Rolurile încep să fie din nou judicios împărţite în PSD, formaţiune care nutreşte iarăşi ambiţia de a avea totul, ca în vremea celebrului tandem Iliescu-Năstase, când partidul era statul şi statul era partidul.
Mircea Geoană a primit sarcina să anunţe „misiunea PSD pentru 2014“: „Să câştigăm tot“. Acest mesaj este nu doar pentru „poporul PSD“, ci şi pentru cancelariile occidentale, îngrijorate de instabilitatea României din ultimii ani şi de exersarea loviturilor de stat, încercate sub masca exerciţiului democratic dus la extrem. În aplauzele Consiliului Naţional, Geoană s-a achitat bine de misiunea primită, după cum ne-a lămurit chiar preşedintele executiv, Liviu Dragnea, fără să ştie că din ecuaţia finală s-ar putea să fie dat la o parte tocmai el, inculpatul care a muncit cel mai mult în vara lui 2012 la eliminarea lui Traian Băsescu.
În PSD, sacrificarea tovarăşilor de drum este o metodă de lucru, deşi partidul îi recuperează în final pe toţi, pentru a-şi demonstra coerenţa, puterea şi unitatea. Toţi preşedinţii PSD au trecut prin acest ritual, Ion Iliescu, Adrian Năstase, Mircea Geoană, dar apoi fiecare şi-a reluat locul în galeria istorică. Va veni şi vremea lui Victor Ponta, după ce va deveni inutil pentru partid. Până atunci, el va fi folosit de maşinăria social-democraţilor, de clienţii şi amicii săi, mai mult sau mai puţin transpartinici. Deocamdată premierul este puternic, indiferent dacă înţelege sau nu că şi el, la fel cum au fost şi predecesorii lui, este rezultatul jocurilor de culise. Victor Ponta poate fi pionul care se transformă în regină sau doar pionul care va fi sacrificat pentru a deschide un culoar pentru altcineva mai util. Totul depinde de maleabilitatea sa şi de circumstanţele viitoare.
Când PSD spune că vrea să „câştige tot“ anul viitor înseamnă că are planuri paralele atât pentru un tandem credibil preşedinte-premier, cât şi pentru divizarea dreptei, aşa cum s-a întâmplat în anul 2000. Doi lideri importanţi au căzut atunci în plasa întinsă de Ion Iliescu şi, în loc să se alieze, Theodor Stolojan şi Mugur Isărescu au candidat separat din partea formaţiunilor declarate „de dreapta“. Apoi, pentru ca succesul să fie asigurat, strategii lui Iliescu&Năstase i-au ajutat pe extremiştii lui Vadim Tudor să crească şi să devină o ameninţare serioasă.
Lucrurile vor fi diferite în 2014, dar orgoliile reprezentanţilor dreptei par la fel de mari şi în joc vor intra alte tipuri de ameninţări, pe care le vor folosi specialiştii PSD pentru a încerca să adune în jurul candidaţilor proprii cât mai mulţi oameni. În laboratoarele partidului se fac cercetări şi simulări pentru cele mai bune soluţii şi pentru cei mai buni candidaţi. Victor Ponta este considerat de departe cel mai bun prezidenţiabil, iar tacticienii s-au străduit să-i construiască în 2013 un profil internaţional solid. Mai există şi posibilitatea reevaluării lui Mircea Geoană, care are relaţii personale solide în cancelariile occidentale şi care este mai bine văzut la Washington decât actualul premier. Un cuplu coerent Geoană-Ponta nu este imposibil de imaginat, iar prim-ministrul nu a exclus această variantă, cu atât mai mult cu cât, în discursul său de la Consiliul Naţional al PSD de sâmbătă, Mircea Geoană a mizat mult pe viziunea sa de politică externă.
Pentru fracţiunea PSD care are în acest moment frâiele puterii, un tandem mai puternic ar putea fi format, însă, de Victor Ponta şi George Maior, discretul şef al Serviciului Român de Informaţii. Popularitatea lui Ponta şi capacitatea lui de a manipula realităţile, temperate de tehnocratul care în ultimii opt ani a avut timp să cunoască adevărata bucătărie a puterii ar putea fi o combinaţie de succes, dacă şi numai dacă Traian Băsescu nu va reuşi să adune partidele de dreapta într-o alianţă puternică.
PSD poate câştiga „tot“ în 2014, doar dacă Traian Băsescu va pierde ocazia să joace cartea unificării, demonstrându-şi lui, dar şi celorlalţi, că principala sa calitate nu este numai aceea de a conduce războaiele care divid, ci şi pe cele care pacifică.
