Deşi face parte dintr-o familie cu o avere de câteva sute de milioane de euro, Alexandra Copos (fiica omului de afaceri George Copos) nu a fost niciodată „fata lui tata”, aşa cum este cazul altor odrasle de milionari autohtoni. După ce, în 2003, a absolvit liceul bucureştean Jean Monet, Alexandra a intrat la Finanţe, la ASE, însă în acelaşi an s-a înscris şi la celebra Universitate americană Princeton pe care a şi absolivt-o în 2007. „Desi am făcut un singur an într-o facultate din România, există şi lucruri pozitive în învăţământul local. De exemplu, am avut nişte profesori foarte buni la ASE, la unele materii: cea mai mică notă din viaţa mea am luat-o aici, la informatică. Sunt însă şi multe lucruri care ar putea fi făcute mai bine: modul de predare care este unilateral – doar dinspre profesor spre elev, nu există interacţiune şi se bazează doar pe teorie. În SUA totul se învăţă pe bază de cazuri concrete”, povesteşte fata fostului vicepremier.
Şi-a făcut lucrarea de licenţă pe Rusia, despre „cum afectează investiţiile din străinătate ale Rusiei, nivelul de trai al populaţiei sărace”, unul dintre profesorii care i-au corectat lucrarea de licenţă fiind chiar Paul Krugman, laureat al Premiului Nobel pentru economie în 2008. „Am încercat să îmi fac lucrarea de licenţă cu un studio pe România, însă aveam nevoie de o bază de date foarte complexă care nu a putut să îmi fie pusă la dispoziţie, aşa cum a fost cazul Rusiei”, mai spune singura moştenitoare a holdingului ANA.
De curând, Alexandra (27 de ani) a început un dublu master, cu o durată de trei ani: jumătate la Harvard Kennedy School – unde studiază despre dezvoltare urbană şi reforma în educaţie, în timp ce cealaltă jumătate a masterului este un MBA (Master în Business Administration), la universitatea Kellogg. „Masterul costă 60.000 de dolari pe an, iar MBA-ul peste 100.000 de dolari anual. Deşi lucrez pe perioada studiilor nu am reuşit să îmi acopăr integral costul acestora aşa că am semnat contracte peste contracte cu tatăl meu: el îmi da bani pentru a-mi acoperi o parte din studii, iar eu mă întorc să lucrez pentru o perioadă de X ani în cadrul holdingului”.
Nu te-a tentat să rămâi în SUA, să lucrezi în administraţie publică, având în vederea că faci un master pe acest domeniu?
A.C.: Am lucrat deja 2 ani în admininistratie publică, în New York ca director asociat pe probleme academice unde am condus cel mai mare program de directori de şcoli din NY. Mi-a fost puţin greu pentru că veneam din mediul privat unde aşteptările de eficientă şi de punere în aplicare a unor proiecte sunt mult mai mari, iar în domeniul public te întâlneşti cu foarte multă birocraţie şi politică internă.
Totuşi, mulţi tineri vor să studieze sau să lucreze afară, în unele cazuri chiar pe salarii mai mici decât în România.
A.C.: Cred că este un lucru pozitiv că românii merg afară la studii sau chiar la muncă. Este foarte important că aceştia, dupa ce căpăta experienţă, să se întoarcă în ţară.
Nu crezi că ceea ce înveţi în SUA va fi puţin diferit de realitatea economică din România?
A.C.: Cred că ceea ce înveţi poţi pune în practică oriunde cu ajustările de rigoare. Modul în care invata elevii este universal că şi felul în care faci o strategie de dezvoltare a unui business. Mare diferenţă este în felul cum interacţionezi cu oamenii : în SUA te bazezi că cel din faţă ta este serios şi că dacă aţi avut o înţelegere, rămâne valabilă. Eu am foarte multe speranţe că şi în România e la fel, deşi mulţi mi-au zis că e puţin mai greu.
Oportunitatea pe care o am eu aici este să dezvolt o echipă proprie pe care să o instruiesc cum am învăţat în SUA. Cred că problema la noi este că românul se uită în dreapta, în stânga şi vede cum muncesc ceilalţi: dacă le merge bine, chiar dacă sunt mai puţin profesionişti, înseamnă că asta e reţeta succesului. Avem nevoie de oameni serioşi şi muncitori care să fie răsplătiţi ca atare pentru munca pe care o depun.
Ce i-ai reproşa tatălui tău în ceea ce priveşte deciziile de business şi unde crezi că mai are de lucrat?
A.C.: Cred că trebuie să lucreze mai mult pe partea de mentorship, să devină un îndrumător pentru angajat. Este esenţial a îşi formeze o echipă puternică pe care să o dezvolte zi de zi şi sa ţină legătura cu angajaţii şi după ce pleacă pentru că oricând se pot întoarce. Suntem la faza în care putem să construim pentru că am făcut ceva bani.
Indiferent de industria în care lucrezi, trebuie să dai şi să primeşti un salariu corect. Un salariu din care omul respectiv să poată să îşi întreţină familia, de regulă, puţin mai mare decât la concurenţa. Mai important decât salariul sunt o grămadă de modalităţi cu care poţi să îi stimulezi- training-uri sau sisteme de bonificare bazate pe performanţă.
Ţi-a cerut vreodată George Copos sfatul, pentru că apoi să aplice ceea ce i-ai spus?
A.C.: Destul de frecvent în ultima vreme în special pe partea de proiecte hoteliere. La hotelul Sport din Poiana Braşov, de exemplu, modificările din spa au fost făcute la sugestia mea, precum şi modul în care ar trebui să ne remuneram personalul. Am început să mă implic pe partea de cofetarii: în vară am făcut un tur complet de fabrică şi al magazinelor din Bucureşti – unele foarte performante, altele mai puţin. Cred că trebuie rebranduit şi regândit conceptul de patiserie.
Aveţi viziuni diferite cu privire la viitorul holdingului ANA?
A.C.: Înainte să decizi un viitor pentru orice companie trebuia să fii aici, să înţelegi piaţa cât mai bine. Cred că, per total, grupul trebuie puţin consolidat.
Te-ai gândit să îţi deschizi o afacere de la zero şi dacă da, în ce domeniu?
A.C.: Este un gând mereu acolo, însă în viitorul apropiat mă voi concentra pe o afacere care este deja de succes – Ana Holding. Dacă mi-aş face ar fi fie pe segmentul de bunuri de consum – pentru că am crescut în laboratorul mamei, fie pe sănătate private sau consultanţă.
Crezi că ce a fost mai greu din criză a trecut?
A.C.: În SUA, cu siguranţă, da. Rata şomajului s-a stabilizat şi este deja mai uşor să te împrumuţi la bancă. În 2008 devenise o obişnuinţă ca cineva să se arunce de la etaj pentru că nu mai putea plăti ratele.
În Europa, criza încă se menţine. Trebuie să fie stabilite nişte programe de sprijinire a economiei pe parte guvernamentală şi să folosim mai bine fondurile UE.
Ţi-ai sfătui prietenii din SUA să vină ca turişti în România? Cum ai promova turismul de aici?
A.C.: Noi nu ne dăm seama ce ţară absolut superbă avem. Am foarte mulţi prieteni care au venit aici: am văzut Peleşul de 6-7 ori în ultimii ani şi Casa Poporului de vreo 5 ori. Dezamăgirile sunt foarte mult pe partea de infrastructură a drumurilor. Am avut amici care au spus că cele mai bune cluburi la care au fost vreodată sunt în Bucureşti. Părerea generală esta că în România sunt femei frumoase şi bărbaţi talentaţi.
