Cel supranumit „Luceafărul huilei”, acum în vârstă de 57 de ani, a vorbit într-un interviu pentru Rl despre arestarea sa, în februarie 1999, despre cum n-a lipsit mult să fugă din ţară şi despre cât de uşor i-ar fi fost să ajungă preşedintele ţării. În prezent, Cozma trăieşte „prin moteluri”, după spusele proprii, dintr-o pensie de „numai 27 de milioane” de lei vechi şi, până în luna decembrie a acestui an, are interdicţie de a intra în Bucureşti.
Pe 17 februarie se împlinesc 13 ani de la mineriada din februarie 1999. Trece pe lângă dumneavoastră această dată, an de an, sau tresăriţi când vă uitaţi în calendar, având în vedere că este ziua în care aţi fost arestat?
Păi acuma ce credeţi că fac? Mă ocup de organizarea comemorării din acest an. Cu toate opreliştele, cu zăpezile mari şi viscole care se anunţă, pe 19 februarie, duminică, ne vom deplasa la Stoeneşti, unde vom merge la crucea pe care noi am pus-o acolo în memoria victimelor care au murit în timpul evenimentelor, apoi mergem la mormântul celor doi mineri care şi-au pierdut viaţa. Primăria ştie că e unul singur, eu ştiu că sunt doi. Apoi vom merge la Cozia, unde vom face slujbă de pomenire.
România liberă scria, pe 17 februarie 1999, că „În jurul orei 9,00, printr-o acţiune de tip comando, forţele de ordine I-au depistat pe Miron Cozma într-un autobuz care reuşise să iasă din ambuscada de la Stoeneşti şi să se întoarcă spre Caracal. (…) El a fost adus cu un elicopter până la Bucureşti, unde a fost preluat de poliţiştii de la Direcţia de Cercetări Penale care I-au condus în arest”.
Minciună! Luaţi înregistrarea de la arestarea mea. Eu m-am predat. Nu era vorba de nicio ambuscadă, niciun elicopter. Eu m-am dus la forţele de ordine, n-au venit ele la mine. Nu vă spun că oamenii mei n-au fost de acord, ce probleme am avut cu ei, că n-au vrut să mă lase să mă predau. Aveam traseu făcut să plec din ţară. Vreau să ştiu şi eu câţi n-ar fi plecat cu o condamnare de 18 ani?
Unde ar fi trebuit să plecaţi?
Plecam prin Serbia în Italia şi, de acolo, tot înainte. Ştiţi de ce în Italia? Din cauza lu’ nevastă-mea de acum (n.r. – Marinela Niţu)! Nu era în Italia ea?
Şi aţi avut vreun moment de slăbiciune în care chiar v-aţi gândit să plecaţi?
Nu. Eu nu regret nimic. Eu m-am predat cu 18 ani condamnare. Un procuror trimis de Constantinescu a venit la mine când eram în închisoare cu un decret prezidenţial de graţiere, eu urmând să scriu o declaraţie cum c-am adus minerii la ordinul lui Iliescu. Cum să fac eu asemenea chestie, dacă n-am făcut-o? Dacă aş fi făcut-o, aş fi scris, care-i problema? Şi eram graţiat în 1999! N-am acceptat, nu ştiu câţi ar fi făcut acest lucru. Dar eu am fost toată viaţa un om cinstit şi-mi cer scuze pentru lipsa de modestie. Şi acum se dovedeşte asta! Eu stau prin moteluri, pe unde pot. Unde sunt banii, averile, afacerile, ce mai scria presa? Unde dracu sunt, Doamne iartă-mă? Unde-i Cozma cel bogat? Că-l caut şi eu pe Cozma cel bogat.
Ce avere aveţi?
Numai o pensie de 27 de milioane (n.r. – lei vechi) după 43 ani de ani lucraţi, din care 20, trei luni şi 18 zile, în subteran 100 la sută.
Să revenim la momentul arestării. Ziarele descriu diferit acest episod. Dumneavoastră cum vi-l aduceţi aminte?
S-au spus despre mine foarte multe lucruri neadevărate. În primul rând, eu n-am părăsit în niciun moment zona Stoeneşti. Pe mine nu m-a arestat nimeni, eu m-am predat forţelor de ordine, cărora le-am cerut în schimb un singur lucru: ca cei 400 de mineri cu care eram eu să fie trimişi din gara Caracal la Petroşani. Se pornise aşa o întreagă acţiune de reprimare împotriva minerilor. Sunt oameni cărora li s-au scos ochii, sunt mineri care au fost bătuţi…
Cam cum i-au bătut minerii pe studenţi şi alţi manifestanţi în Piaţa Universităţii, la începutul anilor ’90?
Vedeţi, vedeţi…Vă spun un lucru: căutaţi adevărul! Judecaţi! Eu sunt victimă pe o manipulare iliesciană. Acel discurs teribil al lui Iliescu, când le mulţumea minerilor şi liderului Miron Cozma, eu din cauza asta mi-am atras oprobriul public ani de zile! Şi eu şi minerii!
Ce v-a împins să sunaţi mobilizarea spre Bucureşti din februarie 1999, în ceea ce a devenit ultima mineriadă? Nu eraţi mai la adăpost în Valea Jiului, înconjurat de zecile de mii de mineri fideli?
Pe mine m-au împins minerii. Sincer, acţiunea nu-mi aparţine. Dar, cum era la noi spiritul de solidaritate – că acum nu mai e cum era pe vremea mea – am mers cu ei. Dar eu n-am fost de acord cu acţiunea de la Stoeneşti. În primul rând, ce să caut eu la Stoeneşti, să ocolesc drumul spre Bucureşti cu 106 kilometri? Aveam alte lucruri în cap, dar dacă minerii au hotărât şi m-au luat, mai mult cu forţa, am mers cu ei, asta e. N-am condus eu, că dacă eu conduceam evenimentele de la Stoeneşti, o păţeau! Ştiţi ce zice Voinea în rechizitoriul de la Costeşti, câţi miliţieni am bătut la Costeşti? Continuare în pagina 2
Bătut?
Da, cu ghilimele de rigoare, până la urmă e vorba de o bătălie. 19.946! Eu vă dau date exacte, am fost şi profesor de matematică, printre altele. Sunt omul cifrelor exacte. Deci 19.946 de miliţieni, cu 10.000 de mineri!
Unii analişti au spus că orgoliul v-a determinat să porniţi spre Bucureşti. Aşa a fost?
Nu e adevărat! Vreţi să vă spun care era acţiunea mea următoare? Eu nu eram tâmpit să mă mai duc cu minerii în luna februarie, şi pe frigul ăla, atâţia zeci de kilometri prin obstacole, baraje şi aşa mai departe. Urma să mă duc la unităţile miniere, să vorbesc cu minerii de pe schimburi şi urma ca fiecare să vină în Bucureşti pe cont propriu! Şi vă trezeaţi în Bucureşti cu vreo 20 – 30.000 de mineri, şi cu ăia din Oltenia, la o anumită oră. La ora 7, miercuri, dau un exemplu banal, în faţa Guvernului ne întâlneam cu toţii. Şi atunci, Dumnezeu cu mila, vă spun eu! Dar n-am vrut! Minerii au fost foarte supăraţi că mie mi-au dat 18 ani condamnare după ce am semnat pactul de la Cozia, unde primul ministru de atunci şi preşedintele Constantinescu au spus că nu se vor face acţiuni în instanţă împotriva noastră. Şi m-au arestat! Deci nu e vorba de orgoliu! Dacă un singur moment eram orgolios, eram preşedinte! Asta vroia toată lumea, în 1999, nu? Nu trebuia să mă duc la Bucureşti, să-l schimb pe Constantinescu? Eh, vedeţi că n-am orgoliu?
Aţi spus acum ceva timp că pregăţi o carte. Ce titlu îi veţi da?
Am multe cărţi. Prima va fi „Miron Cozma despre Miron Cozma”, care începe cu mine, cum am apărut eu. Am scris şi poezii, dar n-am bani să le public. Multe dintre ele le-am scris în puşcărie. A doua carte va fi „Miron Cozma în perioada comunistă”, „Miron Cozma – Adevărul despre Revoluţie”, „Miron Cozma – Adevărul despre mineriade”. Ultima va fi în mai multe volume.
Dacă aţi putea da timpul înapoi, ce aţi schimba din deciziile luate?
În primul rând, l-aş fi arestat pe Iliescu, în 1991, la Cotroceni, când l-am înconjurat. Dacă era aşa, nu mai exista nici Băsescu, nu mai exista nimeni. Exista probabil o altă ţară, în care oamenii nu mureau de foame. O ţară pentru oameni!
Condusă de cine?
De mine. Eu vă doresc să ajungeţi în situaţia în care vă conduc eu. Ca să vă vedeţi cum conduc eu, faceţi un sondaj prin zonele unde eu am avut sindicate, în special prin Valea Jiului. Să vedeţi ce regretă oamenii. Nu-l regretă nici pe Ceauşescu, nici Iliescu, nici pe nimeni! Îl regretă pe Miron Cozma.
Stilul dumneavoastră aduce, pentru mulţi, cu cel al unui dictator.
Eu, dictator? Ferească Dumnezeu! Păi dacă eram dictator, nu înţelegi că eram preşedinte până acuma? Nu-i logic, la puterea pe care am avut-o până acuma? În ’91, când în Dealul Mitropoliei se scanda „Cozma preşedinte!”. Peste un milion de oameni scandau asta!
Erau totuşi numai un milion, din 20.
Şi care-i problema? Credeţi în cinci milioane ale lui Băsescu şi cinci milioane ale lui Geoană?
Cine este Miron Cozma
-născut pe 25 august 1954, la Derna, judeţul Bihor
-inginer minier
-lider sindical al minerilor
-a condus mineriada din 1991, care a dus la demisia guvernului Petre Roman
-în februarie 1999 a fost condamnat de Curtea Supremă la 18 ani de închisoare pentru subminarea puterii de stat în timpul mineriadei din 1991
– a fost deseori descris ca apropiat al lui Ion Iliescu, mai ales după discursul fostului preşedinte, care a mulţumit minerilor şi lui Miron Cozma pentru restabilirii ordinii
-în decembrie 2004, chiar înainte de a i se fi terminat mandatul, Ion Iliescu l-a graţiat pe Cozma. Graţierea a fost revocată câteva zile mai târziu, ca urmare a protestelor împotriva deciziei
-Miron Cozma a fost însă graţiat în iunie 2005, când anularea graţierii a fost declarată ilegală de Curtea de Apel Bucureşti
-în septembrie 2005 a fost condamnat la 10 ani pentru mineriada din ianuarie 1999, dar sentinţele sale s-au sprapus şi a primit doar 13 luni
– a fost eliberat pe 2 decembrie 2007, dar a primit restricţie de intrare în Petroşani sau Bucureşti, interdicţie care expiră în luna decembrie a acestui an.
