Cu un an si jumatate in urma, presedintele Traian Basescu se afla in prima sa vizita oficiala la Roma. La Palazzo Chiggi mai trona inca Silvio Berlusconi, oarecum resemnat de indepartarea de la putere a prietenului de inghetata Adrian Nastase. Un fost patron de inghetata, mai barbatos, isi facea aparitia in Cetatea Eterna, incadrat atat de emblematic pentru marirea si decaderea sa simbolica. Andrei Plesu si Theodor Stolojan, dar si Elena Udrea sau Adriana Saftoiu l-au insotit in acea seara de primavara timpurie la dineul servit de carabinierii incinsi cu sorturi negre si lungi, sub care iesea in evidenta vipusca rosie si dubla, de care la noi n-au parte nici generalii. sarmant si briliant, Berlusconi si-a prezentat obisnuitul repertoriu de bancuri porno soft, la auzul carora doamnelor blonde nu li se recomanda inveselirea excesiva. Dna Udrea a fost exceptia notabila. A urmat selectia de adagii pentru uzul delfinului si hazul caracatitei, din care n-a lipsit episodul intalnirii din Sardinia dintre Il Cavaliere si La Dame de Fer, femeia-premier cu privirea lui Caligula si surasul lui Marylin Monroe – cum fara mila si admiratie observa cineva. Don Silvio, june prim-ministru, s-a apropiat de Madame Thatcher, proaspat pensionata. "De ce-ai fi trist, fericit fiu si jupan al acestor plaiuri?", l-a intrebat vecina de vila. "Ei, e presa asta nenorocita, my lady, care nu-mi da pace, zi si noapte." Fostul premier britanic i-a spus premierului italian doar atat: "Cat timp esti la putere sa citesti doar pagina externa a ziarelor!". Berlusconi suspina adanc si marturiseste ca incalca regula, in timp ce interlocutorii lui din Europa Rasariteana, Nastase, Putin sau Basescu, se destind, in sfarsit, fericiti ca n-au ramas singuri pe lume.

Traian Basescu a vizitat atunci, la Roma, pret de cateva minute, Forumul Roman. I se sugerase politicos ca un presedine roman numit Traian ar cam trebui sa faca o plecaciune in fata singurului sau inaintas roman cu acest nume, fie el si imparat. Basescu a coborat din limuzina in dreptul Columnei lui Traian si, cand au aparut fotografii si cameramanii, a urcat iar in masina.
Intre imaginea sa alaturi de imparatul Traian si satisfactia ca experimenteaza pentru prima oara, dar chiar la radacina raului, reteta antipresa  Thatcher–Berlusconi, Traian Basescu a ales fara ezitare.

Iunie, 2007. La Istanbul sunt 40 de grade, iar cand  adie briza, vipia tasneste ca asfaltul fumegand dintr-o bascula. Turcii au ramas ceremoniosi si misteriosi cand primesc sefi de stat din Balcani. Acelasi zambet insoteste prelungirea firmanului si taierea capului, ne spun cronicarii. Niste fete mustacioase imprastie cu baclavale si isleruri minuscule printre musteriii  Organizatiei de Cooperare Economica a Marii Negre. In curtea padisahului stau aliniate  limuzinele rusesti, aduse cu un avion Iliusin 95 cargo. Tarul Vladimir are un Mercedes lung si lat, daruit de Schröder, dar cu finisari de Zil butucanos, de pe vremea lui Cernenko. Blindajul gros e pentru descurajare, iar antena dubla pe mijloc si perdelele laterale – pentru comunicare. In aparitiile din salonul sultanilor, Putin are un aer oarecum stanjenit, ca si cum si-ar sopti in barba: "Eu, urmasul lui Petru cel Mare, am ajuns si la Constantinopol. Asta-i tot?". Pentru conformitate, la sfarsitul fotografiei de familie, de pe faleza de marmura a hotelului Kempinski, Putin coboara treptele spre Bosfor si, cateva secunde, priveste rece in susul si in josul stramtorii. Spre deosebire de presedintele Traian, caruia alaturarea de statuia imparatului cu acelasi nume i s-a parut un minor truc mediatic evitabil, presedintele Vladimir se identifica cu tarul Vladimir. Are un Mercedes fal(n)ic cu steagurile imperiale rusesti desantat la comanda, simbol al unei aliante irezistibile intre Gazprom si Bismarck impartind bivuacul la Stambul. Se lasa filmat pe tarmul Bosforului, pentru ca vrea sa le aminteasca celorlalti ca, daca Petru cel Mare doar visa la stramtori, el le si atinge.
In doar doua zile de iunie, Traian si Vladimir, doi lideri atat de diferiti, s-au intalnit, pret de cateva minute, de vreo patru ori. De fiecare data, Vladimir i-a tinut calea lui Traian. Traian este un presedinte energic, Vladimir – eminamente energetic. Traian e scund, are ochi verzi si un sfarsit de chelie, a fost marinar si a trait epilogul razboiului rece intr-o rezidenta externa a structurilor statului comunist. Vladmir e mic de inaltime, are un inceput de chelie si ochi verzi, a ramas judokan, iar prabusirea Zidului de la Berlin l-a surprins pe maiorul KGB intr-o rezidenta externa a structurilor statului comunist. Amandoi au cunoscut rigorile unei copilarii cu tati severi, urmata de o adolescenta cazona. Traian are 75% din voturile exprimate la referendum, Vladimir – 75% in sondaje. Ei conduc tari aproape vecine, dar aflate in relatii mai proaste una cu cealalta decat ale fiecareia dintre ele cu vecinii. Seamana, se evita, se atrag. Nu (mai) au nimic de impartit, au totul de castigat. Sunt intrunite deci toate conditiile ca Traian si Vladimir sa devina prieteni. E doar o intuitie, bazata pe secvente diferite, alaturate neintamplator, in vertijul scuzabil al unei veri imposibile.