Opinii
 
Editorial
Pentru o Romanie de dreapta
11 Decembrie 2009
 E-MAIL      PRINT      RSS             MĂRIME TEXT
4053 VIZUALIZARI | COMENTARII  55

Care este semnificatia victoriei la limita a lui Traian Basescu in alegerile prezidentiale? Adversarii sai se vor grabi sa puna la indoiala legitimitatea acestui al doilea mandat prin doua modalitati – prin acuzatiile de fraudare a alegerilor si prin sublinierea diferentei extrem de mici dintre invingator si invins. Daca in privinta presupusei fraude controversele ar trebui sa inceteze o data cu validarea alegerilor de catre Curtea Constitutionala, in ceea ce priveste "divizarea" Romaniei intre "jumatatea lui Basescu" si "jumatatea anti", aceasta va continua sa reprezinte o tema exploatata. Deja, Crin Antonescu a sugerat ceva in sensul acesta in momentul in care a declarat ca "datoria" fata de propriii alegatori il impiedica sa accepte formarea unei coalitii de guvernare PDL-PNL, cu exceptia, poate, a desemnarii propriei persoane in functia de prim-ministru.

 

Acelasi tip de atitudine este de asteptat si din partea PSD (sub conditia ca Mircea Geoana si echipa lui sa ramana in fruntea partidului), care va invoca cele cinci milioane de voturi primite de Geoana si "mandatul" pe care acestea il confera PSD sa se replieze pe pozitia de opozitie totala fata de presedinte. Daca acest argument al "mandatului" primit din partea alegatorilor va continua  sa fie invocat astfel, ne intoarcem la aceeasi situatie de blocaj politic de dinainte de alegeri. Traian Basescu poate invoca, la randul sau, cu ceva mai multa legitimitate, mandatul primit din partea propriilor alegatori si, cu asta, dezbaterea inceteaza. Cu alte cuvinte, inseamna ca am facut alegerile degeaba.


Daca insa alegerile si voturile conteaza pentru politica unei tari, atunci semnificatia acestor alegeri trebuie sa fie alta decat reluarea razboiului de uzura din ultimii ani. si aici nu este vorba de cantitatea de voturi si modul in care s-au distribuit ele, ci de calitatea mesajului transmis de alegatori. Or, faptul cel mai relevant este ca Basescu a castigat impotriva celei mai impresionante coalitii intre clasa politica si grupurile de interese relevante sub aspectul relatiilor de putere care a existat vreodata dupa decembrie ‘89: PSD-PNL-UDMR-PRM-PNG-PNT (Sarbu)-Minoritati ± gruparile oligarhice ± majoritatea mass-media ± sindicatele afiliate PSD. Faptul ca in turul al doilea electoratul s-a mobilizat in numar mult mai mare pentru a-l vota pe Basescu impotriva acestei coalitii care reprezenta sistemul de putere, precum si faptul ca referendumul privind reforma Parlamentului a trecut impotriva asteptarilor sunt cele mai clare semnale ca acest sistem de putere trebuie schimbat.


Esecul "proiectului Iohannis", care in fapt reprezenta conservarea statu quo-ului in numele "consensului" anti-Basescu, este o indicatie ca trebuie mers in directia opusa, a reformelor. La nivel politic, este nevoie de o clarificare a rolului presedintelui in stat, cat si a raporturilor dintre puterile statului, in special intre presedinte, Executiv si Legislativ. Guvernul trebuie sa inceteze sa mai legifereze, Parlamentul sa guverneze si sa dea verdicte, iar presedintele sa le faca pe toate. Introducerea institutiei lobby-ului pentru transparentizarea raporturilor dintre puterea politica si grupurile de interese este, de asemenea, o prioritate. O chestiune de maxima urgenta este definirea rolului puterii judecatoresti, care in Romania a dovedit ca se comporta mai curand ca o casta de tip mafiot decat ca o putere responsabila fata de cetateni. Prin urmare, consolidarea statului de drept ar fi a doua prioritate majora.


In al treilea rand, se impune clarificarea rolului statului in societate in sensul reducerii acestuia si, de aceea, debirocratizarea si descentralizarea ar trebui sa constituie o alta prioritate. In acelasi sens, o reforma a statului social trebuie initiata imediat in sensul reducerii rolului statului care, devine clar in momente de criza, nu isi poate asuma singur protectia sociala. Un rol mai mare asumat de comunitatile locale si de institutii precum fondurile de pensii private poate degreva statul de povara sociala si elibera bugetul pentru incurajarea investitiilor si reducerea taxelor si impozitelor.
O alta prioritate ar fi regandirea rolului statului in economie, astfel incat elanul interventionist guvernamental sa fie limitat, eventual, la investitia in proiecte de interes national in conditii de transparenta si stabilitate legislativa. Stat mai putin inseamna eficienta si productivitate mai mari si, nu in ultimul rand, coruptie mai putina. In sfarsit, romanii trebuie sa deschida o dezbatere asupra valorilor fundamentale, iar asta nu numai in ceea ce priveste libertatea individuala, egalitatea si dreptatea sociala.


Toate aceste prioritati sunt numai o parte a unui eventual program de modernizare a Romaniei si, cel mai important lucru, sunt elemente ale unui program de centru-dreapta. Or, pentru a doua oara, avem sansa istorica sa il si realizam si sa ne eliberam o data pentru totdeauna de trecutul comunist. Pentru asta, avem nevoie de un guvern care sa realizeze aceste reforme sub autoritatea unei majoritati clare de centru-dreapta
PDL-PNL-UDMR. Traian Basescu a demonstrat ca este un politician redutabil, care isi ciuruieste adversarii. Foarte bine. Acum este timpul sa intre in istorie. Daca asta inseamna sa faca anumite compromisuri care nu compromit, sa le faca! Daca inseamna sa renunte la unii oameni devotati precum Elena Udrea, asta e. Au patit-o altii mai rau.


De cealalta parte, PNL trebuie sa inteleaga ca nu este franciza Rompetrol, ca are o responsabilitate fata de viitor si ca ambitia lui Dinu Patriciu si ura lui fata de Basescu pot sa ii ingroape pe liberali cu trecutul lor glorios cu tot. Daca asta inseamna ca trioul Antonescu-Orban-Nicolai sa fie sacrificat, este un sacrificiu minor.
Cum vor face asta nu are importanta. Sa convina asupra unui premier cu suficiente recomandari liberale incat sa fie acceptat de ambele parti, cu increderea ca dupa trei luni nu sunt dati afara de la guvernare. Sa puna in scris toate conditiile care le trec prin cap ca identitatea le ramane intacta, sa o roage pe Angela Merkel sa le imprumute protocolul de guvernare dintre CDU si FDP. Sa isi exileze oligarhii, fie ca e vorba de grupul Golden Blitz, fie ca e vorba de Patriciu, daca e nevoie, dar sa nu rateze aceasta sansa pentru ca alta nu vor mai primi.

VOTEAZA ARTICOLUL
0/5
0 voturi
PRIMELE      |   CELE MAI RECENTE   
55. RE: Coruptia, coruptia !! 17:07 | 29 Decembrie
Joaquin Murieta
 
Scris de sergiu
nu e chiar asa, cititi articolul de mai jos:
http://pdl-franta.blogspot.com/2010/03/teo-trandafir-in-pdl-de-o-zi-in.html
 
Nu mai jigni poporul Roman sir pixi. Coruptia exista din belsug si in patria ta, Anglia ( se vand locurile de lord ) totusi Englezii traiesc mult mai bine ca Romanii pentru ca Anglia produce avioane, calculatoare, TV, etc. si ii interzice Romaniei sa faca acelasi lucru. Dupa ce jefuitorii capitalisti Anglo-Saxoni au distrus uzinele si canalele de irigatii Romanesti cu complicitatea unor lichele ...
54. Victoria lui Basescu=demagogia lui+aroganta si pro 14:21 | 13 Decembrie
rizoaicad.arges
Al doilea mandat (daca va fi) constituie premiul pentru demagogia de inalta clasa a lui Basescu, cadoul arogantei si prostiei mogulilor, precum si rezultatul tradarii sau prostiei urmatorilor fruntasi ai aliantei PSD+PC: Bogdan Niculescu Duvaz, Valeriu Zgonea, Nicu Banicioiu, Mircea Rizoiu, Victor Bostinaru, Corina Cretu, Daniela Popa, Bogdan Ciuca, si Dan Voiculescu. Acetora se poate adaoga ...
53. Forum de discutii! 14:04 | 13 Decembrie
Mona
Daca tot folosim paginile Romaniei Libere pentru ventilare, va propun cateva teme de analiza:
1) colapsul celor 2 doctrine cea de stanga prin caderea comunismului si cea de dreapta prin criza pe o avem acum si care este in plina desfasurare.
2) Romania acum, dupa acest vot, profil national, posibilitati, directii, ce putem si ce dorim cu alte cuvinte.
3) Care sunt resursele ...
52. RE: De dreapta? 13:12 | 13 Decembrie
Mona
 
Scris de Chrome
Au plecat oranjgutanii de la Adevarul! Excelent! Succes!
 
Raspuns d-nului Cristian! PPE este "organizie umbrela", majoritara, pentru multe partide de dreapata din Europa care au diferite nuante pe care nu are sens sa le discutam acum. Programul lor comun pe care eu l-am specificat doar partial este un punct asumat de lucru la nivel european. Eu nu am facut comparatie intre politica lui Berlusconi sau a lui Basescu pe plan national! Se afirma de dreapta ...
51. Cateva precizari 12:55 | 13 Decembrie
Petrovici
1. Un adevarat democrat multumeste alegatorilor care l-au votat si respecta decizia celor care nu l-au votat. Provocarea unei polarizari este amprenta imaturitatii si oportunismului politic.
2. Timp de 5 ani presedintele Basescu a beneficiat doar timp de cateva luni de sprijinul neconditionat al unui guvern. In rest, un guvern Tariceanu II care i-a fost ostil si care a contribuit la ...
PRIMELE      |   CELE MAI RECENTE   
Nume: * 
E-mail:
Titlu: * 
Comentariu: * 
Campurile marcate cu * sunt obligatorii!
Comentariile dumneavoastră necesită aprobarea unui moderator.
Mesajele ce conţin expresii licenţioase, atacuri la persoană, instigă la ură, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau şterse.
Comentariile trebuie să facă referire la subiectul articolului.
 

banner_imopedia_300x250.gif

exclusivWEB
0
Slujba Sfintei Invieri de la miezul noptii a adunat, in ciuda ploii, o multime de credinciosi dornici sa ia lumina, sa auda si sa rosteasca odata cu parintele Iustin Marchis "Hristos a Inviat", sa se impartaseasca si sa ia paste.
 
 
 
 
IN PAGINILE Romania Libera
 
Medien Holding Casamea Hiparion Publishers Tipografia UnitedPrint RUN DATA SOLUTIONS RUN DATA SOLUTIONS Casamea Modista ExpoCasamea
RUN DATA SOLUTIONS SATI