12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialInterviu cu directorul ACCEPT, Florin Buhuceanu, pe tema homofobiei în România

Interviu cu directorul ACCEPT, Florin Buhuceanu, pe tema homofobiei în România

Directorul asociației ACCEPT, Florin Buhuceanu, a acceptat să răspundă la câteva întrebări pentru Revista de Povestiri pe tema homofobiei din România.

Câți oameni reprezintă asociația ACCEPT și care sunt nevoile lor?

ACCEPT înseamnă o mână de oameni care au aceleași valori și cred că apărarea drepturilor LGBT ca drepturi ale omului nu este opțională. Nu suntem o organizație de masă, nu pretindem că reprezentăm comunitatea LGBT, atât de diversă de altfel. Funcționăm ca o organizație de advocacy – membrii asociației definesc prioritățile strategice care ar trebui urmărite, cum ar fi promovarea culturii gay, combaterea discriminării persoanelor LGBT, legislație inclusivă.

Care sunt categoriile de români cel mai puțin homofobi? (un fel de portret-robot)

Nu aș împărți românii în homofobi, mai puțin homofobi ori prietenoși. Nici vârsta, nici educația nu sunt necesarmente buni indicatori. Știm însă că cei care apără și promovează așa-numitele valori tradiționale, cu puternică susținere ideologică a regimului Putin și a Bisericii Ortodoxe, sunt adesea contrariați de prezența homosexualității în spațiul public. Și-ar dori-o cenzurată ori chiar suprimată, căci, nu-i așa, suntem o țară ortodoxă. Dumnealor sunt și cei care recurg adesea la retorici și practice sexiste, rasiste, homofobe, cei care discriminează cu mândrie ca virtute civică. Cei care nu sunt seduși de avansul dreptei religioase și extremiste sunt adesea mai toleranți și fac posibil dialogul. Cum să ne cunoască și să ne înțeleagă cei care nu sunt dispuși la vreun dialog?

Am dat peste blogul mov al unui adolescent gay simpatic. Mi-a dat senzația că în generația tânără a dispărut îndârjirea. Crezi că nevoia de a lupta pentru drepturi și recunoașterea lor va dispărea pur și simplu cu timpul, pentru că generațiile se schimbă și tinerii de acum sunt mai chill?

Blogul mov e o bună imagine a unei lumi în schimbare, în care un adolescent se decide să rupă tăcerea, ipocrizia, teama de a fi tu însuți. Mie îmi pare mai degrabă o formă de curaj și determinare, în condițiile în care nu ai ieșit încă de pe băncile școlii și poți fi oricând pus la zid de propriii părinți, colegi, părinți ai colegilor ori profesori. Acest blog arată că se poate și altfel și că dreptul la identitate poate fi respectat chiar și la acea vârstă. Generațiile se schimbă, adolescenții precum cel de care vorbim schimbă comunitatea din jurul lor.

Ești activist pentru drepturile LGBT de atâta vreme și una dintre țintele preferate ale urii homofobilor. Nu dai prea mult cauzei, nu simți nevoia să iei o pauză și să trăiești o viață… fără stres?

Florin nu este doar un activist, slavă Domnului. Sunt un introvert care e chemat la rost uneori în spațiul public, altfel coabitez bine cu prietenii, cărțile și tablourile ce îmi sunt aproape zi de zi. Am decis însă să nu permit altora să-mi spună cine sunt și cum să-mi trăiesc viața și pare că e un proces de durată.

Au apărut în ultima vreme câteva cărți (Cimitirul,Soldații, de exemplu) prin care cititorii au ocazia să-și bage nasul în vieți de personaje LGBT. Crezi că necunoașterea e o cauză a homofobiei care poate fi tratată prin satisfacerea curiozității indirect, adică nu prin campanii de informare, ci prin artă?

Acest tip de vizibilitate culturală scade din încrâncenare, vindecă dezgusturi estetice moștenite, frici ale necunoscutului, temeri de învecinare cu lumea gay. Impactul e formidabil și ireversibil, generațiile din urma mea vor trăi într-o lume mai respirabilă în care diferența nu va fi pricină de atac belicos și stigmat iremediabil.

Citiți interviul integral în Revista de povestiri.

Cele mai citite

Marcel Ciolacu vrea să găsească o soluție cu ministrul Finanțelor pentru plata pensiilor înainte de Paști

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, lunea viitoare, va avea o întâlnire cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şi cu alţi miniştri pentru a discuta...

Cum se va desfășura prima competiție de frumusețe pentru AI din lume

Cu un singur click, lumea reală și cea virtuală se întâlnesc într-o competiție revoluționară de frumusețe. Primul concurs de frumusețe artificială din lume și-a...

Marcel Ciolacu vrea să găsească o soluție cu ministrul Finanțelor pentru plata pensiilor înainte de Paști

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, lunea viitoare, va avea o întâlnire cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şi cu alţi miniştri pentru a discuta...
Ultima oră
Pe aceeași temă