Victor Ponta invocă din nou majoritatea pentru a-și ascunde dorința și intenția de a tăia elanul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) și, eventual, pentru a-i bloca pe oamenii Codruței Kövesi la mantinelă. Se teme că lucrurile se apropie prea mult de el, e împins de la spate de oamenii lui care își doresc să nu mai fie hărțuiți de procurori și mișcă lucrurile în sens invers.
E momentul ca președintele Klaus Iohannis să intervină: mai subtil decât a făcut-o Traian Băsescu, dar cel puțin la fel de eficient. Fiindcă are o presiune autoimpusă de a fi total „altfel“ decât predecesorul său, dar și pentru că este în mod natural mai reținut, Iohannis ar putea fi mai protejat de forța distructivă a părții din sistem care stă strâns unită în jurul PSD. Dacă nu face valuri, nu se rățoiește la premier, nu se enervează public și nu ia decizii pripite, la limita Constituției, nu va fi în pericol să fie pus la colț și suspendat. În același timp, dacă nu e mână în mână cu Victor Ponta și cercul care-l controlează pe prim-ministru, atunci ar trebui să se gândească în ce fel ar putea opri monstruoasa majoritate de la rele. Mai cu seamă că în interiorul acestei majorități s-au culcușit destui liberali, la fel de sătui de procurorii anticorupție ca parlamentarii PSD.
Jucând rolul mielușelului, al omului lovit și umil, care abia aștepta să aibă un prieten la Cotroceni, Victor Ponta l-a determinat pe Klaus Iohannis să facă anumite concesii, bazându-se pe faptul că lozinca „politicii altfel“ va funcționa. Așa a trecut Codul Fiscal, cu ajutorul căruia PSD își securizează electoratul înaintea alegerilor de anul viitor, lăsându-i în același timp pe liberali în offside: liberalii nu mai au ce promisiuni economice să mai facă, iar pușculița statului va rămâne goală în cazul în care PSD pierde alegerile, fiindcă toți banii vor fi folosiți pentru punerea în practică a reducerilor de taxe. Apoi, ideea lui Ponta că România nu mai are nevoie de monitorizarea Uniunii Europene în ce privește lupta anticorupție a prins rădăcini și în discursul președintelui, care a vorbit despre necesitatea ridicării Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV).
Acest instrument e, însă, singurul prin care România este obligată să țină drumul drept. Fără MCV, nici procurorii anticorupție nu ar fi avut atâta forță, nici politicienii nu s-ar fi oprit din confortabilele lor obiceiuri de a se îmbogăți pe spezele statului. Modificările pe care parlamentarii au început să le opereze în textul Codului de Procedură Penală, în așa fel încât arestul preventiv să nu mai poată fi folosit cu ușurință, vor deschide și alte porți prin care corupții să se poată fofila, procesele lor să dureze ani de zile, lumea să se uite la ei cu bunăvoință, ca la niște bolnavi cronic. Ponta și ai lui au o adevărată strategie în acest sens: un procuror general cuminte, care răspunde la telefon atunci când trebuie, un viitor șef al DIICOT (Direcția de Investigații a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism) cât mai rezonabil, care nu are nimic împotrivă să bea cafele cu politicienii și o legislație mai umană pentru politicianul care are salariul mic și trebuie să-l completeze făcând trafic de influență.
A venit vremea ca președintele să pună piciorul în prag, să-l întoarcă din drum pe Daniel Horodniceanu, singurul rămas în cursă pentru șefia DIICOT și care ar urma să fie un procuror pentru liniștea lor. Acuzat de întâlniri cu celebrul primar al Iașiului, de autoplagiat și mediocritate, Horodniceanu ar putea avea calitățile necesare din punctul de vedere al premierului. Iohannis a înțeles deja că ceva nu e în regulă cu Horodniceanu și poate nici cu strategia lui Ponta. Dacă vrea să demonstreze că nu e în tabăra „lor“, președintele trebuie să aibă soluții pentru a-l opri pe Victor Ponta de la rele, pentru a deturna planurile majorității și pentru a arăta că justiția nu e doar o minge care se plimbă de la un partid la altul, în funcție de cine este la putere.
