge înapoi la situaţia de dinainte de criză. O politică de impozita­re prietenoasă faţă de investito­rii privaţi ar aduce în scurtă vre­me şi restul economiei îna­poi în formă. Dar, ca să poţi face asta, ai nevoie de un alt mod de a gândi finanţele publice şi poli­tica fiscală. Ai nevoie să aplici măsuri de austeritate prudente, ai nevoie să restructurezi apara­tul birocratic, ai nevoie de o stra­tegie clară, publică, în mai mulţi paşi privind reforma sistemului de pensii şi ai nevoie să încurajezi descentralizarea reală. Or, acest guvern a dovedit că nu este capabil să gândească mai departe de ghişeul funcţio­narului de la Fisc.

PDL ar trebui să susţină insta­la­rea unui astfel de guvern, care să pună pe masă un set minim de măsuri ferme pe care să le ia în 2011 pentru a nu compromite redresarea economiei. Pentru asta este nevoie de un alt prim-ministru, de un alt ministru de Finanţe, de un alt ministru al Economiei, de un alt ministru al Dezvoltării Regionale şi de un alt ministru al Muncii. De un alt Guvern, care să fie trecut prin Parlament pe baza acestui program modest pentru restau­rarea legitimităţii şi pentru un alt început. Orice altă „remanie­re" nu va avea decât efecte mini­me şi lucrurile vor continua să se înrăutăţească. Ceea ce în­­seam­nă că, din punct de vedere politic, PDL se sinucide.