12 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialPericolul Ghiţă. Statul s-a întărit, dar în direcţia greşită. Tăcerea nu salvează...

Pericolul Ghiţă. Statul s-a întărit, dar în direcţia greşită. Tăcerea nu salvează lupta anticorupție | OPINIE

Este tot mai evident că reîncepe un asalt periculos asupra luptei anticorupţie din România, iar cel mai grav semnal a fost deja transmis de noul Consiliu Superior al Magistraturii, care a hotărât secretizarea şedinţelor. Forul care trebuie să fie garantul independenţei justiţiei, care poate da sancţiuni împotriva procurorilor şi judecătorilor, care stabileşte politicile din domeniu nu mai transmite dezbaterile în direct, pe internet, şi nici nu mai permite accesul jurnaliştilor la discuţii.

Al doilea semnal important a fost dat de ministrul Justiţiei, Florin Iordache, omul care a girat ziua în care s-a încercat modificarea la secret a Codului Penal („Marţea neagră“) şi care a declarat că intenţionează să schimbe unele legi privind funcţionarea instanţelor. Mai mult, unul dintre secretarii de stat numiţi joi în cadrul Ministerului Justiţiei este Constantin Sima, un procuror care şi-a început cariera în procuratura comunistă şi care s-a pronunţat deschis pentru eliminarea controlului UE asupra justiției româneşti (celebrul MCV), pe motiv că aceasta este suficient de europeană.

Al treilea semnal a fost transmis de către premierul de facto al României, Liviu Dragnea, care a anunţat măsuri „inedite“ tot pe justiţie, precum introducerea unei legi a răspunderii magistraţilor (deşi aceasta există deja) sau „înfiinţarea unei divizii speciale de procurori care să ancheteze doar magistraţi“.

Pe acest fundal agravat, poziția relaxată a instituţiilor importante ale statului după fuga şi dezvăluirile lui Sebastian Ghiţă rămâne de neînţeles, deoarece principala victimă a serialului pe care fostul politician îl difuzează la toxicul său post de televiziune nu este, în final, doar o persoană, fie aceasta şefa DNA Laura Codruţa Kövesi sau directorul adjunct al SRI Florian Coldea, ci însăşi lupta anticorupţie. Iată de ce.

Sebastian Ghiţă este un urmărit penal care a fugit din ţară pentru a nu fi judecat. Sebastian Ghiţă este un afacerist veros care a profitat de toate slăbiciunile statului român, la fel ca partenerul său Sorin Ovidiu Vîntu, la a cărui primă condamnare a colaborat. Sebastian Ghiţă este un ex-parlamentar protejat de serviciile secrete pentru a obţine cu duiumul contracte pe bani publici pentru softuri care fie funcţionează prost, fie nu funcţionează deloc.

Faptul că un astfel de personaj a ajuns membru al Comisiei de control a SRI, iar apoi, fugar fiind, transmite nestingherit şapte (până acum) înregistrări video cu acuzaţii grave la adresa unor personaje-cheie din DNA şi din serviciul secret confirmă unui public şi aşa tot mai sceptic sub bombardamentul propagandei pesediste că, totuşi, mult clamata luptă anticorupţie funcţionează selectiv.

Cum altfel se poate explica faptul că acest personaj nociv a plecat în vacanţă cu directorul adjunct al SRI, şi încă de mai multe ori, aşa cum susţine? Cum altfel se poate explica faptul că un fugar de mare anvergură este dat în urmărire penală internaţională abia la trei săptămâni de la dispariţia sa? Cum altfel se poate explica faptul că firmele unei afacerist judecat într-un dosar penal încă din 2002 au încheiat contracte pe bani publici de peste un miliard de lei din 2010 până în prezent?

În aceste condiţii, tăcerea lui Florian Coldea, acuzat direct de către Sebastian Ghiţă că l-a protejat şi l-a însoţit în vacanţe (suspendarea acestuia, anunțată joi de directorul SRI Eduard Helwig este un pas binevenit), ezitările Laurei Codruţa Kövesi, care a răspuns că nu comentează declaraţiile fostului politician, faptul că nimeni nu şi-a pierdut până acum funcţia pentru dispariţia lui Ghiţă constituie cea mai proastă tactică pe care o pot avea decidenţii care doresc într-adevăr păstrarea luptei anticorupţie. Tactica băgării capului în nisip i-ar putea salva pe ei pe termen scurt, dar cei care pierdem suntem noi toţi, pe termen lung.

Căci riscul cel mai mare este că va scădea sprijinul popular – esenţial în trecutele asalturi ale politicienilor asupra magistraţilor – pentru o justiţie care lasă din nou impresia că nu-şi mai îndeplineşte misiunea. Apoi va fi doar o chestiune de timp să ne întoarcem cu 15 ani în urmă, atunci când Sorin Ovidiu Vîntu ne arunca arogant în faţă să ne întărim statul.

Statul s-a întărit, dar Sebastian Ghiţă şi cei acuzaţi de el ne lasă impresia acum că s-a întărit în direcţia greşită. 


Urmărește-l pe jurnalistul Răzvan Chiruță și pe rețelele sociale

Facebook

sau Twitter

 

 

 

 

 

 

 

 

Cele mai citite

România deschide dosare penale pentru spectacolele pirotehnice de pe stadioane; Ungaria se mândrește cu ele. FOTO

În țara noastră, introducerea de articole pirotehnice pe arenele sportive este interzisă, iar președintele FC Rapid București, Daniel Nicolae, și un lider galeriei giuleștene...

UE cere ca Facebook și Tik Tok să combată falsurile create cu inteligența artificială

UE, prin Comisia Europeană, a cerut marilor site-uri de socializare, precum TikTok și Facebook, să eticheteze clar publicitatea politică și să reducă "viralitatea conținutului"...

În Rusia circulă zvonuri că doi suspecți implicați în atentatul de la Moscova au murit în arest

Doi dintre suspecții pe care Rusia i-a reținut după atacul terorist de la Moscova, din 22 martie, ar fi murit în arest. Acest zvon este...
Ultima oră
Pe aceeași temă