Rusia a rămas nepedepsită în această primăvară după anexarea Crimeii și în 2008 după ce a ocupat 20 la sută din suprafața Georgiei, în urma Războiului de cinci zile. Marile puteri occidentale au privit noua politică de cucerire a lui Vladimir Putin în liniște și chiar cu oarecare înțelegere, chiar dacă liderul de la Kremlin a încălcat tratate și legi internaționale. Rusia era prea departe pentru ei și, ca atare, o considerau inofensivă. Strategia de extindere a Moscovei în fostele teritorii ale URSS părea pentru liderii vestici mai degrabă o problemă internă a Rusiei decât o amenințare a civilizației euro-atlantice. Scâncetele Poloniei, ale României și ale statelor baltice au fost văzute ca niște reflexe necondiționate ale fricoșilor care au avut o copilărie nefericită sub vechiul acoperiș al Moscovei.
Cel mai rău lucru pentru marile cancelarii vestice era o revenire la Războiul Rece, în care ecuația putea fi simplificată, dar, în același timp, păstrată într-o anumită ambiguitate, în așa fel încât afacerile să nu fie afectate prea mult. Finlandizarea Europei Centrale și de Est făcea parte, pesemne, din riscurile asumate ale Puterilor Euro-Atlantice. Finlandizarea, termen folosit de șeful diplomației austriece, Karl Gruber, în anii 1950 pentru a desemna rigorile impuse de Uniunea Sovietică în politica externă a Helsinki-ului, a revenit astfel în actualitate și a fost acceptată ca un modus vivendi de diverse instituții și state europene.
Finlandizare înseamnă influența unei țări puternice cum este Rusia asupra politicii externe a unei țări mici, prin folosirea unor pârghii puternice. Dependența de gazul rusesc a unor state cu dimensiuni reduse precum Ungaria, Slovacia, Bulgaria, Cehia, Grecia, țările baltice a fost un prim instrument al politicii de finlandizare. Nu de mult, premierul britanic David Cameron explica acest proces spunând că „o serie de țări, ca Ungaria, depind aproape în totalitate de gazul din Rusia, iar acest lucru complică elaborarea unei poziții comune a UE pe marginea problemei ucrainene“.
Fosta șefă a diplomației americane, Hillary Clinton, a prevăzut extinderea influenței Rusiei, dar analiza ei nu a fost luată în serios nici în Statele Unite, nici în Europa.
Abia după ce aproape 300 de oameni, cei mai mulți occidentali, au murit în avionul care s-a prăbușit în Ucraina, Vestul începe să-și dea seama de pericolul renașterii unei Rusii acaparatoare și necontrolabile. Abia după ce au văzut peisajul dezolant al corpurilor și resturilor avionului căzute lângă satul Grabovo, în bazinul minier Donbass, la 50 km de granița rusă, vesticii și-au dat seama că nu sunt neapărat mai protejați decât est-europenii, că necunoscutele din calculele lor sunt mai multe decât și-au imaginat și mai periculoase. Doar spaima morții îi mai poate aduce cu picioarele pe pământ pe cei care au preferat să danseze cu Moscova, în ciuda tuturor evidențelor că aceasta s-a așezat pe o axă a răului. Chiar și așa, Franța promite cu entuziasm să livreze nave de război din arsenalul NATO Rusiei.
Cine este de vină pentru moartea celor aflați în avionul malayesian? Insurgenții teroriști? Vladimir Putin pentru că i-a înarmat? Sau Occidentul pentru că i-a tolerat liderului de la Kremlin toate toanele și l-a lăsat să destabilizeze Ucraina și să o transforme într-o nouă Fâșie Gaza la marginea bătrânului continent?
Își asumă liderii europeni moartea celor 298 de persoane aflate în avionul care a fost doborât, după câte se pare, de o rachetă sol-aer din arsenalul rusesc? Își dau seama Marile Puteri Occidentale că din cauza lipsei lor de viziune, din cauza lipsei de reacție și a intereselor economice egoiste lucrurile au scăpat de sub control?
