Analistul financiar Andrei Roth – în vârstă de 28 de ani – s-a întors în România după o serie de succese profesionale în Statele Unite care au consemnat şi doi ani petrecuţi la Microsoft. De ce o asemenea decizie surprinzătoare? „Am vrut să profit de multiplele oportunităţi din ţară”, spune, fără ironie, Andrei Roth. Tânărul nu s-a întors totuşi acasă cu mâna goală. A adus cu el cunoştinţele dobândite la Universitatea Berkeley din California, experienţa profesională din Silicon Valley şi multe iniţiative, printre care una legată de promovarea turismului românesc. În ciuda acestora, Andrei crede că cele mai importante calităţi ale sale sunt integritatea şi faptul că oamenii se pot baza pe el.
Care e povestea plecării tale din ţară?
Andrei Roth: Am plecat imediat după terminarea liceului. Ştiam că în România era greu să studiez ceea ce voiam eu: business-ul. Însă în mare, am plecat fiindcă tatăl meu era deja stabilit în America. Recunosc faptul că nu ţineam neapărat să părăsesc ţara. Nici nu am plecat cu bursă, nu am fost unul dintre copiii geniali din România, care au câştigat olimpiade internaţionale.
Dar ai devenit parte a elitei…
A.R.: În America e un sistem de învăţământ care permite oricui să ajungă în elită, deşi nu e uşor. Spre exemplu, eu m-am dus cu diploma de Bacalaureat şi m-am înscris la Foothill College, care este un „community college”. În mare, conceptul acesta presupune un sistem de şcoli publice, unde învăţământul se desfăşoară în contexte accesibile şi este promovat atât învăţământul de elită, cât şi „life long learning-ul”. Oricine se poate înscrie, iar înainte să începi cursurile, eşti evaluat la matematică şi engleză. În ambele cazuri, am avut punctaj maxim.
Deşi nu erai un vorbitor nativ
A.R.: Da, la engleză am ajuns la cel mai înalt nivel de non-nativi, iar la matematică la cel mai înalt nivel posibil. Iar asta în ciuda a ceea ce „îmi spunea” sistemul de învăţământ din România. Eu eram la profilul real, iar profesorul de română ne spunea că nu ştim să ne exprimăm. În mod ironic, ajuns în SUA, engleza a devenit pentru mine un punct forte, am luat premiul pentru cel mai bun vorbitor şi scriitor non-nativ din colegiu. Am descoperit atunci că am talent, primind feedback pozitiv de la profesori de engleză, de literatură, care
m-au încurajat. Scrisul mi-a devenit un atuu, am ajuns să îmi fac şi un blog personal. Am realizat că nu sunt „pe lângă”.
Dar „pe lângă” erau profesorii din ţară care nu te încurajau…
A.R.: Nu…de vină e sistemul de învăţământ, în care elevul notează ce îi este dictat de profesor şi apoi „recită” la examen.
Cum ai ajuns la Berkeley?
A.R.: Am aplicat doar la Berkeley după terminarea colegiului, deşi toţi îmi spuneau că e bine să aplici la mai multe universităţi. Însă eu „mi-am pus toţi sacii în aceeaşi căruţă”. Şi am fost admis.
Care e povestea din spatele dorinţei tale de a intra neapărat la Berkeley?
A.R.: La începutul anilor 2000 obişnuiam să intru pe forumul de la „Caţavencu” şi am dat peste Nic, un student român de la Berkeley. Apoi l-am cunoscut şi pe Ioan, un alt coleg. Ei au fost primele mele contacte de la Berkeley. Obişnuiam să merg la petreceri ale facultăţii înainte să fiu admis şi am cunoscut acolo oameni minunaţi.
Ai ajuns chiar să înfiinţezi prima organizaţie a studenţilor români de la Berkeley.
A.R.: Iniţial, am început să caut studenţi români din cadrul Berkeley pentru a-i reuni într-un mailing list (grup de discuţii pe email n.r.). I-am căutat în listele online ale facultăţii, după terminaţia numelui (în „-escu”) sau după prenume româneşti. Pe alţii i-am găsit prin metoda „din vorbă în vorbă” (Universitatea Berkeley are aproximativ 30.000 studenţi n.r.). Am format o comunitate mică, am început să ne întâlnim regulat, iar apoi am hotărât să o formalizăm. Aşa a luat naştere BORS – Berkeley Organization of Romanian Students.
Dă-mi un exemplu de activitate a „BORS”.
A.R.: Spre exemplu am propus vizionarea filmului Filantropica, la care au participat peste 100 de studenţi şi profesori ai Berkeley; sau festivalul „Spring Fest”, când găteam după reţete româneşti, din care putea gusta cine dorea. Am avut chiar o echipă de fotbal a românilor. Evenimentele româneşti din cămin au fost excepţionale, am avut o „reţetă” de energie şi pozitivism şi un nucleu de oameni incredibili. Iar BORS nu însemna izolarea românilor de ceilalţi, din contră, era vorba de împărtăşirea experienţelor, de pluralism.
Care fost primul tău job?
A.R.: Am lucrat ca operator de turism – voiam să aduc americani în România. M-am asociat cu un domn din Boston, am constatat că avem o viziune comună în ceea ce priveşte potenţialul turistic din România şi am început să lucrăm în 2005.
La ce soluţii de promovare a turismului românesc v-aţi gândit?
A.R.: Un turism de calitate, la nivel cultural. Spre exemplu, tururi private în castelul Bran şi un concert de cameră în acesta, vizite private la muzeul din Sibiu, conduse de directorul de acolo.
Cum ţi se pare că e promovat astăzi turismul?
A.R.: A început să fie promovat mai bine, dar nu există o strategie unitară. E bună ideea de a promova Carpaţii, şi nu doar Predealul şi Mamaia – mai ales că aceste două destinaţii nu sunt competitive la nivel internaţional. Eu însumi obişnuiesc să glumesc că prefer să merg la ski în Austria sau la mare, în Grecia, fiindcă nu am bani de Predeal şi Mamaia. Din păcate, promovarea de care are parte turismul, deşi bună ca idee, apare ca fiind fără fond: nu se fac investiţii în infrastructuri, strategia fiscală nu e armonizată cu turismul. Este evident că turismul nu e o prioritate la nivel naţional, cum se întâmplă în Turcia spre exemplu. Turismul românesc are în continuare o poveste tristă.
Cum ai ajuns să lucrezi la Microsoft TV, în Silicon Valey?
A.R.: Am realizat că afacerea în domeniul turismului nu putea să crească la nivelul la care aspiram. Totodată „am învăţat” că trebuie să mai învăţ. Aşa că am aplicat pentru joburi şi am fost contactat de cei de la Microsoft TV, întâmplare pe care acum o percep ca fiind una dintre acele coincidenţe unde tu ai un aport nesemnificativ, dar care ajunge să te definească. Directorul de la Microsoft, cel care m-a intervievat, terminase aceeaşi universitate şi avea un background asemănător. Deşi nu aveam experienţă în finanţe m-a angajat, mărturisindu-mi mai târziu că a făcut-o fiindcă a realizat că sunt un tip deştept şi modest, care învaţă repede.
Cum de ai renunţat la postul de acolo şi ai revenit în Cluj?
A.R.: Niciodată nu am abandonat ideea de a mă întoarce în România şi am căutat constant oportunitatea. În 2008 am întâlnit câţiva oameni extraordinari de la o companie importantă din Cluj, cu care colaborez şi în prezent. De când m-am întors în ţară, optez din ce în ce mai mult pentru autodeterminism – vreau să lucrez pe cont propriu, pentru a profita de multele oportunităţi pe care le văd în fiecare zi aproape.
Ai avut experienţe neplăcute în mediul de afaceri din România?
A.R.: În România sunt probleme cu moralitatea şi principiile.
Adică?
A.R.: Mai exact, lipsesc. Nu cred că e neapărat vorba de o lipsă a valorilor personale, ci o lipsă de experienţă în ceea ce înseamnă dezvoltarea unui business integru. În România s-au făcut demersuri pe termen scurt şi s-a mers pe principul de „tun”. Am găsit însă şi altfel de oameni, cu care am dorit să lucrez – de asta m-am şi întors în ţară, fără să fie vorba de mari sacrificii.
Crezi că moralitatea scăzută şi mentalitatea de tip „tun” din mediul de afaceri românesc au legătură cu sistemul de învăţământ? Ar fi nevoie de mai multe cursuri de etică?
A.R.: În cazul meu, valorile etice nu vin din cursurile de la Universitate – deşi în State am urmat astfel de cursuri, şi acolo se pune accent pe ele -, ci din familie. Atunci am învăţat ce înseamnă corectitudinea, începând de la a nu da gol cu mingea unui copil care a căzut şi s-a accidentat, până la ţinerea promisiunilor, chiar dacă nu sunt contractuale. Valoarea mea cea mai mare în România este că sunt integru şi că oamenii ştiu că se pot baza pe mine.
Ce mai este motivant în mediul business din România?
A.R.: Aici poţi să aduci ceva nou şi chiar să schimbi lucrurile. În România pot aplica definiţia pentru business de a lua o idee şi a o face relevantă pieţei. Senzaţia mea era că în SUA e mult mai greu sa „inventezi roata”, lururile sunt puse la punct şi funcţionează intr-un sistem stabilizat.
Ce este descurajant la nivelul societăţii româneşti?
A.R.: Cel mai mult m-au deranjat intoleranţa şi bigotismul. De asta m-am şi implicat ca voluntar în diverse organizaţii – vreau să expun oamenii la idei variate: astfel înţelegi cine eşti tu însuţi, cine e celălalt. Mai este nevoie de responsabilizare; nu suntem un popor responsabilizat, ci căutăm ţapi ispăşitori în loc să ne uităm în propria „ogradă”. De aici decurg comportamentele intolerante şi de tipul „teoria conspiraţiei”. Am întâlnit des invocarea teoriei conspiraţiei în mediul business din România. Însă, în realitate, e vorba de teoria incompetenţei. Problematică mai este promovarea incompetenţilor pe poziţii de conducere, în special în administraţie şi la nivel guvernamental. Iar mormanele de gunoaie de pe străzile din România m-au convins să devin ecologist.
Te-ai implica în politică?
A.R.: Îmi doresc aceasta, ca idee şi la nivel de principiu, însă politica românească arată ca o troacă de porci. Şi când îmi amintesc cât de entuziasmat eram în 2004, când speram ca lucrurile să se schimbe în bine… Îi sunam pe toţi cunoscuţii din ţară să meargă la vot. Din păcate, oamenii în care am crezut m-au dezamăgit. Nici nu mai urmăresc emisiunile politice.
Ce surse de informare în domeniul economic foloseşti?
A.R.: The Economist, e „Biblia” în domeniu.
CV Andrei Virgil Roth
2003-2005: studiază Administrarea Afacerilor la University of California, Berkeley
2006-2008: analist financiar la Microsoft TV, Silicon Valley
2008-2009: director de dezvoltare în cadrul unei companii de telecomunicaţii, Bucureşti
2009-2011: director financiar în cadrul unei companii de telecomunicaţii, Cluj
2009-prezent: coordonator proiecte pentru tineri antreprenori, Junior Chamber International, Cluj
Interviu realizat în colaborare cu Liga Studenţilor Români din Străinătate (LSRS), în cadrul proiectului “Români de elită, români ca tine”
