În ce limbă aţi comunicat?

La început, abia rupeam câteva cuvinte în română. Îmi amintesc că vorbeam atât de prost încât aceştia nu au înţeles că intenţionăm să plătim pentru cazare, aşa că era să ne refuze. Pe măsură ce a trecut timpul, am făcut progrese în ceea ce priveşte limba. Ileana, care era aproape de vârsta noastră, ne vorbea rar şi ne explica cuvintele într-un mod didactic.

Care a fost reacţia celor din familia-gazdă faţă de demersul tău?

Curiozitatea. Am constatat că maramureşenii îşi consideră pământul binecuvântat. Aşa că nu s-au mirat când le-am spus că mă interesează să fac un album foto al satului lor, ba chiar păreau să perceapă demersul ca fiind firesc. În acelaşi timp, sătenii nu înţelegeau de ce eram interesaţi de ei la nivel individual. Îmi amintesc că le-am spus unor femei în vârstă că sunt frumoase, la care ele au râs şi au replicat: „Suntem urâte ca noaptea!".

Care a fost aspectul cu care te-ai acomodat cel mai greu la sat?

Lipsa apei. Fântâna familiei Berci era contaminată de fosa septică a vecinilor. Toată apa trebuia adusă de la o fântână aflată la 6 case distanţă.

Experienţa de acolo s-a ridicat la nivelul aşteptărilor tale?

A depăşit cu mult aşteptările, chiar dacă obişnuiam să visez la lucruri greu de găsit: un sat cu oameni înţelepţi, calzi şi cu tradiţii vii. Când le povestesc celor din America experienţa noastră din România, aceştia rămân cu gurile căscate şi li se citeşte pe faţă ceva invidie.

Muzeul Mingei Kathleen a fost una dintre persoanele care au împrumutat obiecte de artă populară românească pentru expoziţia „Between East and West" (Între Est şi Vest) desfăşurată la San Diego, în cadrul Muzeului Internaţional Mingei. Expoziţia are la bază donaţia Luciei Ionescu Kanchenian, fostă colegă a lui George Călinescu, cu care a lucrat în Institutul de Istorie Literară şi Folclor. Este plecată de peste 60 de ani din ţară. Veţi putea citi povestea acesteia şi a expoziţiei din San Diego în paginile RL, în următoarele zile.

Ce i-ai dori României?

Toate lucrurile se schimbă. În consecinţă, îmi doresc ca pentru România schimbarea să nu şteargă respectul pentru trecut. Fie ca România să-şi păstreze cu grijă nu doar amintirile faptelor şi ale figurilor mari, precum regina Maria, dar şi ale nobilităţii paşnice a românului tradiţional. Iar pe drumul către prosperitate, să rămână în comuniune cu etniile diverse de pe teritoriul ei, cu respect pentru identitatea fiecăruia.