D.M. Da, pentru că în ultimii ani, acest mecanism de moni­torizare, în afară de faptul că a făcut o radiografie destul de exactă sistemului judiciar, a însemnat şi un stimul pentru reformă.

Ar fi bine ca acest mecanism de monitorizare a justiţiei autoh­­tone de către Comisia Europeană să continue?

D.M. Aşteptăm să vedem ce propun în continuare experţii europeni.

Care ar fi argumentele care pledează pentru ridicarea monitorizării justiţiei româneşti şi care pentru menţinerea supravegherii?

D.M. Ar fi util dacă ne uităm la ceea ce s-a întâmplat în urmă. Experţii UE au determinat anumite schimbări prin propunerile pe care le-au făcut: au susţinut nevoia de modificare a unor legi, au pledat pentru un cadru anti-corupţie stabil, pentru existenţa instituţiilor anticorupţie care să se concentreze pe corupţia me­die şi mare, au explicat de ce statul român trebuie să se aplece şi asupra micii corupţii. România a fost astfel nevoită să urmeze aceste direcţii. Exceptând unele modificări de legislaţie, celelalte sugestii au fost puse în aplicare.

În aceste condiţii, n-ar mai fi utilă monitorizarea României?

D.M. Vedeţi reacţiile oamenilor politici şi ale Guvernului, care spun că o Românie aflată sub monitorizare nu se poate compara ca o ţară cu drepturi depline în interiorul UE.

Există, poate, în rândurile politicienilor şi alte interese pentru ridicarea monitorizării...

D.M. Cum ar fi?

Există atâtea legi care ar trebui schimbate, după cum arată şi rapoartele Comisiei Europene, fiindcă parlamentarii sunt interesaţi să treneze dosarele de mare corupţie.

D.M. E deranjant că aceste legi nu se schimbă şi aş vrea să vă dau exemplul Legii Curţii Constituţionale. Deşi există o recomandare  a Comisiei Europene, deşi Ministerul Justiţiei, Gu­vernul şi chiar Curtea Con­­sti­­tuţională declară că e nece­sară schimbarea acestei legi ast­fel încât să nu se mai suspen­de procesele pe fond o dată cu ridicarea unei excepţii de neconsti­tuţionalitate, totuşi un pro­iect de modificare a legii a fost respins în Parlament. Este mijlo­cul cel mai utilizat de inculpaţi de a lungi durata proceselor, mai ales de inculpaţii cu o anumită pre­gătire şi cu o anumită poziţie publică.

100 de dosare de mare corupţie, blocate la Curtea Constituţională

Aveţi  o statistică?

D.M. În aproape toate dosarele DNA ajunse în instanţă, în care sunt vizaţi parlamentari, miniştri, foşti miniştri, secretari de stat, se ridică excepţii de neconstituţionalitate, ceea ce nu se întâmplă frecvent în celelalte dosare. În cursul anului 2009 au fost circa 100 dosare în care s-au ridicat asemenea excepţii.

Adică în toate cazurile de mare corupţie inculpaţii folosesc ter­tipul apelării la Curtea Constituţională.

D.M. Da, şi e ironic pentru că tocmai aceia care au votat aceste legi, odată ajunşi în postura de inculpaţi în aceste dosare penale, să ridice excepţii acuzând că o lege sau alta este neconstituţională.

Dacă parlamentarii nu vor să schimbe Legea Curţii Constituţionale, cum vedeţi deblocarea proceselor de mare corupţie?

D.M. Sper ca până la urmă să se schimbe, fiindcă altfel dura­ta dintre momentul sesizării instan­ţei de fond şi cel al hotărârii judecătoreşti definitive va fi tot mai mare.

Cât ar trebui să dureze un proces de mare corupţie?

D.M. Trei ani ar trebui să fie un termen rezonabil. Problema e că deseori, după trei ani, nu avem nici măcar un început de cercetare judecătorească.

S-ar putea limita printr-o lege termenul unui proces de mare corupţie?

D.M. O lege care să sune chiar aşa nu poate fi adoptată, fiindcă un judecător nu poate fi obligat să soluţioneze un dosar într‑un timp limitat, dar se pot da termene până la care judecătorul să citeas­că rechizitoriul. În momentul în care este citit actul de sesizare, ju­decătorul a intrat pe fondul cau­zei, adică începe să audieze martori, inculpaţi şi demarează cercetarea judecă­torească. În condiţiile actualei legi, nefiind stabilit un asemenea termen, s-a ajuns la situaţia în care, după 2-3 ani,  să nu se fi început judecata propriu zisă.

De ce ar trebui arestat senatorul Cătălin Voicu ?

D.M. Nu vreau să discut cazul concret.

Reprezintă un pericol public?

D.M. V-am spus, nu fac nici o referire la acest caz.

Vă temeţi de influenţarea  martorilor?

D.M. Nu doresc să discut.

Procurorii anticorupţie i-au interzis senatorului Voicu să ia legătura cu deputatul PSD Viorel Hrebenciuc şi cu primarul Marian Vanghelie. De ce?

D.M. Nu discut cazuri concrete.

Cei doi au dosare la DNA sau procurorii au început cercetări împotriva lor?