Francezii şi germanii ne-au spus-o direct: nu meritaţi să fiţi primiţi în spaţiul Schengen fiindcă vreţi să rămâneţi o ţară de mâna a doua, în care legile sunt făcute doar pentru a fi încălcate, iar politicienii fură fără să fie pedepsiţi.

România a rămas o ţară de mâna a doua fiindcă secretarilor de stat li se oferă mită de un milion de euro chiar în biroul lor de la Ministerul de Interne. România a rămas o ţară de mâna a doua fiindcă Parlamentul se opune arestării unui deputat acuzat de şantaj şi violenţă. România a rămas o ţară de mâna a doua fiindcă dosarul unui fost premier acuzat de corupţie este blocat de patru ani la tribunal.

România a rămas o ţară de mâna a doua, de vreme ce unul din trei români spune că a fost nevoit să dea mită în acest an, iar mita este instituţionalizată prin tradiţie în România şi ţara s-ar bloca dacă oamenii n-ar mai folosi zilnic micile cadouri pentru funcţionarii de la ghişeu care te ajută să nu te scufunzi în birocraţia autohtonă, pentru medicii care te salvează de statul la coadă sau pentru poliţistul care îţi dă o amendă în loc să-ţi ia permisul. În România, nimeni nu se poate descurca fără să aibă pe „cineva" atunci când calcă pragul unei instituţii publice, fiindcă regulile subterane le-au devansat mereu pe cele scrise. România a rămas o ţară de mâna a doua fiindcă spaţiul public este definit aici prin cumetrie şi daruri, la fel ca în societăţile arhaice. Şi tot aşa funcţionează şi lumea politică.

România a rămas o ţară de mâna a doua pentru că nu a vrut sau nu a putut să treacă la modul de organizare occidental, pentru că politica a continuat să rămână arena în care intră cei care vor să se îmbogăţească, nu cei care vor să schimbe lucrurile, pentru că aici e mai uşor să ajungi ministru pentru a te îmbogăţi decât să te îmbogăţeşti prin afaceri cinstite şi apoi să intri în politică. Spre deosebire de statele occidentale, în România funcţia publică este în continuare drumul cel mai scurt pentru a obţine avere personală. Declaraţiile de avere ale parlamentarilor, deşi nu refac în întregime istoria parvenirii lor, scot la iveală că mulţi dintre ei s-au înavuţit imediat ce au fost aleşi. Capitalismul de cazino continuă să aibă succes chiar în vreme de criză, pentru că achiziţiile publice au crescut faţă de anul trecut, iar clienţii partidelor aflate la putere au prosperat, dimpreună cu protectorii lor politici.

România a rămas o ţară de mâna a doua pentru că nu vrea să-i scoată în afara jocului pe cei care se află în funcţii publice urmărindu-şi propriile interese de mărire, iar statisticile Parchetului General arată că doar 1,3 la sută din cazurile trimise în faţa instanţelor sunt pentru infracţiuni de corupţie.

România a rămas o ţară de mâna a doua fiindcă primii care ignoră legile sunt chiar magistraţii. Nu doar cei care vor două mandate în Consiliul Superior al Magistraturii, deşi legea le dă voie doar la unul, ci şi alţii, care fac trafic de influenţă cot la cot cu parlamentarii. În plus, un studiu al DNA sugerează că judecătorii sunt cei mai corupţi dintre magistraţi şi că pretind cea mai mare mită, fiindcă la ei sunt pâinea şi cuţitul: ei sunt cei care amână de patru ani marile dosare de corupţie ale guvernării Năstase şi probabil tot ei le vor salva onoarea şi celor din PDL. Judecătorii au însă grijă şi de funcţionarii sau politicienii care nu au destulă influenţă şi pe care îi judecă mai repede: Comisia Europeană a atras atenţia României încă de astă-vară că în 75 de cazuri pentru faptele de mare corupţie se aplică pedepsele minime.

România a rămas o ţară de mâna a doua fiindcă se lasă furată şi apoi îşi ascunde hoţii, fiindcă preferă formele lipsite de conţinut, fiindcă nu are voinţa necesară modernizării şi se afundă în fatalismul romantic: occidentalii ne discriminează.