Viitorul primar al Capitalei. Ia-l de unde nu-i

de Sidonia Bogdan , 14 ianuarie 2016 - stire actualizata la ora 20:39, 14 ianuarie 2016
Viitorul primar al Capitalei. Ia-l de unde nu-i

Suntem în precampanie electorală pentru București, iar semnalele care vin din partea partidelor mainstream dezamăgesc profund. Deși trase pe margine de la guvernare, ca o formă de pedeapsă pentru că nu reușesc să se reformeze, principalele formațiuni politice par că nu au învățat nimic după tragedia Colectiv. Lupta împotriva personajelor corupte trebuie dublată de un curent care să încurajeze figuri noi, integre, să intre în politică, altfel, în ciuda unei deratizări care începe să se resimtă în societate, nu vom progresa deloc ca țară.

Românii au îngăduit formarea unui guvern de tehnocrați, ilegitim în fond, pentru că majoritatea membrilor săi nu au trecut niciun fel de test electoral, tocmai ca în acest timp să perceapă mici schimbări în modul de a face politică în partidele tradiționale.

Suntem în plin paradox pentru că, pe de o parte, știm că o acțiune constantă de blamare a partidelor politice ar fi nocivă pentru democrația noastră iar, pe de altă parte, realizăm că în interiorul lor nu există forța necesară unei schimbări din profunzime. Le cerem să se reformeze, dar sunt incapabile s-o facă.

Primul spectacol penibil de campanie electorală a avut loc săptămâna aceasta, cu ocazia lansării candidaturii lui Cristian Bușoi (PNL) pentru Primăria Capitalei. Să te folosești într-un mod cinic de imaginile unei tragedii, ca să transmiți niște mesaje politice, în condițiile în care Colectiv a fost momentul în care piața a trimis în rezervă toate partidele mari, este incompetență politică. Într-o perioadă în care românii cer moderație, intenții bune și bun-simț, PNL n-a făcut decât să confirme regula că în politică, pentru niște voturi, se calcă peste cadavre. Cu acele imagini copleșitoare în spate, orice mesaj electoral privind reabilitarea unor clădiri din București a fost compromis.

Deși tânăr și neepuizat politic, Bușoi este nepotrivit pentru această candidatură, pentru că este perceput drept un personaj susținut și promovat de sistem, pe modelul Victor Ponta sau Dan Șova. Dacă acest tip de personaj dovedește că nu are un simț etic bine dezvoltat și e doar o marionetă mai tânără care transmite mai departe tarele sistemului, ne întoarcem de unde am plecat.

PSD, partidul concurent, nu pare că se grăbește să aducă pe scena publică un contracandidat, președintele PSD, Liviu Dragnea declarând la începutul lui decembrie că Gabriela Firea poate fi „o variantă foarte bună”. La o lună jumătate distanță, social-democrații nu au luat nicio decizie. Este prematur să fie rostogolită ipoteza unui blat politic între cele două partide, putem însă observa că în toate aceste luni pe afișele din București candidatul PSD a lipsit cu desăvârșire, spre deosebire de Bușoi, care a împânzit efectiv Capitala cu figura sa. PNL dă dovadă de mai multă determinare în această competiție pentru postul primăriei Bucureștiului.

Cu Sorin Oprescu ieșit definitiv din joc din cauza problemelor penale, PSD poate paria pe cartea personajului carismatic, histrionic, atât de apreciat la vot de către bucureșteni. De când aspiratorul DNA a devenit activ și elimină de pe scena politică personajele cu probleme penale, e mai greu să găsești acel pesedist seducător pentru mase, dar curat.

Dovedind un interes constant pentru problemele bucureștenilor, încăpățânat pe unele teme care țin de patrimoniul cultural, dar lipsit de carismă și nepopular, independentul Nicșor Dan este personajul care și-a anunțat intenția de a candida încă dinainte de arestarea lui Sorin Oprescu. Pentru personaje lipsite de suținerea unui partid mainstream, care nici nu se bucură de multă notorietate, lunile premergătoare campaniei electorale sunt fundamentale. Ca să aibă șanse să lupte cu un partid politic, Nicușor Dan ar trebui să iasă din zona de nișă și să gândească, măcar on-line, niște campanii mai agresive în care electoratul bucureștean să-i simtă prezența.

Trăim într-o capitală cu mari probleme cronice, lăsate nerezolvate de către incompetenții care au condus, pentru mai multe mandate, orașul, ispitiți numai de bugetul uriaș din conturile primăriei, iar ceea ce se întrevede pentru viitor nu permite semne de optimism civic. A devenit o misiune imposibilă să aducem la butoanele Capitalei un primar competent?

Comentarii

  • agricultorul fericit

    18 ianuarie 2016 10:07

    Articolul e foarte pesimist si imi aduce aminte de o zicalaDumnezeu ii ofera omului 3 calitati, dar ii da dreptul sa aleaga numai 2 inteligenta, cinstea si calitatea de a fi politician. Faceti cele 3 combinatii posibile si vedeti ce iese.Primariile sunt primul test. Urmeaza parlamentarele. Presimt o prezenta la vot de 25-30.

    raspunde comentariului
  • Ion Antonescu

    18 ianuarie 2016 1:34

    Am stat si m-am gandit profund cat de bine a nimerit-o Joaquin Murieta cu replica sa de mai jos ca alegerile la Primaria Capitalei, in contextul in care s-a dovedit ca abjecta coruptie nu numai ca a continuat - si se pare ca mai sunt si acum puseuri - dar chiar a evoluat feroce, nimeni nereusind performanta incredibila de a strange atatia bani din furt si de a organiza spaga atat de salbatec de eficient precum primarul care promitea CINSTE SI DREPTATE - si partidul sau oracaia zilnic tot despre asta - tov. Sorin Oprescu, cica ..medic cu juramant pentur oameni ! - deci , reiau, remarca Joaquin ca in acest context murdar, continuu de 26 de ani, alegerile devin inutile. Sincer , sunt uimit , pentru ca e pentru prima oara cand un comunist precum JOaquin, vine cu o idee chiar mai radicala si mai evoluata decat a mea ! Jos palaria, inca o data ! Eu am spus de nenumarate ori ceva mai modest s ianume ca e inutil sa mergem la vot, la alegeriel care se tin ,dar el e mai istet ca mine si mai ...revolutionar ! El opineaza ca nici macar n-are rost sa fie organizate aceste alegeri ! Genial ! Dar, acum hai sa extindem ideea ! Si aici veni mla meditatia mea profunda ! Caci, Joaquin, fara sa vrea a lovit si in fostul regim comunist din Romania, la fel de discretionar si el precum cele postdecembriste, pe anumite directii ! Caci tirania exercitata de comunisti a fost, in linii mari, de alt gen decat ce patim acum ! In rezumat vorbind, atunci era o tiranie a lipsei de libertate si a oprimarii ideatice, ecumenic religioase, confesionale, ideologice iar tirania material era exercitata preponderent doar asupra taranilor si a fostilor `avutzi` sau fostilor cetateni cu alte idei sau convingeri politico-administrative decat comunistii. Iar azi e o tiranie a tinerii in saracie a intregii populatii. Plus balamucul adus de banul castigat necinstit de cei de sus. Iar meditatia mea in urma citirii randurilor lui Joaquin - care nici macar nu stiu daca si-a dat seama ce lucruri importante a scris in 3-4 randuri ! - m-a dus la gandul ca absolut intotdeauna, inclusiv inainte de 1947 uneori, statul roman a fost teribil de abuziv in raport cu cetatenii sai. Si de discretionar. A facut aproape toate experimentele pe viu posibile. Iar populatia nu a reusit sa isi impuna cat de cat vreun punct de vedere decat prin fortza sau scandal. E o lista asa de lunga de abuzuri si hotzii si mizerii ca mi-e si lehamite sa o mai scriu, am mai scris altadata. Statul roman s-a dovedit si se dovedeste in continuare cel mai redutabil dusman al tarii numite Romania. Iar statul este in continuare al LOR , al parlamentarilor. Iar tara, saraca, palida si supta de puteri, datoare cu 90 de miliarde de euro strainilor, e a noastra. Ei cu averiel si bogatiile nemasurate, colosal de mari , iar noi, cu datoriile ! Haios, nu ? Nici cel mai luciferic joc sado-maso nu putea sa le ofere asa o satisfactie deplina, precum supusenia asta a romanului bland si pasiv. Iar oracaitul lor `patriotic` sforaitor, n uinceteaz nici acum ! Ia ascultati-o pe madona ranita a neamului Ecaterina Andronescu cu mne da lecti ide cinste si buna gospodarire a banului public, la televiziuni publice, chemata fiind ca sfatuitoare de taian si avizata si `spetzialiszda` ! E ceva de coma, dragi cititori ! Am nenumarate momente cand imi vien sa sparg tv-ul cand le vad pe alde Corian Cretu, E.Andronescu, Norica Nicolai, Alina Gorghiu, Rovana Plumb si altele care au mai iesit oleaca pe tusa . Dar imi revin rapid cand ma gandesc ca n-am bani sa imi iau alt televizor si schimb pe documentare cu pinguini. Dupa aia, ma gandesc ca politicienii asa ne-au lasat si pe noi, pinguioni golasi, fara bani, fara serviciu, fara nimic si iar ma enervez si il sting de tot ! E groaznic sa constati ca, spre deosebire de comunisti care te tiranizau din anumite puncte de vedere, astia de acum iti iau ultimul ban si te lasa si flamand si dator la straini. Nemaivorbind ca situatia actuala da apa la moara si fostilor comunisti sa spuna ca `inainte era mult mai bine !` Si, in acest context, apare ca fireasca intrebarea `e oare aceasta democratie ce se intampla in Romania ?` sau, mai degraba, o tiranie a furtului, un fel de tiranie RSR-ista adaptata, `implementata, vopsita in `capitalista` ? cu ce este mai bun statul roman de acum in raport cu cel RSR-ist ?! Aceleasi privilegii pentru sefi, acelasi dispret, aceeasi lipsa de acces la actul conducerii administrativ-politice ! Festivaluri grandioase preelctorale de mici si bere, promisiuni frumoase si apoi dezlantuirea furtului din partea LOR si continuare umilintei si saraciei pentru noi. Caci ei - op. cit Jaoquin - `fac ce vor ei, si asa !` da, Joaquine, asa e, dar asa faceau si inainte de 1989 ! Pentru romani, coabitarea cu statul roman a fost intotdeauan un indelung exercitiu al umilintei si neputintei. Si, din pacate, cu astfel de tirani, nu se poate rezolva cu metode soft, o dovedeste istoria. As dori totusi sa remarc ca din toamna trecuta, doua evenimente majore in viatza noastra si anume campania DNA si a diferitor instante ale Procuraturii contra marii hotzii nationale si alegerea Prsedintelui Johannis ne-au mai dat totusi o unda de sperantza. La fel, ulterior, un al treilea eveniment, noul guvern, pe ansamblu si mai ales Primul Ministru care e vizibi lbine intentionat si harnic. Aceste evenimente parca ne-au si inteleptit si ne-au dat curaj sa avem opinii democratice mai ales ca noii guvernanti si Presedintele Johannis au un limbaj absolut firesc si nu ne chinuie cu politicianisme inutile. Iar pe procurori ii simtim aproape de sulfet pentru ca cer aplicarea dreptatii, in numele nostru. Singura problema este ca toti acesti oameni sunt putini si daca nu-i ajutam cu opinia noastra clar expusa public si cu promovarea la alegeri a unor persoane cu adevarat oneste si pricepute, atunci alegerile devin intr-adevar, inutile. Si zau ca ar fi pacat, pentru ca ne trece viatza si ramanem tot saraci si disperati, prizonieri ai statului bananier-sforaitor-`patriotico`-amator de moaste si pomeni zgarietoare pe ochi.

    raspunde comentariului
    • Joaquin Murieta

      18 ianuarie 2016 22:14

      Nu sparge televizorul. Este un act de vandalism cu care nu pot fi de acord. Inchide televizorul civilizat si reversibil si apoi du-te la biserica cum probabil te duci deja. Daca-ti place ce spune popa si ce face popa du-te chiar la manastire ca cica acolo in imparatia lui Dumnezeu cica scapi de toate problemele si nici nu trebue sa mai citesti mesajele mele. Daca totusi nu-ti place ce zice sau ce face popa vei constata cu placere ce televizorul si calculatorul inca functioneza si eu sunt gata sa te calauzesc spre comunism.

      raspunde comentariului
      • mirela

        18 ianuarie 2016 23:03

        Nu, draga Joaquin, cand vor ajunge din nou fascistii la putere in Romania, pe voi, comunistii, va vor pune mulgatori de vaci, sa va ostoiti acolo avantu`` revolutionar ! iar aia care nici asa ceva nu veti sti sa faceti, veti fi pusi la cules cartofi, in genunchi iar ca fundal sonor, va vom asigura orice gen de cuvantari de ale voastre, Pingelica, Stalin, Ceausescu Nicu sau excitanta sa consoarta Elena, Ecaterina Andronescu, Sorin Oprescu. Noi detestam violenta si consideram ca fiecare persoana are dreptul la o munca cinstita din care sa se intretina si care sa ii mai taie din pofta de gargara propagandistica comunista.

        raspunde comentariului
        • Joaquin Murieta

          19 ianuarie 2016 16:43

          Pe vremea lui Ceausescu masinile scoteau fum. Fumul era si toxic caci continea plumb din tetraetil de plumb. Stiind asta Elena Ceausescu lucrand la ICECHIM a inventat alt aditiv pe baza de alcool metilic care face cam tot ce facea tetraetilul de plumb dar in plus are oxigen in molecula deci arderea e mai completa si masina nu mai scoate fum. Azi toate masinile folosesc acel aditiv caci fara el ar polua. Alte tari SUA, Germania, Franta, etc. produc si ele aditivi similari dar in cazul SUA bazati pe alcool etilic nu metilic deci mult mai scumpi. In plus aditivul American se decanteaza in timp spre deosebire de cel Romanesc deci benzina Americana se strica daca este depozitata mult timp chiar si in rezervorul masinii spre deosebire de cea Romaneasca.

          raspunde comentariului
          • Mirela

            21 ianuarie 2016 15:11

            Elena Ceausescu n-a inventat niciodata nimic ! O prostituata care vinde in gara seminte si cu liceul terminata ulterior pe repede inainte nemaivorbind de modul cum si-a luat diploma de facultate ....nu poate inventa nimic intr-un domeniu cum e chimia care necesita cunostinte solide, bine structurate in timp. Daca a existat o astfel de inventie despre care vorbesti aici , Joaquine, ea a fost elaborata de un colectiv de specialisti si nu neaga nimeni ca in acea vreme chimia si chimia industriala duduiau ,ceea ce era foarte bine. Iar tovarasa a venit la sfarsit si cu greu a reusit sa semneze si ea pe expunerea de idei si descrierea sintezei derivatului oxigenat al tetrametilPb de care vorbesti, asta, repet ,daca acest compus a existat. In ce priveste capacitatea de sinteza creatoare a tovarasei ea nu a inventat decat diverse si sinistre modalitati de chinuire a cetatenilor romani pe care-i numea, in mod repetat si in prezenta mai multor persoane din anturajul ei, cae au relatat acelasi lucru dupa dec 1989, `viermi` . Acesta e cuplu, prezidential dupa care suspini tu, mai revolutionarule, ea ne privea ca pe niste viermi care stau la coada nu de foame ci pentru ca asa `ne place noua sa ne inghesuim` ca viermii - !!- iar EL, marele carmaci al neamului si lumina luminilor stejarilor, a dat ordin inaltilor demnitari din PCr si alte institutii importante ale statului - armata, politie, securitate - sa traga in populatia cae indraznea sa ceara oleaca de mancare, de libertate individuala ideatica, religioasa si de circulatie, de program mai bun la tv, de libertate de a practica un mestesug sau activitate economica cu autorizatie de particular, de libertate de a sta de vorba cu fostii vecini sasi demutl plecati in Germania si veniti in vizita, de acces la cultura si informatie din vest, de liderate a circulatiei ideilor - nici masina de scris manuala nu aveai voie sa ai acasa ! - de diversificare cat de cat a bunurilor de consum si igiena si medical-sanitare - caci nici macar prezervative nu erau decat rar si alea fiind date cu ..pudra de talc ca sa iti strice chefu`, dar tu n-aveai chef de astea, ma` Joaquine, ca tu erai ocupat sa foxezi poporu` cu propaganda ta pro-PCr si pro-Ceausescu, ce iti trebuiau tie femei, mai om fara Dumnezeu si fara simtaminte ce esti - si alte lucruri pe care toata populatia Europei civilizate le aveau, inclusiv cei din cateva tari ..socialiste ! Dar cuplul prezidential dupa care suspini tu de zor au fost mai ticalosi decat orice alti politicieni, pentru ca ei se bucurau de toate astea ce am scris mai sus, mancau de spargeau bunatati , aveau caldura, apa calda, piscine la indemana cu podeaua incalzita ani in sir, haine cacalau, masini la dispozitie - nu transport naspa pe autobuz sau in frig pe calea ferata -, servitori s i bucatarese, servicii de paza masculine - pe care ea le folosea si in alte scopuri, ca nu isi parasise obiceiurile - orice bun ar fi dorit de pe lumea asta, confort, lux orbitor, se pare ca si filme porno - dedulcita la pacate, ceauseasca asta ! - iar noi crapam de foame si de frig si de lipsuri. Iar dementa dementelor este ca acei ce-au condus dupa 1989 au reusit contrapeformanta de a tine in continuare in frig si foame o buan parte a populatiei, nu prin ordine directe si exploatare dirijata ci printr-o nepasare crancena in ce priveste existenta locurirl ode munca, distrugerea economiei nationale atata cat era si prin furaciunea banului public, astfel incat ti-au dat si tie apa la moara, mai revolutionar de mucava sa vii cu teoriile tale comuniste , profitand de totala nepricepere a `partidelro ` romanesti in ce priveste edificarea unei democratii ca in Vest. Caci acolo apar comunistii, unde se impute democratia si apare saracia. Deci, tu Joaquine, esti un fel de sobolan rosu care stai la panda sa cuceresti tinutul oamenilor disperati si saraci, Apropos, cine te mai ajuta in demersurile tale zilnice, mai Joaquine, ca nu mi-ai raspuns la intrebari niciodata ? Cien te plateste sa dai pe goarna mizeriile tale despre lupta de clasa ?!

            raspunde comentariului
  • pensionara

    16 ianuarie 2016 13:53

    Am mari sperante ca tineretul se va trezi si va iesi la vot, altfel, ne vom mira din nou cativa ani, cum de s-au dus banii nostri pe panselute, bancute cu fata spre carosabil, hardaie cu copacei, s.a.

    raspunde comentariului
  • nemo

    16 ianuarie 2016 0:28

    sa vina unu care sa fie procuror , nu'i mai bine asa , toate posturile din administratie sa fie conduse nu mai de procurori

    raspunde comentariului
  • nemo

    16 ianuarie 2016 0:28

    sa vina unu care sa fie procuror , nu'i mai bine asa , toate posturile din administratie sa fie conduse nu mai de procurori

    raspunde comentariului
  • nemo

    16 ianuarie 2016 0:27

    sa vina unu care sa fie procuror , nu'i mai bine asa , toate posturile din administratie sa fie conduse nu mai de procurori

    raspunde comentariului
    • mirela

      17 ianuarie 2016 22:40

      Uite o idee la care nu m-am gandit ! Bravo, felicitari ! Dar unul mai puternic si mai calit in lupta cu caracatita rosie diseminata in toate partidele ! Pentru ca buna intentie a unui procuror nu ajunge, el avand deocamdata la actualul serviciu si metodele legale de-i lua la rost pe hotzii cu steif -nu am spus de a-i pedepsi, pentru ca de sentinta se ocupa judecatorii si aici iarasi e o discutie lunga in ce masura isi fac judecatorii datoria ! - dar daca va fi primar, trebuie sa recunosti ca metodele si caile avute la indemana sunt mai ...soft, asa, mai functionaresti, si atunic deja intervine CURAJU` personal ! Caci, presupusul procuror ajuns presupus primar e UNUL singur ! Iar mafia din primarii e vasta si interesele materiale oneroase, fulminante ! Parerea mea personala este ca ar trebui declansat un audit financiar cu personal din alte tari, la nivelul tuturor primariilor importante din tara ! Fara o curatenie majora la nivel de contabili sefi, contabili, sefi de compartimente inclusiv si mai ales juridic -ma refer curatenie si inlaturare a acelor ce-au furat, folosind ca instrument juridic si luarea la rost dpdv legal `de unde ai averea ce o ai ?!` - nu cred ca un singur om, un viitor primar fost procuror, va reusi sa biruie, oricat de onest este, iar de onestitate procurorii ne-au convins deja si trebuei sa le multumim pentru asta, ca sunt prietenii nostri , ai saracilor multi ai tarii

      raspunde comentariului
  • danila

    14 ianuarie 2016 21:42

    ma ofer eu voluntar 6 luni, ca perioada de proba.

    raspunde comentariului
  • Joaquin Murieta

    14 ianuarie 2016 17:30

    Bucurestiul a avut un primar care este acum arestat. Ce rost are sa pierdem vremea sa votam un alt primar pe care dupa vot sa-l aresteze ei ca sa conduca primarul desemnat de ei nu cel votat de noi ? Pe ei oricum nu ii putem schimba nici prin vot nici altfel deci nu putem decat sa ne supunem lor si sa terminam cu mascarada asta numita "alegeri libere" cand de fapt ei conduc si pe ei nu i-a ales si nu-i poate alege nimeni.

    raspunde comentariului
    • Mirela si Ion Antonescu

      17 ianuarie 2016 22:21

      Este pentru prima oara cand sunt de acord cu ceva scris de revolutionarul comunist Jaoquin Murieta. Aferim, mai frate, nu credeam sa ajung ziua asta, dar e bine sa fiu sincera intotdeauna si cand critic fulminant pe cineva si cand sunt de acord. Si remarca lui Joaquin e cu atat mai buna cu cat sfera de aplicare a comentariului sau e ....mai larga , muuuult mai larga ! Cu alte cuvinte, sugerez ca abvsolut toate alegerile `democratice`, expresie, mai draga , a `beneficiilor pluripartidismului` -adica, de fapt, a infruntarii cu multa naivitate a caracatitei diseminate treptat in toate partidele, de asa maniera incat, in ciuda disputelor din familie dintre sotz si sotzie cum ca acela sau acela ar merita sau nu votat, in final toti am dat peste aceiasi jalnici dar periculosi hotzi cu steif - a simulacrului bine orchestrat de `democratie`, deci, reiau, absolut toate alegerile au fost absolut inutile, ele aducand in prim planul furtului `bucatelor` o gramada imensa de hotzi cu steif care au acum averi colosale. Dovada ? Simplu, draga Joaquin si dragi cititori, dovada o reprezinta rechizitoriile publice ale procurorilor de la mai multe instante. Si pentru ca nu e vorba de fapt despre personaje putine si-sau sporadice care sa fi furat, ci avem nenumarati fosti ministri si peste 100 de parlamentari care deja au probleme cu legea - si nemaivorbind despre averile colosale ale multor dintre ceilalti care inca n-au fost dovediti sau luati in vizor - putem afirma chiar mai mult decat spune foarte bland Joaquin aici, deci putem spune ca orice alegeri nu numai ca sunt inutile ..dar ele devin toxice ! De ce ? Pai e simplu, pentur ca ele LEGITIMEAZA hotzii cu steif, ii investesc cu girul poporului, intr-un exercitiu masochistic si scabros de neinchipuit ! Da, draga Joaquin, NOI II TRIMITEM si ii giram moral si propulsam legal SA NE FURE ABSOLUT TOT, ei sa stranga sute de talouri scumpe si sa le ascunda prin cimitire, sa isi construiasca vile scumpe nu doar in Romania ci , mai nou, prin Africa, prin America de Sud, prin Elvetia pe malul lacurilor, pe coasta de Azur..... Este absolut incredibil unde duce o democratie bolnava, in cadrul careia cei ce fac jocurile inseala, mint, fura, insceneaza, comploteaza, manipuleaza, pupa moaste, urla patriotismu`n ei si in discursurile lor despre patrie, cinste, munca, onoare ...ajung sa conduca prin votul celor multi , naivi, manipulabili, obiditi de munca, obositi, saraci, fara timpul si puterea necesare pentru a lua atitudine contra malversatiunilor si agresivitatii potentatilor din politica. Filosoful Gabriel Liiceanu afirma ca romanii sunt patrioti, optimisti, harnici, ospitalieri dar dpdv al perceperii democratiei si drepturilor pe care le au in raport cu cei ce ne-au condus dupa 1989, romanii sunt asemenea unui mar necopt. Fara nicio intentie de jignire, caci, asa cum se vede, el a enumerat si calitatile noastre ale romanilor iar critica ce o aduce aici e facuta din dragoste si menita sa ajute. Decat laude ditirambice la infinit, mai bvine o trezire la realitate, poate dureroasa, dar necesara. Caci, imnul marelui Andrei Muresanu e mai actual decat oricand, `Desteapta-te , romane` . Iar daca cineva se intreaba, `bun, bun, ai spus ca alegerile sunt inutile, dar ce facem amu` ca ele iara vin peste noi anu` asta, noi, vorba lui Caragiale, cu cine votam ? ` pai, draga Joaquin si dragi cititori, intrebarea e alta de fapt, daca ne pastram in limitele democratiei adevarate si democratiei in general, chiar mai schioape, marea intrebare e `pe cine propulsam sa fie si cinstit si competent si crestin-altruist, deci cu sufletul alaturi de noi, amarastenii fara serviciu, someri, saraci ...dar sa mai aiba si puterea sa se lupte cu lichelele astea care au acaparat tot ` ? Iar parerea noastra, tata si fiica, ce scriem aici, oameni care avem impreuna peste 170 de ani de viatza pe acest pamant al suferintei, este ca fara niste manifestatii publice serioase, pasnice dar hotarate, intrunind ca participanti, obligatoriu toate segmentele societatii, de la ciobani la sindicate si politisti in civil si jurnalisti si intelectuali de marca si fara participarea niciunui partid in mod expres si organizat si declamativ - deci fara niste adunari publice pline de democratic si pasnic dar militant civism, nu vom avea atomosfera necesara pentru retragerea de la intentia de a candida a vechilor sau noilor hotzi cu steif ! Pentru ca pe cale legala, o lege a lustratiei politice, care sa prevada neparticiparea celor ce au fost in politica sau administratia publica - de ex, de la nivel de primar, in sus - dupa dec 1989 incoace, nu suntem naivi ca ar fi ei foarte excitati amu` sa voteze, taindu-si ...craca electorala de sub picioarele si burdihanurile bine hranite. Toate asertiunile noastre sunt de ordin mai general, pentru alegeri parlamentare, insa ele se potrivesc partial si pentru alegeri locale. Rezumatul acestui lung comment al nostru, facut de pe o alta pozitie decat Jaoquin, el fiind comunist si noi avand simpatii fasciste -dar nu facem propaganda pro domo si suntem in stare sa aprreciem si oranduirile moderat de dreapta, democratice, asa cum sunt in Vestul Europei, cata vreme acolo politicienii si administratorii societatii n ufura si isi fac treaba, exista locuri de munca si cetatenii traiesc bine din salariul muncit, nu din pomeni si ajutoare sociale - dar amandoi dintre noi vizand o aceeasi trista realitate - jos palaria inca o data , Joaquine, poate iti mai si slefuiesti limbaju` si mai lasi si tu criticile la adresa savurosului suc Coca Cola ! - ca alegerile au devenit inutile, deci, revin, rezumatul acestui comentariu este ca fara o democratie PARTICIPATIVA, fara atitudinea clar exprimata a cetatenilor, fara pretentiile clar exprimate ale acestora de la viitorii politicieni, ei bine, fara toate astea, ne vom alege cu aceiasi hotzi cu steif ...trimesi de noi in Parlament ! Si , poate, pentru un pic de europenism, asa, de culoare mai ....tinereasca, mai virila, asa, cu personaje gen Cracea care suspina public dupa sex si o nevasta cu bani multi, cu salariu mare, mai draga, ca o muncitoare cu 850 lei net, nu-i tihneste `catindatului` de ...hi, hi, `dreapta` !

      raspunde comentariului
  • AMERICANU

    14 ianuarie 2016 17:23

    VIITORUL PRIMAR AL CAPITALEI daca va fi un om normal CU DEMNITATE va avea la PRIMARIA GENERALA A CAPITALEI STATUT DE CONDAMNAT LA LOCUL DE MUNCA.

    raspunde comentariului
  • dr.Samarescu

    14 ianuarie 2016 17:18

    Românii "au îngaduit"...Formulare îngaduitoare...Românii.bucurestenii,printre care si eu,daca n -as trai aici,trebuie sa propuna si sa aleaga.Sa se implice în alegerea primarului.De ce nu se petrece asa?Unde e "societatea civila"?Daca primarii nu sunt buni,e rau pentru urbe..

    raspunde comentariului
  • Alina

    14 ianuarie 2016 17:16

    CASTIGI GARANTAT! Nu conteaza daca esti student, casnica, somer sau angajat! Daca vrei sa castigi niste bani in plus, aici chiar poti sa castigi! Avem o echipa minunata si un program pas cu pas, special conceput pentru ca tu sa reusesti in cel mai scurt timp sa-ti rotunjesti veniturile! Garantat! Cere acum mai multe informatii la adresa noastra de email cmalina10yahoo.com

    raspunde comentariului
anunturi mica publicitate
Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te pentru a primi cele mai importante titluri pe e-mail.

Urmareste-ne pe Facebook