11.7 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialPedeserizarea UDMR stimulează "mica unire" dintre români şi maghiari

Pedeserizarea UDMR stimulează “mica unire” dintre români şi maghiari

În timp ce lumina reflectoarelor cade în perioada aceasta pe dansul golănesc executat de parlamentarii puterii, în spatele scenei, pe la colţurile cortinei şi printre rândurile în care stau spectatorii îşi vede neîntrerupt de treabă o altă categorie de actori. Spectacolul lor e ceva mai silenţios, dar efectul creat la fel de nociv.

Arta lor nu diferă de cea a colegilor din PSD, PNL şi PC, prin urmare scopul este identic: modelarea prezentului şi a viitorului conform intereselor unui grup restrâns, ale unei aşa-zise elite a momentului, care nu se mai căzneşte în ultima vreme să-şi ascundă compatibilitatea cu standardele după care operează reţelele de crimă organizată.

Nu respectă reguli, nu dau doi bani pe principii, iar faptul că pun în pericol o arhitectură naţională delicată de relaţii inter-instituţionale şi internaţionale, cu greu ţesută, aduce uneori mai degrabă cu un element programatic al agendei lor, decât cu un accident de parcurs.

Poate aţi ghicit, poate nu, dar este vorba de UDMR.

Am considerat că e un bun moment să reflectăm asupra prestaţiei partidului condus de Kelemen Hunor după ce săptămâna trecută a ieşit la iveală proiectul a trei parlamentari ai acestei formaţiuni – Mate Andras Levente, Marton Arpad şi Seres Denes – privind modificarea Legii de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale.

În esenţă, iniţiativa (sprijinită ulterior şi de alţi aleşi ai PNL, PSD, PPDD, UDMR şi ai minorităţilor naţionale) scotea din dulap un schelet care abia fusese închis acolo în 2010: transformarea excepţiilor de neconstituţionalitate în levierul cu care politicieni ca Adrian Năstase, Marian Oprişan sau Dinu Patriciu au spart în trecut vitrinele luptei anticorupţie.

În acest sens, Mate Andras Levente (el însuşi trimis în judecată pentru conflict de interese), Marton Arpad şi Seres Denes au conceput o schemă câştigătoare în doi paşi: 1. Suspendarea proceselor cât timp Curtea Constituţională judecă excepţia de neconstituţionalitate formulată. 2. Instanţa la care a fost ridicată excepţia să fie obligată să sesizeze Curtea Constituţională.

Aş mai remarca aici un amănunt: pe lângă cei trei băieţi deştepţi ai luptei împotriva anticorupţiei, în calitatea lor de iniţiatori, UDMR a mai avut un reprezentant de vază, în persoana deputatului Marko Attila.

E drept, nu tot ca iniţiator, ci ca susţinător al ideii şi semnatar al proiectului, în condiţiile în care are dosar pe rol. Deputatul Attila a fost condamnat, în prima instanţă, la trei ani de închisoare, pentru abuz în serviciu.

Cu aviz negativ de la Consiliul Legislativ, Guvern şi CSM şi cu un vot similar dat în Comisia Juridică (după ce fusese introdus în mare secret pe ordinea de zi), proiectul celor trei de la UDMR a căzut. A căzut pe moment, pentru că ar mai putea avea o şansă la Senat, aşa că merită în continuare toată atenţia.

Însă problema cea mare cu UDMR depăşeşte cu mult graniţele iniţiativei legislative prezentate mai sus.

De ce? Pentru că, oricât de nebunesc ar fi el, acest episod nu este singular.

Din contră, reprezentanţii UDMR ţin instituţiile şi legislaţia anticorupţie sub un asalt continuu.

O fac de ani de zile, iar agenda şi însăşi acţiunea politică a partidului lui Kelemen Hunor o dovedesc cu prisosinţă.

Practic, în afară de cele câteva elemente clasice ale politicii sale, vechi de 24 de ani, precum folosirea limbii maghiare, autonomia şi plăcuţele bilingve, singura activitate în care UDMR investeşte o energie pe măsură, poate chiar mai mare, ţine de blocarea activităţii DNA, respectiv ANI şi de amendarea legislaţiei, în funcţie de nevoile pe care le au avocaţii apărării din dosarele de mare corupţie.

La asta se adaugă faptul că numeroşi politicieni de la vârful UDMR (parlamentari şi foşti miniştri) au probleme cu legea – de la deschiderea de anchete penale pe numele lor, la trimiteri în judecată şi chiar condamnări.

Sunt mulţi, numele lor sunt sonore, iar la originea problemelor care nu le dau pace stau tocmai instituţiile pe care parlamentarii şi europarlamentarii UDMR le atacă cel mai virulent; dar cu care, pe de altă parte, Comisia Europeană şi Washington-ul identifică tot mai des succesul reformelor din aparatul justiţiei.

Şi, acum cinstit, poate cineva să vină în apărarea UDMR cu acele exemple concrete, care pot răsturna ideea centrală a acestui material?

Prin urmare, ar putea găsi arheologii timpului prezent dovezi palpabile că UDMR are şi alte preocupări, în afara celei de a scăpa pielea propriilor corupţi, de a satisface poftele unor grupuri meschine de interese şi de a aduce deservicii majore în planul imaginii externe a României, tocmai prin atitudinea pe care reprezentanţii acestei formaţiuni o au faţă de statul de drept şi de lupta împotriva corupţiei?

Sunt curios, cine ar avea atâta imaginaţie încât să înşire câteva iniţiative politice care să reflecte interesul polticienilor din UDMR pentru bunăstarea alegătorilor lor şi pentru consolidarea democraţiei şi a economiei româneşti, pe ansamblu?

Că ele ar exista, iar eu aş fi incapabilul-şef în a le identifica – ăsta e cel mai puţin probabil scenariu.

De pildă, triunghiul Mureş-Harghita-Covasna circumscrie una dintre cele mai sărace zone din România, în condiţiile în care cele trei judeţe fac parte din cea mai dezvoltată regiune a ţării.

Apoi, electoratul maghiar trage în acest moment cot la cot cu cel român, în planul nivelului de bunăstare – maghiarii primesc aceleaşi pensii de mizerie care-i ajută şi pe români să moară cu zile.

Pe fondul diminuării masive a investiţiilor străine directe şi a unei politici tembele de stimulare a mediului de afaceri, maghiarii beneficiază de acelaşi acces precar la piaţa muncii de care au parte şi românii.

La fel, nivelul evaziunii fiscale, taxele aberante, risipa bugetară şi fraudele cu bani publici bagă adânc mâna în buzunarele rupte ale tuturor contribuabililor din România, indiferent de etnie.

O justiţie nereformată, în care omul de rând are parte de celerba “moarte cu dreptatea-n mână” îi afectează în egală măsură pe toţi, deci nu face discriminare pozitivă.

Sau i s-o părea cuiva că în spitalele patriei se îmbolnăvesc doar românii, nu şi maghiarii, că numai primii aduc bani de acasă pentru medicamente sau că dau şpăgi pentru a-şi trata pneumonia sau apendicita?

Ne-ar putea convinge liderii UDMR că numai românii sunt afectaţi de slaba dezvoltare a sistemului naţional de educaţie, în timp ce maghiarii se bucură să-şi ducă copiii la grădiniţe şi şcoli care excelează la capitolul programă, dotări şi calitatea predării?

Întrebările de mai sus sunt, evident, retorice.

Dar dacă tot se încumetă cineva să traducă evidenţa lor printr-un răspuns corespunzător fiecăreia în parte, acela ar fi unul singur şi merită dat în cheie bilingvă: Nu! / Nem!

Raportat la cele de mai sus, paralelismul agendei UDMR cu adevăratele probleme care macină comunitatea pe care o reprezintă devine evident.

Personal, mă îndoiesc de faptul că maghiarul din Secuime sau orice alt alegător maghiar se poate mulţumi cu atât de puţin: adică cu faptul că este furat de un politician de aceeaşi etnie cu el şi nu direct de unul român.

În acelaşi timp, nu văd nici o raţiune pentru care electoratul maghiar să-şi facă un titlu de glorie din faptul că are reprezentanţii săi în categoria marilor corupţi.

După cum nu îi avantajează nici faptul că UDMR a alunecat tot mai mult spre logica PSD/PDSR. De altfel, compatibilităţile dintre cele două partide cresc cu scurgerea fiecărei clipe, iar cine are ochi să vadă nu poate să nu observe cordonul ombilical dintre cele două formaţiuni.

Un cordon a cărui existenţă se manifestă tridimensional: 1. Prin preferinţa “originară” a lui Victor Ponta de a coopta UDMR la guvernare (vă amintiţi momentul de după alegeri); 2. Prin detaşarea lui Gyorgy Frunda la cabinetul premierului, ca influent om de legătură; 3. Prin declaraţiile de intenţie şi acţiunile parlamentarilor şi eurodeputaţilor UDMR vizavi de lupta anticorupţie, capitol la care consonanţa colegilor lui Kelemen Hunor cu mentalitatea de tip Adrian Năstase este totală.

Nu doar că este uluitor cât de jos a ajuns UDMR-ul ultimilor ani, dar este ieşită din comun şi meschinăria cu care liderii formaţiunii au atras electoratul maghiar într-o capcană din care, pentru a ieşi, va trebui să renunţe la un braţ.

Ce vreau să spun este că, pentru a-şi păstra legitimitatea în faţa maghiarilor, echipa lui Kelemen Hunor păstrează aparenţele partidului etnic, cu misiunea şi ţintele politice specifice. Doar că la adăpostul acestei umbrele, UDMR se pedeserizează, liderii şi parlamentarii săi transformându-se într-o clică ale cărei unice scopuri ţin de obţinerea superimunităţii în raport cu justiţia şi înlesnirea accesului propriu la resursele publice.

În aceste condiţii, pentru alegătorul maghiar apar două mari provocări.

Una ţine de evaluarea corectă a realităţii (al cărei contur este descris în rândurile de mai sus).

A doua se referă la pasul pe care un om lucid ar trebui să-l facă, odată ce şi-a dat seama că între UDMR şi fostul PDSR sau actualul PSD diferenţele se anulează.

Un asemenea pas ar însemna, de pildă, distanţarea totală a alegătorului maghiar de UDMR.

Însă oricât de întemeiate ar fi motivele unei asemenea despărţiri (şi, iată, încerc să demonstrez că sunt extrem de solide), aşa ceva nu este deloc simplu, în condiţiile în care în ultimul sfert de veac s-a cimentat în comunitate reflexul de a identifica UDMR cu ambasadorul  minorităţii.

Teoretic, asta şi este UDMR – un emisar al unei comunităţi.

Practic, însă, Uniunea condusă de Kelemen Hunor este la ani-lumină de aşa ceva, din moment ce principalele puncte de pe agenda sa nu diferă cu nimic de cele de pe agenda unui partid al majoritarilor, aşa cum este PSD.

În aceste condiţii, un etnic maghiar care ar înclina să renunţe la a-şi mai da votul unui UDMR transformat în portavocea corupţilor este automat apăsat de gândul că acele interese ale sale care se identifică cu ţelurile minorităţii din care face parte nu vor mai fi pe viitor reprezentate.

Iar un al doilea tip de inerţie e dat şi de doza de romantism pe care maghiarii din România au investit-o, poate, în simpla prezenţă a UDMR pe eşicherul politic.

Personal, consider că pe termen scurt electoratul maghiar va găsi că e prematur să se despartă de UDMR, indiferent de lipsa de scrupule a reprezentanţilor săi.

Şi totuşi, deşi disperată, situaţia nu este neapărat fără ieşire.

Cea mai simplă şi mai eficientă cale ar fi ca maghiarii din România să înceapă să pună presiune pe reprezentanţii lor în Parlamentul de la Bucureşti şi cel de la Bruxelles.

După cum arătam mai sus, corupţia, efectele acesteia şi lupta împotriva ei nu au rezonanţe entice. Mai mult, dacă vor cu adevărat un UDMR credibil pe plan internaţional, atunci maghiarii din România ar trebui să fie primii interesaţi să treacă la acţiune.

În acest moment, majoritatea liderilor lor politici sunt compromişi în ochii partenerilor strategici ai României.

Numărul mare de politicieni maghiari cu dosare penale şi apetitul lor de a slăbi statul de drept (prin încercările repetate de a tăia bugetul ANI, modificarea legislaţiei din sfera incompatibilităţilor şi a conflictului de interese, resuscitarea excepţiilor de neconstituţionalitate şi altele asemenea) trădează relaţia conflictuală pe care o au cu valorile care stau la temelia spaţiului euro-atlantic.

Stă mărturie în acest sens şi modul în care liderii UDMR dau frâu iritării pe care o resimt atunci când acţiunile pe care le declanşează sau la care devin complici sunt criticate de oficialii europeni.

“Ce treabă are Olanda cu bugetul ANI?”, se întreba acum aproape doi ani liderul senatorilor UDMR, Andras Levente Fekete. “Moda de a exporta la Bruxelles” problemele interne ale României va dăuna imaginii ţării pe termen lung, spunea în aceeaşi perioadă şi eurodeputatul Iuliu Winkler.

De-a lungul timpului, numărul acestui tip de ieşiri a fost mult mai mare.

Pe de altă parte, deja simpla existenţă a unor asemenea reacţii şi chiar tonul răstit pe care ele sunt formulate ar trebui să dea tuturor de gândit, dar mai ales alegătorilor maghiari.

Aceştia din urmă au la îndemână cele mai eficiente pârghii pentru a schimba comportamentul unor lideri politici care par tot mai hotărâţi să se izoleze de restul lumii.

Care par decişi să-şi construiască un clopot de sticlă de unde, ulterior, să conducă operaţiuni chiar mai nocive pentru această societate în care deruta este deja alarmantă.

O societate în care bunele şi relele se împart în mod egal şi pentru români, şi pentru maghiari.

Trăim unul dintre acele momente care, paradoxal, favorizează creşterea coeziunii sociale. Este unul dintre acele momente în care, dacă doresc o viaţă decentă şi, implicit, menţinerea României pe orbita statului de drept, majoritarii şi minoritarii din această ţară sunt obligaţi să acţioneze împreună.

Iată, reprezentanţii lor de la vârful politicii o fac, doar că direcţia în care UDMR şi USL îndreaptă în acest moment ţara este periculoasă.

Cele mai citite

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...
Ultima oră
Pe aceeași temă