Toate problemele punctuale cu care se confruntă premierul Dacian Cioloș pornesc de la lipsa unei alegeri clare, care trebuia făcută încă de la începutul mandatului. Cioloș a devenit premier în noiembrie anul trecut, după emoția produsă de manifestațiile de după tragedia din Clubul Colectiv. Învestirea în funcție a fost votată, însă, de un Parlament ales în 2012, cu agendă diferită de cea a manifestanților care cereau, în stradă, schimbarea radicală a clasei politice. Cioloș putea alege să meargă pe mâna demonstranților și să încerce schimbări radicale, riscând să fie demis oricând de Parlament. Alternativa ar fi fost un guvern clasic, care să aibă propria majoritate, constituită în jurul PNL. Sigur, a doua variantă ar fi însemnat renunțarea la ideea de independență politică, ispititoare din punct de vedere al imaginii.
Însă, Cioloș nu a ales nicio variantă și a încercat să mulțumească și opinia publică, și partidele. Fapt semnificativ, el a cedat taberei PSD două portofolii grele. Este vorba de Dezvoltarea Regională pentru Vasile Dâncu, fost ministru în Guvernul Năstase, devenit sfătuitorul lui Liviu Dragnea. De asemenea, Ministerul Afacerilor Interne a intrat pe mâna lui Petre Tobă, promovat în fruntea Poliției de Gabriel Oprea în 2009 și de Ioan Rus în 2012. Și asta într-un moment în care liderii PSD erau sub o presiune uriașă și ar fi fost greu să respingă orice listă de miniștri.
Pe scurt, din start, PSD l-a lăsat pe Cioloș să se joace de-a tehnocrația, cu condiția ca social-democrații să păstreze distribuția banilor în teritoriu (Ministerul Dezvoltării) și organizarea alegerilor în an electoral (Ministerul Afacerilor Interne). De teamă să nu supere PSD, Cioloș a scos din programul de guvernare alegerea primarilor în două tururi și, ulterior, s-a fofilat în acest scandal. Problema nu era ce partid vrea și ce partid nu vrea acest sistem, ci cum este mai corect față de alegători, cum le dai șansa să își aleagă un edil reprezentativ. Sigur, acum ni se spune că nu se schimbă regulile jocului în timpul jocului, dar în noiembrie alegerile locale erau încă departe.
Aceleași calcule încurcă și planurile premierului privind remanierea. Cioloș a renunțat deja la patru miniștri (cei de Muncă, Fonduri Europene, Cultură și Sănătate), dar elementul comun era că niciunul nu avea „spate“ politic. Acum, însă, degeaba este premierul nemulțumit de atitudinea ministrului Educației, Adrian Curaj, în problema plagiatelor. Acesta e mai greu de remaniat, în condițiile în care subiectul este de natură să deranjeze PSD. Nu doar că fostul premier Ponta, acuzat de plagiat, vrea să devină președintele Camerei Deputaților. Sancționarea lui Curaj nu a fost agreată de PSD, social-democrații bănuind că primul afectat de o astfel de măsură ar fi Petre Tobă, ministrul Afacerilor Interne, acuzat de plagiat. Or, Tobă este în fruntea ministerului care organizează alegerile locale și, fiind un personaj cu puternice conexiuni în zona PSD, social-democrații nu doresc schimbarea sa din funcție.
De altfel, în apărarea sa a sărit, încă de la izbucnirea scandalului, chiar vicepremierul Vasile Dâncu, care nu și-a economisit cuvintele de laudă pentru ministrul de Interne. „Este un om deosebit de competent în ceea ce face, un ministru pe care îl respect. Nu lucrez în proiecte de doctorat cu domnul Tobă, lucrez la proiecte pragmatice în care este un ministru de Interne foarte bun. Atunci când miniştrii se pun, nu sunt întrebaţi de doctorat, mulţi din colegii mei nu au doctorat“, a spus vicepremierul.
La fel de greu de schimbat pare și ministrul Transporturilor, Dan Costescu, care are „meritul“ de a fi păstrat în structura CNANDR o serie de oameni doriți de PSD. Deși a ocupat mai multe funcții, inclusiv cea de comisar european pentru Agricultură, Cioloș pare să nu fi înțeles un adevăr fundamental: ești șef cu adevărat și poți să îți asumi răspunderea pentru rezultatele unei echipe doar dacă subordonații tăi știu că tu ești cel care poate decide 100% concedierea lor.
