Anchetele DNA sunt testul de turnesol pe care politicienii români îl dau în perioada de faţă nu doar în faţa unei comisii naţionale ci, mai mult ca oricând, în faţa unor parteneri externi ale căror exigenţe nu au fost niciodată în istorie mai mari decât acum.
Când au pornit împreună pe acelaşi drum, Victor Ponta şi Crin Antonescu aveau în plan să schimbe atât de radical România, încât sensul aderării ei la Uniunea Europeană şi NATO să fie golit de conţinut în cel mai scurt timp.
Arhitecţii acestui viraj profund anti-naţional le puseseră totul la dispoziţie: resurse financiare aproape nelimitate, un aparat laborios de propagandă, conexiuni externe în zone gri.
Aceşti trei stâlpi ai viitoarei puteri aveau să-şi demonstreze eficacitatea la numai un an după înfiinţarea USL, provocând primul cutremur major: căderea Guvernului Ungureanu. De reţinut, că episodul s-a consumat la două luni după repetiţia generală ce avusese ca efect retragerea Guvernului Boc.
Prăbuşind prin moţiune de cenzură Executivul condus de Mihai Răzvan Ungureanu şi, în paralel, confecţionând cu resursele de care deja dispuneau o majoritate parlamentară alternativă, geniile pustii care au gândit şi construit un USL pustiitor au putut, astfel, să alăture celor trei ciocane şi o armă de distrugere în masă: instituţiile statului, pe care aveau în sfârşit ocazia să le pună sub control politic total.
Ce a urmat s-a putut vedea încă din prima clipă, odată cu stilul stalinist în care noua putere a acţionat, folosindu-se brutal de instituţii, pentru a îngropa scandalul de plagiat iscat în jurul noului premier.
Nu uitaţi: până la puciul din debutul lui iulie 2012 şi asalturile ulterioare, repetate, asupra justiţiei, mugurii autoritarismului fuseseră deja demascaţi de nebunia de iunie, cea cu plagiatul lui Ponta.
Problema cu Marele Plan, la care Victor Ponta şi Crin Antonescu se înhămaseră precum plăpândele vietăţi de o tonă din celebrul tablou cu car semnat de Grigorescu, a fost una dublă: 1. nici Curtea Constituţională şi nici acele instituţii de forţă care, în urma reformelor prin care trecuseră, jucau deja un rol strategic pe plan naţional şi internaţional, n-au devenit sclavele noii voinţe politice; 2. partenerii strategici au subminat constant subminarea României.
Oricât de mult i s-ar părea unui om de bună-credinţă că răul făcut de USL societăţii româneşti, ideii de respectare a legilor şi orientării strategice a ţării a atins cote paroxistice, trebuie avut în vedere că această optică este profund incompatibilă cu cea a filosofilor şi sponsorilor din spatele lui Ponta şi Antonescu, din vremea USL.
Practic, gruparea aceasta mare – în care au pus mână de la mână o sumedenie de baroni locali, moguli penali şi agenţi de influenţă – consideră în continuare că s-a avansat incredibil de lent şi s-a făcut neverosimil de puţin pe linia decuplării României de paradigma statului de drept.
Chiar dacă ţara a ieşit plină de cicatrici din luptele date pentru controlul justiţiei, legiferarea feudalizării – prin regionalizarea lui Dragnea – şi destabilizarea vieţii politice – prin revizuirea discreţionară a Constituţiei –, în culise Dan Voiculescu&Comp. găsesc prea puţin profit, raportat la investiţia făcută.
Şi, în felul lor, au dreptate.
Au dobândit, cumva, râvnita impunitate?
Îşi pot încheia afacerile ilicite în cea mai mare linişte?
Şi-au pus statul român sub control total?
Pot ei spune că au mutat, în sfârşit, centrul de greutate al politicii externe a ţării?
Slavă Domnului, nu, nu, nu, nu!
Acumulându-se şi tot acumulându-se, aceste eşecuri şi semi-eşecuri au acţionat în monolitul USL ca picătura chinezească.
Practic, amânarea dezastrului naţional a accelerat ruptura dintre PSD şi PNL, aducându-i pe Antonescu şi Ponta acolo unde sunt azi – într-un nou moment crucial al opţiunilor de viitor.
Primul asemenea moment a dus la naşterea USL. Fiasco!
Cu un ochi la funcţia supremă în stat şi cu celălalt la perspectiva în care liberalii îi vor ridica statuie celui mai eficient şi pragmatic lider al lor, Crin Antonescu a considerat drept salvatoare ideea atârnării PNL la PSD. A descoperit ulterior că, dacă mai petrece mult timp în această companie, nu va mai rămâne din partid nici sigla. Iar din omul politic, Crin Antonescu, chiar mai puţin.
La fel de dornic de mărire, Victor Ponta a acceptat să facă orice îi vor cere baronii PSD, atâta timp cât el se va putea intitula preşedinte al partidului, mai târziu premier şi, ca o încununare a slugărniciei, preşedinte al României.
Cât de inspiraţi au fost cei doi, ne putem convinge doar aruncând un ochi pe calendar – iată, au trecut aproape două luni de când USL este istorie!
A sosit, însă, şi al doilea moment-cheie.
Cei doi lideri – care până de curând spălau creierele românilor cu relaţia lor de prietenie, acompaniaţi de zoaiele propagandei finanţate de Voiculescu şi vătafii din judeţe – au luat-o pe drumuri diferite, dar fără ca asta să şi însemne că nu pot sfârşi la fel.
Pentru a ne da seama dacă Ponta şi Antonescu au priceput ceva din ceea ce s-a întâmplat până acum şi – foarte important – din ceea ce se petrece acum în jurul nostru, haideţi să vedem pe ce şine au apucat.
Victor Ponta dă toate semnalele posibile că vrea să continue linia şi spiritul USL.
Dar este o asemenea abordare în ton cu vremurile pe care le traversăm?
Chiar dacă, practic, Uniunea Social-Liberală e defunctă, PSD şi liderul său o menţin artificial în viaţă – evident, la nivel discursiv şi la nivel de simbolistică.
Au calculat că artificiul acesta poate hipnotiza, măcar până la prezidenţiale, minţile celor „7,4 milioane”.
Totodată, procurorul Ponta, fidel spiritului USL, joacă rolul de avocat public al baronilor încătuşaţi de DNA.
Recentele cazuri Nicolescu, Nicuşor Constantinescu, Duicu şi Mazăre au pus din nou în lumină un om politic mai dedicat cauzei suspecţilor de corupţie decât celei pe care o servesc oamenii legii.
Or, întrebarea e simplă: ce poate oferi societăţii un personaj cu funcţia politică, pregătirea profesională şi aspiraţiile lui Victor Ponta, atunci când nu doar că nu se dezice, dar şi sare cu pieptul gol în apărarea indivizilor cu profil de borfaşi?
Cum poate servi interesul naţional un premier despre care procurorii anticorupţie arată negru pe alb că îşi punea la dispoziţie biroul din sediul Guvernului pentru traficul de influenţă făcut de şeful politic al mafiei din Mehedinţi?
„Atunci (când Traian Băsescu va pleca de la Cotroceni – n.r.) îi vom face dreptate şi lui Costică Nicolescu şi celorlalţi mulţi care nu au putut să fie învinşi la vot şi atunci s-a încercat în cazul multora să fie învinşi pe alte căi", reitera premierul, joi, la o reuniune a PSD Argeş.
Numai cine nu vrea nu înţelege din acest citat esenţa mesajului: dacă ajung preşedinte vă promit că nu vă bag sau, după caz, că vă scot din puşcării; vă mai promit că veţi putea face numai ce vreţi, iar asta fără motive de tahicardie (ironia sorţii a făcut ca, în aceeaşi seară, baronul de Vrancea, Marian Oprişan, să se interneze în spital pentru probleme cu inima; probabil că emoţiile pe care i le-au trezit reţinerile lui Mazăre şi Nicuşor Constantinescu fuseseră mai tari ca zece cafele tari).
Să fie astea numai declaraţii de faţadă ale unui om disperat să rămână în cărţi?
Pot fi ele interpretate doar ca intervenţii extreme, prin care Ponta încearcă să câştige timp de la baroni şi să beneficieze de sprijinul lor crucial până la alegerile prezidenţiale, pentru ca apoi, cinstit cu ţara şi bugetul naţional, să-i trădeze ca pe nişte oi?
Dar, pe de altă parte, nu sunt ele cam multe? Şi nu se cam pupă aceste afirmaţii cu iniţiativele concrete anti-justiţie, girate în ultimii doi ani de acelaşi personaj – prim-ministrul României, Victor Ponta? În fine, nu e suspect de interesant cum mogulul Sebastian Ghiţă împrăştie în spaţiul public aceleaşi idei contondente, în aceeaşi perioadă?
“Justiția aplică legea, nu o face! Nu stabilește priorități în societate! Prioritățile sunt stabilite de oameni, prin vot. Asta dacă vrem democrație”, spunea zilele trecute mogulul-deputat de Prahova.
Vorbele lui Ghiţă te fac constant să te întrebi cum de se poate ca amicul lui, Ponta, să nu aibă chiar nici o limită atunci când face compromisuri.
Cele de mai sus capătă o nuanţă şi mai pronunţată în contextul în care, tot joi, la Argeş, Victor Ponta şi-a anunţat, practic, decizia de a candida la alegerile prezidenţiale de la sfârşitul anului. Ironizându-l pe Mircea Geoană, premierul a transmis în sfârşit mesajul mult-aşteptat de susţinătorii săi înspăimântaţi de anchetele DNA: "Transmit tuturor, şi la Olt, şi la Vâlcea, şi la Dâmboviţa, şi la Prahova, şi la Gorj, şi în Ardeal, şi în Moldova, peste tot, că nu am fost niciodată mai hotărâţi să câştigăm, n-am fost niciodată mai puternici decât acum. Şi acum o să-l liniştesc pe domnul Pendiuc: eu în săptămâna dinainte de alegeri stau acasă, sau cel mult stau cu colegii de partid, nu mă duc nicăieri, domnul primar, că ştiu că aveaţi această grijă, să alegeţi un preşedinte care să nu mai facă greşeli în ultima săptămână".
Crin Antonescu, în schimb, dă semne tot mai consistente că priveşte lumea prin ochelari proaspăt cumpăraţi din târg.
Chiar dacă îl mai auzim din când în când vorbind despre o eventuală candidatură la prezidenţiale, lucrurile devin pe zi ce trece mai nuanţate.
În ultimul său interviu, cel acordat Hotnews.ro, liderul PNL dă senzaţia tare că ia în considerare o retragere tactică.
O primă deschidere spre această ipoteză s-a consumat acum aproape o lună, când a anunţat că un scor al PNL la europarlamentare de sub 20% va atrage şi demisia din fruntea partidului.
Merită reţinut faptul că o spusese într-un context în care se conturase deja impresia că o asemenea performanţă a liberalilor e mai degrabă imposibilă decât posibilă.
În interviul de zilele trecute a reconfirmat cu tărie acel angajament, ba mai mult, a dat de înţeles că în partid totul e pregătit pentru un asemenea scenariu – există infrastructura şi există liderul care-l poate înlocui interimar până în 2015: “Din punctul meu de vedere, dacă am fi într-o asemenea situaţie (…) având în vedere durata foarte scurtă până la prezidenţiale, un congres se poate face şi după alegerile prezidenţiale, pentru că partidul poate fi gestionat, are toată structura de funcţionare, cu un prim-vicepreşedinte care preia toate atribuţiile preşedintelui”. Vine, deci, şi rândul lui Klaus Iohannis.
Crin Antonescu are toate motivele din lume să facă un pas înapoi. Eşecul USL, ieşirea de la guvernare, rămânerea lui Traian Băsescu în scaunul de la Cotroceni şi căderea partidului în sondaje îi pot fi reproşate de către colegi şi de trei ori pe zi.
Oricum, viitorul său politic depinde flagrant de mult de rezultatul PNL la europarlamentare. Doar că, pe de altă parte, nu se termină totul odată cu deznodământul din 25 mai. Mai sunt şi prezidenţialele.
Chiar dacă pierde funcţia supremă în partid, printr-o retragere la timp Antonescu păstrează unele şanse de a recupera câte ceva pe parcurs.
Oricum, este unul dintre supravieţuitorii politicii dâmboviţene, demnităţile pe care le-a deţinut de-a lungul timpului dovedind că e un cinic dispus să negocieze orice pentru a-şi salva pielea.
Nu în ultimul rând, un asemenea gest – retragerea din fruntea PNL – ar înlătura un mare obstacol de imagine şi ar deschide drumul regrupării PNL într-o viitoare alianţă a formaţiunilor de dreapta.
Această din urmă alianţă este unica şansă teoretică pe care opoziţia o are pentru a împiedica PSD să obţină la iarnă şi Cotroceniul, şi Palatul Victoria.
În sensul acesta, Antonescu a făcut în ultima vreme trei paşi: a ieşit din USL, a început să taxeze derapajele Guvernului în materie de justiţie, a “reevaluat” brusc UE şi SUA.
Om politic cu o coloană vertebrală de moluscă, Crin Antonescu şi-a dat probabil seama că, dacă Ponta şi PSD vor ieşi câştigători în bătălia pentru prezidenţiale, atunci şi el, şi PNL vor deveni pentru ani buni de aici încolo un simplu nume, o simplă abreviere.
Pe final, merită reţinut un amănunt legat de sincronizarea poziţionărilor celor doi cu realitatea în mişcare din politica internaţională: pe cât de mult se aventurează Ponta în proiectul său de sfidare a luptei anticorupţie, pe atât de rezervat se arată Antonescu pe acest subiect, odată cu părăsirea USL.
Într-un mesaj lansat joi, secretarul de stat adjunct al SUA, Victoria Nuland, reafirmă faptul că America îşi va intensifica eforturile pentru a ajuta lupta împotriva corupţiei în Balcani şi Europa Centrală şi de Est, în strânsă colaborare cu UE, pentru a ajuta ţările din această zonă să aibă o guvernare curată, o societate civilă dinamică şi liberă şi o presă independentă. America, mai spunea oficialul Departamentului de Stat, va ajuta guvernele şi cetăţenii din regiune să scape de corupţie, indiferent de zonele în care aceasta s-a insinuat.
În aceeaşi zi, procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, primea la Bucureşti distincţia “Women of Courage”, un premiu oferit de Departamentul de Stat "femeilor care au demonstrat curaj excepțional în susținerea drepturilor omului, a statului de drept, a egalității femeilor și progresului social și cultural”.
Distincţia a fost instituită de fostul secretar de stat, Condollezza Rice, în 2007, iar anul acesta a fost acordată, în premieră, şi în România.
De reţinut, totodată, că afirmaţia lui Nuland vine la doar două luni după ce secretarul de stat al SUA, John Kerry, dădea un avertisment similar: SUA sunt preocupate de faptul că în Europa de Est interesele cetăţenilor sunt călcate în picioare de oligarhii corupţi.
De cealaltă parte, premierul şi candidatul la prezidenţiale, Victor Ponta, atacă anchetele DNA pe motiv că ar fi instrumentate politic. În acelaşi timp, ia, nominal, apărarea celor mai grei exponenţi ai corupţiei endemice din ţara al cărei guvern îl conduce.
Observăm, deci, că, într-un dosar considerat de siguranţă naţională şi regională, poziţia Guvernului de la Bucureşti se bate cap în cap cu cea a Executivului de la Washington.
Simplul fapt că stăpâneşte engleza şi că îşi coace, prin vizite private în diverse capitale, statutul de lider, nu-i va fi de ajuns lui Victor Ponta. El va avea mult de dat din mâini pentru a-i explica celui mai important partener strategic al ţării sale ce face şi de ce o face.
