Csaba Asztalos, 39 de ani, şeful Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), susţine că regionalizarea nu poate fi făcută prin eliminarea Ţinutului Secuiesc, aşa cum prevede proiectul actual, care propune 8 regiuni de dezvoltare: “Convenţia-cadru privind minorităţile interzice în mod expres redesenarea graniţelor administrative, astfel încât să se schimbe ponderea minorităţilor naţionale în unităţile administrative respective”.
Asztalos consideră că proiectul regionalizării discriminează minoritatea maghiară, fiindcă “în noua regiune care se creează ponderea maghiarilor va fi sub 30 la sută, în condiţiile în care vor dispărea două judeţe în care ponderea maghiarilor este de 80 la sută”.
Dintre minorităţi, romii sunt cei mai discriminaţi, deşi, potrivit cercetărilor, cei mai marginalizaţi sunt cei infectaţi cu HIV sau SIDA, persoanele cu dizabilităţi şi homosexualii. Cele mai multe plângeri vin la CNCD pentru discriminarea la locul de muncă sau la angajare în funcţie de vârstă sau în cazul femeilor însărcinate.
În ceea ce priveşte egalitatea de şanse pentru ocuparea unei funcţii publice între o femeie şi un bărbat, Csaba Asztalos spune că aceasta depinde de importanţa funcţiei; astfel, “dacă pentru alegerea unui consilier local încrederea între o femeie şi un bărbat e aproape egală, pentru alegerea unei femei în funcţia de preşedinte diferenţa de încredere între un bărbat şi o femeie este de peste 20 la sută”.
În cazul reclamaţiilor făcute de preşedintele Consiliului Naţional Secuiesc că Traian Băsescu şi Victor Ponta îi discriminează pe secui, fiindcă se împotrivesc regionalizării pe criterii etnice, le-aţi dat dreptate preşedintelui şi premierului. Foştii dvs. colegi din UDMR s-au simţit trădaţi în acest caz sau în altele similare?
C.A.: Nu. În această speţă noi am analizat limita libertăţii de exprimare: a purta discuţii publice asupra unui subiect însemnat cum este regionalizarea României este important, iar persoanele reclamate şi-au exprimat puncte de vedere politice, fără să incite. Şi propunerile maghiarilor privind legi care prevăd autonomia unor zone pot fi considerate de către români discriminatorii, dar toate acestea sunt dezbateri şi ţin de libertatea de expresie.
CNCD s-a exprimat asupra proiectului de lege privind regionalizarea?
C.A.: Nu, dar intenţiile de reorganizare teritorială au o componentă etnică. Întrebarea este dacă soluţiile propuse sunt în favoarea majorităţii şi în defavoarea unei minorităţi.
Urmează deci să analizaţi din perspectiva discriminării proiectul regionalizării?
C.A.: Da, poate fi obiectul unei analize dacă respectă convenţiile internaţionale la care România este parte, iar proiectul cu cele 8 regiuni nu respectă Convenţia-cadru privind minorităţile, care interzice în mod expres redesenarea graniţelor administrative astfel încât să se schimbe ponderea minorităţilor naţionale în unităţile administrative respective. Deci acest proiect este în dezavantajul minorităţii maghiare: în noua regiune care se creează ponderea maghiarilor va fi sub 30 la sută, în condiţiile în care vor dispărea două judeţe în care ponderea maghiarilor este de 80 la sută. În acest caz va scădea puterea de reprezentare a maghiarilor şi există prezumţia că vor apărea noi instrumente de asimilare.
CNCD ar putea bloca legea regionalizării?
C.A.: Nu, cel mult putem să dăm un punct de vedere. Cred însă că dialogul dintre majoritate şi minoritate trebuie să continue, astfel încât în final proiectul să nu fie în defavoarea uneia dintre părţi.
Există pârghii internaţionale la care ar putea face apel minoritatea, în cazul în care regionalizarea ar fi făcută în defavoarea maghiarilor?
C.A.: Consiliul Europei ar putea într-adevăr să intervină, dar deocamdată acest proiect de regionalizare s-a amânat, deşi se organizează instituţii la nivel regional, cum este Agenţia privind Protecţia Consumatorului, care înfiinţează birouri regionale în 8 regiuni. Procesul a pornit, inclusiv cu descentralizarea şi trimiterea către judeţe a unor responsabilităţi care le conferă mai multă putere.
Descentralizarea este totuşi în folosul comunităţilor maghiare.
C.A.: Este în folosul tuturor, pentru că se face la nivel de judeţ, dar poate fi cu dus şi întors.
În ce sens?
C.A.: Dacă puterea locală nu va avea înţelepciunea şi echilibrul de a gestiona lucrurile pe baza principiilor de transparenţă şi integritate, atunci reversul medaliei poate fi că serviciile publice nu se vor îmbunătăţi, că patrimoniul va intra pe mâna unor reţele de corupţie.Totul e complicat şi de faptul că la nivel local nu prea există presă independentă care să monitorizeze ceea ce se întâmplă.
Ar putea apărea şi excese naţionaliste în urma descentralizării?
C.A.: Există o luptă acerbă care se dă în judeţele Covasna, Harghita şi Mureş mai ales în ultimii doi ani pentru o poziţie dominantă prin folosirea limbii: limba oficială vs limba maghiară. Limba a fost principalul instrument de asimilare şi, în acelaşi timp, instrumentul puterii, iar bătălia a început acum peste 100 de ani. În perioada Imperiului Austro-Ungar au fost promovate legi de asimilare a celorlalte minorităţi prin maghiarizare, după 1918 administraţia română a început românizarea; a urmat Dictatul de la Viena, cu revenirea la maghiarizare, apoi regimul comunist, care a revenit la românizarea forţată. Aşa se explică eliminarea şcolilor în limba maghiară şi transformarea lor în unităţi bilingve, la fel şi Universitatea Bolyai, care a devenit Babeş-Bolyai. Această luptă continuă şi astăzi sub diferite forme; de pildă, la Târgu Mureş, unde Senatul Universităţii a hotărât că seminariile şi laboratoarele se pot desfăşura doar în limba oficială a statului român. E o discriminare clară, chiar dacă sunt în minoritate la CNCD. Vorbim despre dominaţia limbii. Prefectul de Covasna are într-un an 60 de sesizări pe această temă împotriva autorităţilor locale, dar nu are nici o acţiune în care să atace neutilizarea limbii maghiare în administraţie.
Dar descentralizarea ar trebui să ofere un imbold drepturilor omului.
C.A.: Există o relaţie directă între corupţie şi discriminare: corupţia este una dintre sursele principale ale discriminării.
La ce vă referiţi?
C.A.: Acolo unde există sisteme corupte nu se respectă principiile competitivităţii. Atunci când se organizează un concurs “servit” se creează discriminare: nu se creează şanse egale. La fel se întâmplă şi în cazul licitaţiilor.
În astfel de cazuri nu e vorba despre discriminare etnică sau rasială.
C.A.: E vorba despre discriminare politică. Acolo unde este corupţie apare discriminarea, iar descentralizarea ar putea accentua acest fenomen sau nu, în funcţie de felul în care puterea locală va administra astfel de situaţii.
Deci procesul de regionalizare ar trebui să ţină cont de regiunile istorice, fiindcă aşa prevăd normele europene.
C.A.: Da. Până la urmă, ar trebui să ţină cont şi e scopul comun al celor două comunităţi, română şi maghiară: noi nu mai avem un scop comun după integrarea în NATO. S-a propus un nou proiect, unirea cu Republica Moldova, dar acesta nu este un proiect pentru toată populaţia României.
Comunitatea maghiară nu este atrasă de acest proiect?
C.A.: Nu pot să vorbesc în numele comunităţii maghiare, dar eu nu-l percep ca fiind un proiect comun: este un deziderat legitim, un element care ar putea să schimbe ponderea populaţiei maghiare în raport cu întreaga populaţie. E un proiect care în sondaje doboară orice altă idee, dar nu mai avem un proiect comun între români şi maghiari după aderarea la NATO şi UE.
Există nemulţumiri în interiorul comunităţii maghiare?
C.A.: Da, pentru că după 23 de ani avem un cadru legislativ bun, care nu este pus în practică. Există o frustrare mai ales că se repetă mereu că România este un model în rezolvarea problemelor minorităţilor naţionale. De fapt, este un clişeu: România riscă să devină un model despre cum nu se pun în practică drepturile minorităţilor. Vorbesc aici de maghiari, dar avem un capitol chiar mai complicat: romii. Vă dau un exemplu, noi în Târgu Mureş nu avem nici acum inscripţionate străzile bilingv, iar în Oradea primarul schimbă denumirea unei străzi la solicitarea unui grup de 30 de români, cu singura motivaţie că era un autor maghiar. Unul care l-a tradus pe Eminescu în maghiară.
Comisia Europeană şi-a exprimat îngrijorarea privind ascensiunea partidelor extremiste la scrutinul europarlamentar de anul viitor. În România epoca partidelor extremiste pare să se fi terminat, credeţi că prezenţa Jobbik, formaţiune extremistă din Ungaria, ar putea tulbura apele?
C.A.: România a gestionat mult mai bine mişcările extremiste.
Liderul Jobbik a spus, de pildă, astă-vară că el va apăra drepturile maghiarilor din Transilvania inclusiv prin asumarea unui conflict cu România.
C.A.: A fost o declaraţie iresponsabilă. Pentru comunitatea maghiară din România e foarte important sentimentul siguranţei, al securităţii, care poate fi atins doar prin consens cu majoritatea. Nimeni nu mai vrea experienţe de tipul celei care a avut loc în 1990 la Târgu Mureş. România este de altfel singurul stat din regiune care nu a mai avut conflicte interetnice din 1995, includem aici şi conflictele cu romii. Bulgaria, Cehia, Ungaria s-au confruntat cu violenţe în ultimii ani. Avem probleme, aici la CNCD primim o serie de petiţii, sunt şi nemulţumiri, mai ales că suntem mari consumatori de media, maghiarii cu atât mai mult cu cât urmăresc şi media ungară: în ultima noastră cercetare peste 90 la sută din populaţie se uită la televizor, dar peste 60 la sută nu citesc nici o carte într-un an.
Dar terminaţiile lui Jobbik în Transilvania ar putea afecta echilibrul comunităţii maghiare?
C.A.: Ar putea dacă ar crea o anumită masă critică, dar deocamdată nu se pune problema. Cercetările sociologice arată că Jobbik nu are susţinere în Transilvania. În Europa se observă, într-adevăr, o creştere a partidelor exteremiste, nu şi în România, unde partidele tradiţionale au preluat în mare parte rolurile pe care le juca odinioară PRM.
Dacă ar fi să faceţi o ierarhie, romii rămân categoria cea mai discriminată în România?
C.A.: Dacă vorbim despre minorităţi naţionale, da, romii reprezintă minoritatea cea mai discriminată. Dacă vorbim de sondaje de opinie, atunci cea mai marginalizată categorie este cea a persoanelor infectate cu HIV sau SIDA, persoanele cu dizabilităţi şi homosexualii. De asemenea, sunt îngrijorătoare discriminarea pe criteriu de vârstă, dar şi sărăcia, care devine tot mai mult un nou criteriu de discriminare. De fapt, cele mai multe discriminări au loc pe criterii de vârstă şi de condiţie socială, dar şi în cazul femeilor însărcinate care sunt date afară.
Discriminarea se manifestă la angajare?
C.A.: Da, dar am avut, de pildă, cazuri, inclusiv în Bucureşti, în care clasele I dintr-o şcoală s-au constituit în funcţie de veniturile părinţilor.
S-ar putea ataca articolul privind căsătoria din Codul Civil pe baza legislaţiei antidiscriminare pentru a se legaliza căsătoria între persoane de acelaşi sex?
C.A.: În acest moment, nu. Nu există o obligaţie luată de România la nivel internaţional pentru a legaliza parteneriatele între homosexuali sau căsătoria. Sunt state care au reglementat parteneriatul pentru persoane de sex diferit, iar CEDO le-a declarat discriminatorii, pentru că nu permiteau şi pentru persoanele de acelaşi sex. În România nu avem nici o lege ajutătoare, nici măcar parteneriatul între femei şi bărbaţi.
Cât de activi sunt homosexualii în România, câte sesizări primiţi într-un an de la ei?
C.A.: Anul trecut am avut cinci petiţii mari şi late, iar pentru trei am constatat discriminarea. Sunt foarte puţine prin comparaţie cu respingerea care apare în sondaje. Este o minoritate ascunsă.
Traian Băsescu spunea în urmă cu ceva vreme că România nu ar fi pregătită pentru venirea unei femei la conducerea ţării. Este o declaraţie certificată şi de cercetările CNCD?
C.A.: Ca să dau o declaraţie în oglindă, recent Barak Obama spunea că SUA vor avea în curând o femeie la Casa Albă. Potrivit cercetărilor noastre, cum creşte gradul de importanţă al unei funcţii publice, tot aşa creşte şi diferenţa dintre o femeie şi un bărbat în percepţia publică: dacă pentru alegerea unui consilier local încrederea între o femeie şi un bărbat e aproape egală, pentru alegerea unei femei în funcţia de preşedinte diferenţa de încredere între un bărbat şi o femeie este de peste 20 la sută. Am măsurat acest lucru pentru funcţiile de primar, parlamentar, europarlamentar.
Deci, potrivit cercetărilor, o femeie nu are nici o şansă să ajungă la Cotroceni.
C.A.: Cercetările CNCD sunt optimiste, fiindcă 40 la sută din votanţi ar fi de acord să aleagă o femeie la Cotroceni.
Iar restul de 60 la sută ar alege un bărbat.
C.A.: Da, dar e un început promiţător. Contează foarte mult personalitatea candidatului, calităţile sale, capacitatea de adaptare la situaţii etc.
