Premierul PDL Emil Boc si presedintele PSD, Mircea Geoana, se completeaza magistral in apararea celebrei Ordonante 37 privind institutiile de stat in judete. Premierul repeta fara incetare ca a impus inlocuirea a mii de directori de agentii, directii, oficii, case de pensii si comisariate pentru ca are nevoie de "performanta manageriala" si reactii rapide in judete pentru aplicarea masurilor hotarate la centru. Emil Boc evita sa vorbeasca de politizare: "Le spun tuturor din Romania ca oameni capabili sa indeplineasca criteriile de performanta sunt in toate judetele tarii, in toate comunitatile". Profesionisti exista fara doar si poate, dar e greu de crezut ca ei se vor hotari peste noapte sa intre intr-un angrenaj eminamente politic. Pentru ca nici n-a inceput bine aplicarea ordonantei, ca dovezile de "performanta" ale sefilor de la Bucuresti au inceput sa se adune: cati directori isi vor pierde functiile, 4.000 sau 10.000?

Daca sunt inlocuiti sefii de directii sanitare, o sa urmeze sefii de spitale? si directorii de scoli o sa fie demisi, dupa inspectorii scolari, trecuti expres in ordonanta? Cata grija o sa aiba sefii demisi de la APIA de fondurile europene pentru agricultura in perioada de preaviz si cat de rapid isi vor face rodajul viitorii sefi? In plus, asa cum anuntase Guvernul, toti directorii in cauza din tara ar fi trebuit sa primeasca vineri decizii de demitere. Unii au primit, altii n-au primit. Pe de alta parte, Ordonanta 37 se suprapune deciziilor anterioare ale Guvernului Boc de reducere a personalului, inclusiv a celui de conducere. Directorul ANAF, Sorin Blejar, a declarat ziarului Cotidianul ca "intamplarea nefericita face ca Ordonanta 37 intra peste o HG a mea de restructurare a posturilor de conducere din ANAF, prin care am redus 565 de posturi de conducere din toata tara".

Mai bune sau mai proaste, deciziile de restructurare ale fiecarei institutii in parte au avut sau ar avea probabil marele merit ca nu ar fi fost un dat general. Ordonanta 37 priveste insa multe domenii la un loc, fara deosebire. Or, a amesteca mere cu nuci nu a dus niciodata in istorie la un rezultat limpede. Nu e clar, de asemenea, daca premierul a fost informat ca in ultima vreme concursurile la stat duc lipsa de candidati, si in special cele care au legatura cu politicienii (ANI, Corpul de Control al Guvernului etc.).
In acest timp, Mircea Geoana isi permite dupa ani de constrangeri europene frustrante sa vorbeasca franc, fara ipocrizie. Nu e bine "sa continuam aceasta mascarada in care sa pretindem ca sefii acestor structuri sunt functionari publici apolitici. Sa nu-mi spuna mie cineva ca aceia care au condus serviciile deconcentrate n-au fost penelisti, pedelisti, pesedisti, udemeristi". Nu, nimeni nu poate spune asta. Dimpotriva. Totusi, rationamentul este complet gresit.

Mascarada si ipocrizia de care vorbeste Mircea Geoana au reprezentat, de fapt, efortul disperat de a scoate functia publica dintr-o logica extrem de toxica si indelung practicata in Romania. Aceea ca statul se conduce numai prin partid, care trebuie sa ia tot ce se poate lua. Faptul ca politizarea celor mai banale functii de conducere a continuat sa existe in pofida legilor si a principiilor bunei guvernari nu inseamna ca ideea depolitizarii era proasta si imposibil de aplicat. Permanenta politizare a functiilor arata doar ca fenomenul de captura a statului de catre interesele private ale partidelor este foarte greu de combatut. Dar a legifera politizarea cu argumentul ca ea a devenit un fenomen e totuna cu a legifera taxele de protectie intr-un oras coplesit de infractori. Din acest motiv, Ordonanta 37 reprezinta capitularea statului roman in fata retelei de interese meschine care domina partidele lipsite de viziune si marcate de complexul partidului atotstapanitor.

Din acest motiv, este preferabila de o mie de ori "ipocrizia" pe care o condamna Mircea Geoana in loc de a declara prin ordonanta de urgenta negrul alb si albul negru. Ministrul Muncii, Marian Sarbu, a avut teribila generozitate sa descrie public radacina acestui flagel: "Nu trebuie sa fie toata viata sefi, pot foarte bine sa fie personal de executie". Cu alte cuvinte, sefia nu poate fi urmarea unui cursus honorum, a unui parcurs strabatut cu perseverenta, functiile se capata in alta parte, la partid, acolo trebuie sa capeti puncte pentru ascensiunea sociala, in organisme lipsite de transparenta si macinate inca de maladiile lipsei de busola. Iar cei care au apucat sa devina sefi sa stie ca oricand pot sa ajunga inapoi la munca de jos. Deci sa aiba grija cum se comporta si cum isi controleaza reflexele de oameni liberi. Trebuie sa recunosc ca o asemenea declaratie cutremuratoare, cu iz de anii ’50 si marcata de imprevizibilul traiului de pe o zi pe alta, n-am mai auzit de mult.

Exista insa o solutie. Asa cum mai vechea ordonanta a anularii sporurilor s-a transformat in actuala dezbatere nationala privind legea salarizarii unice, atat de necesara, dar atat de greu de obtinut, in acelasi fel, noua gafa a ordonantei "deconcentratelor" ar putea deveni startul unei legi coerente a rotatiei la guvernare. Sindicatele au propus ca functiile politice sa mearga numai pana la nivelul subsecretarilor de stat din ministere. Partidele de guvernamant ar trebui sa se gandeasca rapid sa faca un mare pas inapoi. si nu pentru ca le-a recomandat un Traian Basescu impaciuitor, aflat in an electoral, in fata unei UDMR enervate la culme ca pierde constant teren in treburile statului. Ci pentru ca Ordonanta 37 este reteta perfecta a dezastrului in administratie.