Generalul Nicolae Plesita a murit linistit, fara remuscari, fara mustrari de constiinta, fiind convins ca a omorat mereu pe cine trebuia. Serviciul Roman de Informatii a avut grija de el pana in ultima clipa a existentei sale: sa fie bine ingrijit la spital, sa aiba tot ce-i trebuie, sa nu vina oricine la inmormantarea sa, in vreme ce Serviciul de Informatii Externe l-a protejat pana la capat, tinand secrete toate datele istorice pe care le avea despre el. Nicolae Plesita a murit linistit, fiind convins ca a ucis pentru tara sa, ca a fost un erou care si-a facut datoria si ca aceia pe care-i vana erau dusmanii tarii, tradatorii, cei care defaimau visul de aur al comunismului. Generalul Nicolae Plesita, un om cinic, rudimentar, necultivat, a fost avansat in 1981 ca sef al spionajului autohton si aproape imediat a reusit sa duca la bun sfarsit tratativele cu vestitul terorist Carlos sacalul pentru a indeplini un ordin mai vechi de-al lui Nicolae Ceausescu: eliminarea redactorilor romani de la Europa Libera. Carlos nu era in cea mai mare forma, dar nici pretentiile lui Plesita nu erau exagerate: cativa ziaristi, multi dintre ei obositi si speriati deja de hartuiala Securitatii. Serviciile secrete din Romania nu au vrut sa scoata insa la lumina dovezile ce l-ar fi putut incrimina pe Nicolae Plesita pentru crimele care au fost facute la ordinele sale si nici pentru combinatiile cu teroristul Carlos. Plesita a fost ajutat sa se fofileze mereu, nu doar in primii ani dupa caderea comunismului, ci si acum, fiindca abia anul acesta a fost dat verdictul de neincepere a urmaririi penale, desi fostul general a recunoscut cu mandrie atunci cand a fost intrebat ce facea cu dusmanii poporului: "I-am ucis, bineinteles. Asta faceam noi".

In noaptea de 21 februarie 1981, in cladirea postului de radio Europa Libera din München a explodat o bomba pusa de Carlos sacalul, comandat si platit de la Bucuresti de Nicolae Plesita. Bomba nu a explodat la departamentul romanesc, ci la cel cehoslovac, iar Plesita si-a creat un dusman serios in acel moment: Richard Cummings, pe atunci seful serviciului de securitate al Europei Libere. Din 1981 incoace, Cummings a incercat sa-i gaseasca pe atentatori si multi ani a mers pe o pista falsa, crezand ca ofiterii de la KGB au fost baietii rai. Acum doi ani a declarat ca are documente din arhiva fostului serviciu est-german STASI, dar si de la serviciile secrete de la Budapesta care dovedesc implicarea Securitatii si colaborarea spionajului romanesc cu teroristul Carlos. Fostul sef al securitatii de la Europa Libera sustine, pe de alta parte, ca serviciile de informatii autohtone refuza in continuare sa furnizeze documente din acea perioada si ca "informatiile disponibile vin de la Procuratura germana, care a demonstrat legatura dintre Plesita, fostul sef al Departamentului de Informatii Externe, si atentate, dar Serviciul de Informatii Externe nu a pus niciodata la dispozitie aceste dosare". In lipsa de probe, Procuratura romana l-a declarat nevinovat. Probele au ramas, probabil, in arhivele pe care seful statului si directorii serviciilor secrete le numesc "de interes national", tocmai pentru ca adevaratii slujitori ai tarii sa poata pleca dintre noi fara sa plateasca pentru crimele facute si apoi recunoscute fara regrete, cu nonsalanta asasinului. De altfel, Vladimir Tismaneanu, seful comisiei prezidentiale pentru condamnarea comunismului, s-a plans de acelasi tip de blocaj, explicand, de pilda, ca nu a gasit nici o fila in arhivele Securitatii despre politologul Ghita Ionescu, destul de cunoscut specialistilor din Occident pentru istoria comunismului romanesc, lucrare scrisa in perioada 1959-1963, chiar cand era directorul departamentului romanesc de la Europa Libera.
Serviciile secrete romanesti s-au reformat, si-au schimbat structura, filosofia de viata, dar nu au reusit sa treaca de prejudecatile patriotismului. La fel ca si Nicolae Plesita, mort cu gradul de general al statului roman, serviciile de informatii se ascund in spatele unor ritualuri de spalare si protejare a celor care au fost liderii lor si care stiu prea multe.