23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialVa putea fi Maior gardianul lui Ponta? Și ce joc face Ghiță

Va putea fi Maior gardianul lui Ponta? Și ce joc face Ghiță

Ponta pare stăpân pe situație, dar partidul îi fuge de sub picioare. Face „ordine și disciplină“ în PSD, dar știe că toți cei care trebuie să muncească pentru ca el să ajungă președinte sunt speriați de procurorii anticorupție și de SRI, serviciul care lucrează cel mai mult la destructurarea rețelelor corupte din partid. Nu sunt prea mulți lideri locali și județeni care dorm bine, de aceea pentru a-i liniști întrucâtva premierul le-a dat undă verde lui Liviu Dragnea și lui Sebastian Ghiță să se lanseze în tandem în campania pentru președinția partidului.

Semn rău, fiindcă începe lupta pentru succesiune înainte ca Victor Ponta să fi ajuns președinte, iar o mare parte a energiilor se vor pierde în această competiție. Pe de altă parte, această supapă prin care cei doi locotenenți ai premierului s-au înscris în cursa internă îl scoate din discuție, cel puțin pe moment, pe George Maior, directorul Serviciului Român de Informații, pe care l-ar prefera Ponta ca premier, în cazul în care liderul PSD ar deveni președinte. Oamenii influenți din PSD nu-l doresc pe George Maior, pe care-l consideră vinovat pentru tot ceea ce se întâmplă cu partidul. În schimb, premierul are nevoie de el pentru a se legitima în exterior și pentru a convinge cancelariile occidentale de păstrarea intactă a politicii externe autohtone.
 
George Maior ar fi, mai ales pentru partenerii americani ai țării, garanția că România rămâne pe axa lansată de Traian Băsescu în urmă cu 10 ani. Șeful SRI și-a conservat imaginea de tehnocrat neimplicat în politică, păstrând relații bune și cu Traian Băsescu, și cu Victor Ponta. A fost de partea statului de drept în 2012, când Ponta&comp. au încercat să-l dea jos pe Băsescu prin mijloace neconstituționale, dar, în același timp, nici nu l-a protejat pe fratele președintelui, care pe baza datelor de la SRI a fost reținut de procurori într-un dosar de corupție și trafic de influență. Este lăudat în egală măsură de propaganda lui Ponta și de cea a lui Băsescu, ceea ce sugerează o anumită înțelegere între cele două tabere asupra acestui aspect. Elena Udrea, favorita președintelui, a vorbit de mai multe ori despre George Maior ca despre premierul perfect pentru România.
 
Ar putea fi George Maior un amortizor pentru tendințele autocrate manifestate de Victor Ponta? I-ar putea opri entuziasmul de „de-băsificare a societății“? Ar putea actualul șef al SRI să-i domolească lui Ponta pasiunea pentru China? L-ar putea transforma George Maior pe Victor Ponta dintr-un dilematic într-un înflăcărat susținător al Vestului? L-ar putea ajuta să devină un politician decent, care renunță la teza de doctorat plagiată și la titlul de doctor pentru a putea fi crezut când mai spune ceva? Va putea fi George Maior gardianul lui Victor Ponta, în așa fel încât România să fie aliatul strategic al Statelor Unite în această zonă, iar justiția să-și continue asaltul împotriva rețelelor corupte?
 
Sebastian Ghiță s-a oferit să candideze în tandem cu Liviu Dragnea pentru a-i acoperi lui Victor Ponta culoarul pregătit pentru George Maior? Sau premierul are mai multe variante? Probabil, Liviu Dragnea nu va putea ajunge premier fiindcă are încă nerezolvat dosarul privind fraudarea referendumului din 2012, dar și fiindcă Victor Ponta nu-l consideră omul potrivit. Sebastian Ghiță, un adevărat „capitalist de cumetrie“, care a intrat în topul celor mai bogați oameni din România datorită afacerilor cu statul de care a avut parte, i-a făcut, la rândul lui, portrete pozitive și în tușe groase lui George Maior. El pare să fie adevăratul purtător de cuvânt al lui Victor Ponta, prin RTV și nu numai. Televiziunea lui Ghiță, ajutată de Antena 3, ar trebui, de fapt, să înlocuiască munca baronilor PSD de convingere a electoratului să pună ștampila pe Victor Ponta, fiindcă sub presiunea DNA din ultima vreme liderii din teritoriu se gândesc mai degrabă să-l boicoteze pe Ponta decât să-l ajute, cum au mai făcut-o și pe vremea lui Adrian Năstase.  

Sabina Fati
Sabina Fatihttp://sabina-fati
Sabina Fati, redactor-sef adjunct
Cele mai citite

Nicolae Ciucă, la 20 de ani de la aderarea României la NATO: „Aceste două decenii au reprezentat cea mai bună perioadă din istoria noastră”

Preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă, a evidenţiat, vineri, într-un mesaj transmis cu prilejul împlinirii a 20 de ani de la admiterea României în...

Atenționare Cod galben de vânt puternic în 15 județe din țară

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare Cod galben de vânt puternic valabilă vineri, până la ora 18:00, în 15 judeţe, şi o...

Hidroelectrica anunță că Barajul Izvorul Muntelui este în perfectă siguranță după seismul de joi dimineață

Hidroelectrica a anunțat că Barajul Izvorul Muntelui, unul dintre cele mai mari din Europa, este în perfectă siguranţă după seismul produs joi dimineață în...
Ultima oră
Pe aceeași temă