15 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialVremea cârtițelor și-a altor jivine | OPINIE

Vremea cârtițelor și-a altor jivine | OPINIE

La fel ca în filmul „Ziua Cârtiței“, așteptăm acum să scoată capul toate jivinele ca să vedem cum o să ne fie viitorul. În film, acea zi se repetă iarăși și iarăși. Până la un moment dat.

În toată povestea asta cu Ghiță, cel mai mult mă uimesc jurnaliștii care o tratează cu spatele la cine doresc ei. Să negi cu atâta înverșunare toată mizeria pe care-o dezvăluie acum Sebastian Ghiță, să spui că toate pozele și documentele sunt trucate fără să faci nici cea mai mică verificare sau cel mai simplu raționament e la fel de greșit ca a-l crede nevinovat și doar folosit pe acest mogul multimilionar. Un tip care, la treizeci și un pic de ani, își împrumuta, așa dezinteresat, un prieten cu 90 de milioane de euro. Bani din afaceri cinstite, desigur, pentru că Sebastian Ghiță a inventat o mulțime de programe și softuri. Iar statul, chiar și cel de drept, l-a apreciat și susținut.

Ba chiar l-a și verificat când era în concediu prin Seychelles, la conacul personal sau prin nu știu ce cramă. L-au monitorizat foarte de aproape și a fost găsit atât de calificat încât a ajuns să-i verifice el însuși. Pentru mulți jurnaliști asta nu e vreo problemă, la fel cum este perfect normal ca serviciile secrete să nu se sesizeze ani de zile nici măcar la dezvăluirile din presă. Până una-alta, conducătorul de facto al SRI a fost suspendat.

Dacă tot ce spune Ghiță ar fi fost doar trucat și fotoșopat, n-ar fi avut de ce să se întâmple acest lucru.

De cealaltă parte sunt jurnaliștii care nu vor să vadă sutele de milioane de euro făcute de Ghiță și care spun că acestuia i-au fost inventate dosare la fel ca și păpușarilor lor. Aceștia strigă cel mai tare de la tribuna unor foști securiști. Și-ar dori să impună la conducerea serviciilor secrete și prin justiție alte personaje virusate de softurile unor alți Sebastieni.

Păi cum rămâne cu deputatul Sebastian Ghiță pus de PSD în Comisia de Control a SRI? I-o fi verificat la sânge? E un pic împotriva rațiunii să te plângi de abuzurile sistemului și să-i scoți totuși eroi nevinovați pe cei pe care i-ai pus să-l controleze.

Iar peste toate, în plin scandal, apare și-un ministru al Justiției care spune că la noi e totul în regulă și nu mai avem nevoie de nicio monitorizare a Comisiei Europene. Păi să nu te umfle râsul?

Eu cred că trebuie să vedem întreaga dimensiune a acestui scandal, cu absolut toți cei care ar fi trebuit să intervină pentru stoparea lui și cu absolut toate afacerile derulate sub umbrela unor înalte personaje.

În continuare cred că rolul jurnaliștilor e să pună întrebări incomode tuturor părților implicate, indiferent de reacțiile provocate.

O să fiu convins că nu este o altă manevră abia atunci când Sebastian Ghiță va fi adus în țară.

Asta ar elimina speculațiile că a fost lăsat să plece intenționat și am avea posibilitatea să aflăm mai multe detalii din întreaga afacere. Până atunci, m-aș uita mai atent la ce decizii iau mai-marii zilei profitând de umbra oferită de acest scandal.  

 

Cele mai citite

Petre Roman, la Parchetul General, în Dosarul Mineriada. FOTO

Fostul premier Petre Roman, s-a prezentat, astăzi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare...

Cum se va desfășura prima competiție de frumusețe pentru AI din lume

Cu un singur click, lumea reală și cea virtuală se întâlnesc într-o competiție revoluționară de frumusețe. Primul concurs de frumusețe artificială din lume și-a...

Colliers: Numărul locuinţelor vândute în Bucureşti, în creştere cu 18% în primul trimestru din 2024

Piaţa rezidenţială a început anul 2024 în forţă, cu un prim trimestru încheiat cu o creştere de 18% a numărului tranzacţiilor cu apartamente în...
Ultima oră
Pe aceeași temă