Eliberarea lui George Copos înainte de termen ar putea, la prima vedere, conduce la reevaluarea situației sale de om proaspăt liber, eventual și la anchete penale extinse la alte persoane. Dar dincolo de situația particulară a lui George Copos, speța ridică problema raportării statului român la proprii cetățeni și propria legislație.
Părăsind închisoarea în care a petrecut ultimul an și un pic, în calitate de condamnat în dosarul Transferurilor, George Copos a marcat un salt ontologic de la filosofie la orizontul imanent al prea pământenei lumi a afacerilor.
Dupa gratii a citit Nietzsche, a meditat mai abitir ca un călugăr shaolin, s-a odihnit pe cruce asemeni lui Isus, apoi a zis: Gata! Am ispășit, m-am izbăvit, sunt bun de academician.
Cel puțin asta au putut consemna cronicarii vremurilor prezente, marți, când Copos a ținut prima sa conferința de presă ca om liber, acolo, la poarta pușcăriei. A mai deplâns omul soarta nedreaptă a capitalului românesc, inclusiv a capitaliștilor-impostori, acea categorie malignă a "oamenilor de afaceri" care au devalizat bugetele publice.
Dar dincolo de spectacolul indigest făcut de Copos la doi pași de curtea închisorii rămâne problema de fond.
Iar situația actuală a fostului vicepremier al lui Voiculescu o ridică la înălțimi amețitoare pentru el, ce fac foarte vizibil un întreg fenomen și un mare circ al disfuncționalităților: "opera științifică".
Această găselniță pe care până și inamicii alfabetului au ajuns să o răsucească relaxați în broasca ușii de celulă, pentru a deveni liberi înainte de termen, trimite în derizoriu sistemul de drept, pe cel penitenciar, sistemul național de educație, ridicând concomitent suspiciuni masive de complicitate a unor înalți funcționari ai statului cu deținutii doldora de bani și, eventual, cu avocații lor.
Când oameni precum George Copos, Gigi Becali sau Antonie Solomon devin autori de opere științifice, mai că ajungi să te întrebi pe ce toacă banii de bursă un doctorad căruia abia îi ajung trei-patru ani să-și definitivze teza.
Or, George, Gigi sau Antonie nu doar că scriu opere magna folosind un bagaj intelectual gros ca o peliculă, dar și livrează marfa în cantități neverosimile, la legatură, ca pe ridichi ori ceapa verde.
În mod curios, nici penitenciarele în care au fost încarcerați, nici Administrația Națională a Penitenciarelor, nici Ministerul Educației, nimeni, practic, din zona instituțiilor abilitate, nu a ridicat minimal din sprâncene.
În ultimele luni, un susur pe această temă s-a auzit numai dinspre zona societății civile, a presei.
Iar acest susur nu s-a putut instala decât treptat, pe masură ce unor detinuți de categoria VIP le-au ajuns la scadență termenele de eliberare condiționată.
Mai mult, mecanismul, așa cum strălucit o dovedesc cazurile Copos/Becali, e unul opac.
Extrem, injust de opac!
Lipsa de transparență a fost plenară, fapt ce a îngreunat mult accesul societății la informații elementare privind ponderea componentei "științific" în cazul respectivelor "opere".
În acest context, șocant a fost răspunsul insalubru al unui funcționar al Administrației Naționale a Penitenciarelor, purtător de cuvânt al instituției, dat solicitării României libere de a avea acces la cărțulia scrisă de Copos în puscarie: nu se poate fără acordul autorului.
Pe înțelesul rațelor, asta ar însemna că societatea, care e obligată să primească în sânul ei un deținut care nu și-a ispășit întreaga pedeapsă, nu are dreptul să știe în ce condiții se petrece, totuși, punerea în libertate a respectivului, înainte de termen.
Nu trebuie să știe, dar trebuie să-l primească, eventual și cu ovații. Super târg!
La fel, decidenții din Educație n-au nici ei vreo problemă cu faptul că, desi legea îi însărcinează să valideze opera cu pricina, din perspectiva caracterului ei științific, validarea lipseste cu misterioasă desăvârsire.
Nu în ultimul rând, Guvernul, prin MInisterul Justiției, iar Ministerul Justiției prin Administrația Națională a Penitenciarelor, crează o discriminare vădită. De ce?
Pentru că, neglijând sau ignorând cu bună știință prevederile legale, oferă acest instrument doar deținuților suficient de avuți pentru a comanda "opere" sau, în caz că le scriu chiar ei cu cele trei litere mari de tipar pe care le cunosc, pot cumpăra camioane de tiraje la edituri obscure, specializate în tipărirea de maculatură.
Din acest punct de vedere, ieșirea la suprafață a cazului Copos are un mare merit: face în sfârșit pârtie unei serioase puneri în discuție a funcționării mecanisumului și chiar a mecanismului în sine prin care un deținut poate pleca acasă cu ani buni înaintea expirării pedepsei, pe motiv că a scris ca robul "opera științifică" a vieții lui.
Altfel, în ritmul ăsta, degeaba muncește procurorul la găsirea și administrarea probelor, degeaba deliberează până la transpirațir judecătorul pentru a da dreapta pedeapsă, nu una mai mică, nici una mai mare, din moment ce coruptul zilelor noastre știe deja că-și poate pregăti opera de trei parale între două tunuri de milioane pe care le dă avutului public.
Altfel, degeaba reglementează legiuitorul condițiile ieșirii condiționate din pușcărie, dacă tocmai instituțiile abilitate sunt primele care sfidează norma. În fine, altfel degeaba așteaptă societatea curațirea propriei ogrăzi, dacă deținutul se întoarce din pelerinaju-i carceral la fel cum o pornise pe acest drum înfundat: cu legea pre lege călcând. Și cu autorități ale statului intonând ode domniei sale.
