19.3 C
București
marți, 14 mai 2024
AcasăSpecialCum comentează Ponta reacția Ambasadei SUA

Cum comentează Ponta reacția Ambasadei SUA

Premierul Victor Ponta, a declarat, marți, că opinia Ambasadei SUA, conform căreia acuzaţiile de încălcare a legii de către demnitari trebuie cercetate pe deplin şi fără interferenţe iar legea să fie aplicată egal tuturor, este foarte corectă.

"E foarte corect ce a spus ambasada SUA", a răspuns Ponta la solicitarea presei de a comenta opinia ambasadei SUA.

Întrebat în continuare de jurnalişti cum se împacă poziţia ambasadei SUA, pe care el o consideră corectă, cu votul deputaţilor în cazul său, Ponta a replicat: "Păi să se aplice tuturor !".

Ambasada SUA la București spune că ”orice acuzaţii de încălcare a legii de către demnitari guvernamentali trebuie cercetate pe deplin şi fără interferenţe, iar legea trebuie să se aplice în mod egal în cazul tuturor”.

”Aşa cum am spus anterior, nu comentăm cazuri individuale. Orice acuzaţii de încălcare a legii de către demnitari guvernamentali trebuie cercetate pe deplin şi fără interferenţe, iar legea trebuie să se aplice în mod egal în cazul tuturor. Instituţiile judiciare şi cele ale statului de drept trebuie să îşi poată desfăşura activitatea complet independent şi trebuie să se respecte întru totul atât legislaţia românească, cât şi principiul unui proces echitabil”, se arată într-un comunicat de presă transmis, marți, de către Ambasada SUA.

Premierul Victor Ponta este urmărit penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată şi spălarea banilor în dosarul Turceni – Rovinari, fapte pe care le-ar fi săvârşit în perioada în care era avocat. De asemenea, DNA cere Camerei Deputaţilor avizarea urmăririi penale pe numele premierului şi pentru conflict de interese.

Deputaţii au respins, marţi, în plenul Camerei, solicitarea DNA de avizare a urmăririi penale a premierului Victor Ponta, şi pentru conflict de interese.

Cele mai citite

Guvernul va aproba subvenții de 365 de milioane de lei pentru fermieri

Guvernul Ciolacu urmează să aprobe suplimentarea cu 365 de milioane de lei a subvențiilor pentru Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Suplimentarea este aferentă...

Revolut Money Report: Ce vor românii de la banca lor digitală?

Digital banking-ul a devenit, în ultimii ani, mai mult decât o alternativă la banking-ul clasic pentru nevoile financiare obișnuite ale clienților - plăți, împrumuturi,...

Melinda Gates a ieșit din fundația pe care o fondase cu fostul ei soț Bill Gates

Melinda Gates, care a prezidat una dintre cele mai influente fundații filantropice din lume, a anunțat luni că părăsește organizația pe care a fondat-o...
Ultima oră
Pe aceeași temă