15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialReforma din Educație, blocată, patru ani, de plagiatul lui Ponta

Reforma din Educație, blocată, patru ani, de plagiatul lui Ponta

Până în 2012, când revista științifică „Nature“ l-a acuzat pe premierul Victor Ponta că a plagiat în lucrarea sa de doctorat, frauda academică a fost un moft. Aproape nimeni nu considera că însușirea unui paragraf sau a zeci de pagini dintr-o altă carte, fără citarea sursei, poate fi o infracțiune. 

Erau vremuri în care, doar dacă furai la drumul mare sau dacă jefuiai ziua în plină stradă, intrai în atenţia Justiţiei. Iar, trimiterea în judecată a unor politicieni era o chestiune de domeniul fantasticului. 

Lucrurile s-au schimbat în vara lui 2012, când Adrian Năstase a fost condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu executare în dosarul „Trofeul calităţii“. Un alt moment marcant în lupta împotriva corupției l-a reprezentat data de 12 iulie 2013, când Relu Fenechiu a fost condamnat de instanţa supremă la cinci ani de închisoare, deși era ministrul în funcție, caz unic, probabil, în Europa. 

Dacă 2012 este anul declanșării luptei împotriva corupției, vara lui 2016 poate marca prima victorie în bătălia împotriva fraudei academice. Asta după verdictul oficial de plagiat dat de CNATDCU și, implicit, de iminenta retragere a titlului de doctor lui Victor Ponta. Explicația acestui decalaj de patru ani pe cele două fronturi – politic și academic – e simplă. Curățenia politică a fost declanșată de către DNA, o instituție scăpată de sub controlul politicienilor. Curățenia din sistemul academic urma să fie făcută de către o instituție subordonată politic: Ministerul Educației. Cât timp instituţia s-a aflat sub controlul direct al lui Victor Ponta (din iunie 2012, momentul acuzațiilor de plagiat, până în noiembrie 2015, care a marcat demisia guvernului său), Ministerul Educației a luptat cu disperare să-i spele onoarea academică. Și a reușit. În iunie 2012, membrii de la acea vreme ai CNATDCU au dat în unanimitate verdict de plagiat în cazul Ponta, dar ministrul interimar al Educației, Liviu Pop, a dizolvat Consiliul în timp ce acesta delibera. Universitatea București – unde Ponta a dobândit titlul de doctor – a confirmat acuzațiile de plagiat. Imediat, Ministerul Educației a contracarat, formând o Comisie internă care a anunțat un verdict de neplagiat.

De-a lungul ultimilor patru ani au mai fost cazuri flagrante de plagiat îngropate de Ministerul Educației. La numai șapte zile după ce a preluat portofoliul de ministru al Educaţiei, Ioan Mang a fost nevoit să demisioneze. Primele acuzații de plagiat la adresa lui au apărut în „România liberă“. Mang a sfidat bunul simț și s-a retras în poziția de evaluator al calității învățământului superior. La trei ani după apariția acuzațiilor, Consiliul Național de Etică a dat un verdict blând: elemente de plagiat. „România liberă“ l-a acuzat pe fostul ministru de Externe Titus Corlățean că a compilat pasaje din articole şi sute de pagini dintr-o carte în scopul de a obţine poziţia de conferenţiar universitar la Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir“. Cazul lui nici măcar nu a intrat în vreo dezbatere a unei instituții a statului.

După verdictul în cazul Ponta, președintele CNATDCU, Viorel Barbu, va trebui să respecte angajamentul asumat într-un interviu pentru RL de a da un verdict în cazul altor opt teze de doctorat, printre care cea a ministrului de Interne Petre Tobă sau cea a lui Gabriel Oprea. Pentru ca apoi să intrăm într-o normalitate prin care frauda academică să fie pedepsită de instituții ale statului, și nu la presiunea mass-media și a unei părți a opiniei publice.
Cu mici excepții, după acuzațiile de plagiat aduse lui Ponta, discuția din Educație s-a concentrat doar asupra doctoratelor și a fraudelor academice. Și tot de prin 2012 procentul absolvenților de bacalaureat crește nefiresc și nesănătos (plus 22% în patru ani). Eradicarea copiatului prin introducerea camerelor de luat vederi este nefericit compensată printr-o altă soluție imorală:  examenul de bacalaureat a devenit extrem de simplu, din doar trei materii, cu o programă foarte subțire.

E momentul ca în educație să înceapă o nouă dezbatere care să nu mai graviteze în jurul tezei de doctorat a lui Victor Viorel Ponta.

Cele mai citite

Atentat Moscova: bilanțul atacului a ajuns la 143 de morți

Bilanţul atentatului comis în suburbia Moscovei săptămâna trecută a urcat miercuri la 143 de morţi, potrivit unui nou raport comunicat de autorităţile ruse, atacul...

Atentat Moscova: bilanțul atacului a ajuns la 143 de morți

Bilanţul atentatului comis în suburbia Moscovei săptămâna trecută a urcat miercuri la 143 de morţi, potrivit unui nou raport comunicat de autorităţile ruse, atacul...

GALERIE FOTO. Iubita lui Kevin Trapp a făcut duș în aer liber

Modelul brazilian Izabel Goulart, una dintre cele mai cunoscute iubite de fotbalist din lume, și-a înebunit milioanele de urmăritori de pe Instagram după ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă