Alegerile din 25 noiembrie au avut un caracter special. Formal, ele urmau sa desemneze 35 de euro-parlamentari si sa aproximeze un nivel al interesului general pentru scrutinul uninominal propus de Traian Basescu. In realitate, atat euro-parlamentarele, cat si referendumul n-au fost decat prilejul unor teste de incercare, pe un ring diferit, al confruntarii politice interne, fundamentale. Suprapunerea intre agenda publica declarata a acestui scrutin si infruntarea reala a personajelor si fortelor politice romanesti, dupa trei ani de zavera si blocaj, au creat o stare de suplimentara de confuzie, nervozitate si deci de respingere. Participarea submediocra la vot a fost raspunsul calificat, in cunostinta de cauza, al unui electorat satul si enervat de politica si politicieni, care au reusit sa probeze exclusiv legatura dintre agitatia lor permanenta si viata proasta a majoritatii romanilor.

Transformarea Europei in pretext al razboiului politic intern este una din farsele grotesti, aproape involuntare, ale democratiei romanesti. Dintre toate tarile nou-venite in UE, Romania prezinta cele mai grave crize de neadaptare. Recentul atac, fara precedent in Europa, asupra legilor Codului penal si de procedura penala, orchestrat de partidele politice anti-Basescu si majoritatea lor parlamentara, face deja obiectul unei ingrijorari drastice la Washington, Londra si Bruxelles. Cercurile bine informate de diplomati si analisti euro-atlantici sustin ca, daca s-ar adopta amendamentele la Codul penal si de procedura penala, intrate in faza finala, de altfel, Romania ar deveni un rai al infractorilor. Un filmulet despre micul trafic gospodaresc de caltabosi si palinca in care protagonisti sunt doi ministri ai Agriculturii spune imens, deopotriva despre dezastrul din mediul rural si coruptia la varf.

Se adauga o criza agonica, in care lupta dintre presedinte si primul ministru, oricat de bine individualizata in orgoliile si interesele unor inamici fortuiti, dezvaluie de fapt cota de prabusire a sistemului constitutional si politic postcomunist. Subcalificarea personalului politic, bizantinismul interminabil al intrigilor formatiunilor si intereselor liliputane, cu corolarul care este impostura reprezentarii democrate, au atins un nivel de mult scandalos. Tensiuni dintre Romania si Italia, pe seama infractionalitatii emigrantilor romani, lasand la o parte excesele de interpretare, anunta o ipoteca grea si de durata in contul capacitatii propriu-zise de europenizare a Romaniei.
Problemele reale nu conduc insa la un examen consensual si calm al factorilor de decizie, ci la implozia clasei politice. Rezultatele scrutinului de la 25 noiembrie sunt cea mai buna dovada. Nonparticiparea, ca forma de refuz popular, este principalul castigator. Se contureaza insa, pe langa blamul acordat de electorat insusi presedintelui Basescu, a carui singuratate eroica in lupta impotriva morilor de vant mai mult oboseste si streseaza decat solidarizeaza, si un firav raspuns posibil in orizontul urmatoarelor luni.
Electoratul isi doreste, in mod sesizabil, chiar si la scara pigmeilor, formatiuni proprezidentiale mai consistente, care sa depaseasca actualul blocaj. Guvernul Tariceanu a fost rasplatit pentru oferta popular-populista, luand locul PSD. Partidele mici si galagioase au fost scoase din competitie, pentru ca jocul lor de scena a fost finalmente perceput drept catalizator al unui bruiaj inutil. Ungurii, cu o miza de afirmare a intereselor centrifugale intr-o tara cu o majoritate prea ocupata cu propriile obsesii ca sa mai perceapa ponderea sporita a intereselor supranationale partiale in Europa prezentului, au reusit un rezultat surprinzator. N-au scapat insa fara sa imprumute de la romani galceava intratribala.

Exista, asadar, cateva concluzii.
Traian Basescu, tras de maneca de alegatorii omisivi, nu mai este, in cifre absolute, stapanul inelelor, reprezentantul cu orice pret al intregului popor. Obiectivele sale de intarire a unui sistem mai transparent si mai solid de partide si politicieni, dublate de varianta congruenta a Guvernului Tariceanu, au castigat insa in popularitate, in ciuda descalificarii referendumului propriu-zis.
Cam putin. Ani in sir de privatiuni si asteptari neonorate, mizeria spitalelor si a strazilor, evul mediu prelungit care tine ostatic mediul rural, umilintele la care este supusa jumatatea de populatie a pensionarilor, demagogia si populismul ca forme dominante de comunicare si mobilizare politica isi spun insa cuvantul. Intr-o ultima incercare, pitica si caznita, electoratul si-a exprimat la 25 noiembrie sila de mimarea in vid a democratiei, cu pretul propriei vieti.