În decembrie 1989 aveam 17 ani și jumătate, dar trăisem mai repede și mai mult ca mulți bărbați de 30 de ani. Luat de val, am umblat pe străzi în răpăitul gloanțelor fără să cred vreo clipă că pot muri. La fel au simțit și cei care au devenit nemuritori căzând uciși în stradă. Eram cu toții așa de disperați să trăim încât viața nici nu mai însemna mare lucru.
La primele alegeri din 1990, împlinisem 18 ani de câteva zile. Eram fericit pentru că mulți dintre colegii mei nu ajunseseră încă la majorat. Cum să nu votez? Visam la lucrul ăsta de câțiva ani, de când văzusem că orice nebunie a lui Ceaușescu era votată în unanimitate, cu toate că-l înjura toată lumea.
În 1990 au ieșit tot comuniștii, vopsiți, e drept, în democrați și conduși de cadrele de bază ale PCR, în frunte cu Ion Iliescu. Dar eu îmi câștigasem dreptul să fiu nemulțumit. Îmi câștigasem dreptul să ies în Piața Universității alături de mii și mii de oameni care gândeau la fel ca mine.
Am văzut camioanele cu mineri trecând prin fața blocului meu și am aruncat cu cartofi după ei de la balcon. La liceu, eram pregătiți să ne baricadăm dacă ne-ar fi atacat. Au trecut atât de aproape. Bătuseră studenți și alți mulți oameni nevinovați. I-am văzut pe Kiseleff plecând și i-am urât pe cei care i-au chemat și n-am uitat. Nu, nu era visul nostru, era un coșmar hidos al unor monștri care călcau, din nou, pe cadavre.
Am așteptat mereu cu speranță următoarele alegeri. Am avut multe îndoieli, dar tot timpul m-am gândit la cei care nu mai erau printre noi. Ce-ar fi făcut? Ar mai fi murit o dată? Eu cred că da.
Pentru asta n-o să stau niciodată acasă. Nu mă ajută cu nimic scârbiții care se plâng că e rău, dar nu fac nimic să schimbe lucrul ăsta. Pur și simplu, cei care nu votează trebuie să tacă din gură și să accepte orice li se bagă pe gât. Își merită soarta.
În momentul în care am pus ștampila, mi-am câștigat dreptul de a-l lua de guler pe cel pe care l-am votat, dar și pe cel pe care nu l-am votat.
Altfel, n-am voie să mă plâng. Aceiași politicieni hidoși o să vă râdă-n nas, la fel cum au făcut și după tragedia de la Colectiv.
După mulți ani, avem din nou șansa de a mai schimba ceva. Între timp, ne-am mai lămurit cum e și cu marii noștri politicieni. Unii sunt pe la pușcărie, alții au fost deja și mulți se pregătesc.
Rămâne să ne hotărâm dacă vrem să trăim din firimiturile de pomană aruncate de aceiași baroni penali sau vrem într-adevăr să trăim liberi.
Miza acestor alegeri este însă continuarea reformei în Justiție, și aici nu este vorba despre persoane, este vorba despre instituții și legi.
Concluzia e simplă: Vreți să fiți mai bogați? Nu vă mai lăsați furați! Nu mai ștampilați politicieni cu cazier! Dar mergeți la vot! Măcar vă câștigați dreptul să le cereți demisia dacă nu-și vor respecta promisiunile.
