Preşedintele Traian Băsescu a găsit ieri o ieşire elegantă dintr-o situaţie care părea fără ieşire şi a retrimis Parlamentului Legea pensiilor, cu riscul de a fi acuzat de inconsecvenţă şi laşitate. Prin gestul lui, Băsescu a sancţionat practicile nedemocratice ale Parlamentului, a dezavuat PDL şi a ridiculizat opoziţia. Totuşi…
Consecvenţa nu este o calitate de căutat în politica românească. Am avut prim-miniştri care demisionau seara şi descopereau inundaţiile dimineaţa şi miniştri de Finanţe care azi erau vehemenţi apărători ai sănătăţii fiscale a naţiunii pentru ca mâine să fie cei mai aprigi avocaţi ai creşterilor de salarii şi pensii. De ce am căuta, aşadar, consecvenţă la Traian Băsescu? N-au trecut nici trei săptămâni de când, în discursul din Parlament, preşedintele afirma că egalizarea vârstei de pensionare la 65 de ani este binevenită, dat fiind declinul demografic românesc şi european. Presupunând că tendinţa demografică nu s-a modificat dramatic în ultimele zece zile, se pune întrebarea ce s-a întâmplat între timp de l-a determinat să-şi modifice atât de radical opţiunea.
Dacă e să ne luăm după liderii PNL şi după sondorii de serviciu în adâncurile psihicului prezidenţial, e limpede: de frică! Omul s-a temut să nu fie suspendat a doua oară şi, prin urmare, a cedat şantajului cvasimafiot al PSD. O fi, dar la o analiză minimă, teza nu prea ţine. Mai întâi că, dacă te iei după amintiţii lideri PNL şi psihanalişti de televiziune mogulizată, rişti să ajungi în teritorii psihologice sălbatice şi necartografiate. În al doilea rând, pentru că Băsescu avea, spre deosebire de 2007, o majoritate asigurătoare în Parlament (ameninţările UDMR cu bascularea în opoziţie trebuie luate cu multă precauţie). În al treilea rând, că are o Curte Constituţională favorabilă şi, în sfârşit, pentru că, dacă s-ar fi ajuns totuşi la referendum, şansele ca acesta să fie validat ar fi fost minime. Suficiente obstacole pentru ca Traian Băsescu să se simtă destul de sigur pe scaun.
Preşedintele avea de ales între a promulga o lege importantă, dar foarte controversată şi asupra căreia plana o serioasă suspiciune de ilegitimitate, şi a porni la un război de uzură cu opoziţia. Un războinic valoros este cel care îşi alege luptele şi, de data asta, Băsescu a refuzat să iasă la bătaie pe un teren mlăştinos. Dar a lansat totuşi câteva şarje.
Refuzând să promulge o lege suspectă, Băsescu a sancţionat practicile nedemocratice din Camera Deputaţilor. Acestea datează de pe vremea lui Adrian Năstase, care a creat o maşinărie de vot în care preşedintele Camerei deţine puteri discreţionare. Aceste practici au fost însuşite de conducerea PDL a Camerei, în frunte cu Roberta Anastase, care nu s-a sfiit să recurgă la aceleaşi metode. Băsescu îşi sancţionează propriul partid, care a promis să practice politica în alt fel ,dar s-a mulţumit să speculeze sistemul pesedist. Doamna Anastase a rămas într-o poziţie vulnerabilă. Cererea preşedintelui PSD, Victor Ponta – a cărui reacţie la decizia lui Băsescu a fost surprinzător de echilibrată şi rezonabilă -, ca Roberta Anastase să demisioneze capătă temei. Ruptura vizibilă dintre preşedinte şi PDL se adânceşte…
În al treilea rând, refuzând să trimită legea la Parlament pentru motivele invocate de opoziţie, Băsescu s-a prezentat pe sine ca un apărător scrupulos al procedurilor legale şi al separaţiei puterilor în stat şi i-a aruncat în ridicol pe domnii Ponta şi Antonescu şi acuzaţiile lor de dictatură. Una peste alta, n-a fost o zi rea pentru Băsescu şi, dacă a câştigat cu acest prilej şi simpatia câtorva doamne, acela este un bonus.
Şi totuşi. Tot acest şah politic nu are nici o noimă dacă din Parlament nu va ieşi o lege unitară a pensiilor care să satisfacă atât condiţiile acordului cu FMI, cât şi obiectivele de reformă a sistemului de pensii. Dacă PSD este un partid matur care se pregăteşte de guvernare şi care îşi dă seama că nu are nevoie de o asemenea povară în spate, atunci există şanse să avem totuşi o lege a pensiilor mai bună. Dacă PSD se va ancora în discursul demagogic al „genocidului social”, atunci legea va rămâne îngropată în Parlament. Un asemenea deznodământ ar fi un eşec pentru Traian Băsescu, care a lăsat totuşi impresia de vulnerabilitate. Dar faptul că nu mai vrea sau nu mai poate să joace singur împotriva tuturor nu e în mod necesar un lucru rău.
