Peste câteva zile începe. Litoralul se va umple de mașini de București, în week-end, televiziunile vor relua știrile despre ”distracția la mare” și despre viața boemă din Vama Veche, vom număra din nou cazurile de toxiinfecție, scandalurile la cazare, condițiile proaste din hoteluri, muzica dată la maximum toată noapte. Va dura două luni, apoi se va opri la fel de brusc precum a început. Cam așa arată sezonul estival pe plajele din România.
Din păcate, turismul pe litoral nu mai este de mult nici ceea ce a fost odată, nici ceea ce ar trebui să fie. Astăzi, publicul preponderent este cel românesc. De anii când nordicii soseau aici cu zecile de mii povestesc vechii hotelieri așa cum bunicii le povestesc basme nepoților pe care vor să îi adoarmă cu o poveste frumoasă, ca să aibă vise plăcute. Acum, circa 95% din turiști vin din România. Când mai aterizează un charter cu israelieni, chemăm presa și dăm o mică petrecere. Turiștii germani, unii dintre cei mai exigenți, dar și cei mai căutați din lume, au părăsit de mult, și ei, stațiunile. Au încercat să revină anii trecuți, dar nu au înțeles de ce muzica urlă toată noaptea, de ce câinii fără stăpân se plimbă în voie pe străzi, de ce trebuie să-ți plătești șezlongul și multe, multe altele.
Turiștilor care vin, totuși, nu li se oferă prea mult. Avem, pe de o parte, profilul tânărului care alege nordul stațiunii Mamaia și care pare că participă la concursul ”Cât de mult pot să cheltuie în două zile”. Cluburile sunt a doua lui casă. Avem și categoria celor care vin numai pentru plajă și care sunt mulțumiți să se prăjească la soare o săptămână, cel puțin 8 ore pe zi, de parcă ar fi pierdut un pariu.
Asta se vede din restul țării. Din Constanța, turismul estival înseamnă o șansă de profituri mari și de multe nejustificate pentru unii patroni de restaurante și hoteluri, locuri de muncă temporare și prost plătite pentru alții, aglomerație și nervi pentru ceilalți.
Ni s-a spus întotdeauna nouă, constănțenilor, că suntem binecuvântați de apropierea mării. Poate așa este, în unele privințe, dar există și un revers al medaliei. În goana după imagine și profit, unele primării s-au orientat spre stațiunile pe care le administrează și au ignorat orașul. Municipiul Constanța este un bun exemplu. Când Radu Mazăre a fost numit primar, una dintre principalele artere care a fost asfaltată a fost cea din Mamaia. Să găsești un loc de parcare în oraș e ca și cum ai câștigat la loz în plic – cum nu mulți câștigă, mașinile dorm nestingherite pe trotuare, iar oamenii merg pe străzi. Cu toate acestea, din fonduri europene, primăria a construit, în Mamaia, cea mai mare parcare supraterană din România. În Constanța, tinerii sunt uciși pe trecerile de pietoni și traficul este, cel puțin vara, la fel de aglomerat ca în București, probabil. Autoritățile au construit trei frumoase pasarele pietonale, cu fonduri europene, în Mamaia, desigur. În Constanța există cartiere întregi, unde locuiesc mii de oameni, care au străzi neasfaltate – dacă stau bine să mă gândesc, am exagerat când am spus ”străzi”. Pasarela pietonală din Mamaia este asfaltată și modernizată. Încă ceva: turiștii care vin în Constanța și Mamaia nu plătesc taxă de habitat. Pentru strângerea gunoiului lor, plătesc localnicii.
Cum spuneam, există un număr de oameni, mai mic sau mai mare, care trăiește de pe urma turismului estival. Există chiar unii care trăiesc pe picior mare. Din păcate, există și reversul medaliei: pentru mulți constănțeni, atenția primăriilor către stațiuni se traduce printr-o atenție mai mică asupra orașelor. Întâmplător sau nu, Radu Mazăre, care a dat tonul schimbării stațiunii Mamaia, este și acum acționar la un hotel de acolo, și mulți din cei apropiați lui au afaceri acolo.
Am spus deseori că orașul acesta, Constanța, merită mai mult: o viață culturală mai intensă, un Cazinou reabilitat, o altă viziune, locuri de muncă mai bine plătite decât minimul pe economie, mai multe atenție. După 16 ani, poate este timpul ca autoritățile să-și îndrepte privirile și spre constănțenii care locuiesc aici 12 luni pe an, nu numai asupra acelora care stau câteva zile.
