Biroul de la Bruxelles al WAZ, grupul de presa din care face parte si Romania libera, a realizat un interviu cu Günter Verheugen, fost Comisar European pentru Extindere si ulterior Comisar pentru Industrie, unul din cei mai activi sprijinitori ai Romaniei si Bulgariei in perioada in care cele doua tari isi negociau intrarea in UE.

Domnule Verheugen, UE descrie in mod invariabil cooptarea a zece  tari foste comuniste, printre care cel mai recent Romania si Bulgaria, ca pe un mare success. Dumneavoastra, care ati condus departamentul extinderii UE in anii 1999-2004, considerati ca intr-adevar nu s-a facut nicio greseala si ca extinderea nu a fost pripita?

Poate ca va voi parea putin ipocrit, dar as vrea sa ma credeti ca eu nu vad aici niciun fel de greseala importanta. Extinderea a adus in mod ireversibil stabilitate democratica si prosperitate economica in acele tari iesite de dupa Cortina de Fier. As spune ca singurul caz problematic a fost Ciprul. Dar o extindere a Uniunii fara cooptarea Ciprului ar fi fost in mod sigur blocata de Turcia.
Unii spun astazi ca primirea Romaniei si Bulgariei a fost o greseala. In cazul acestor doua tari trebuie insa sa ne amintim ca invitatia de a incepe negocierile se baza pe considerente strategice. Era o intreaga strategie geopolitica in spate: ne aflam atunci in plin razboi in Kosovo. Principala noastra preocupare era stabilitatea regiunii. Astazi, multa lume a uitat asta. Romania si Bulgaria au fost niste actori esentiali pentru stabilizarea acelei parti vulnerabile a Europei.

Asta pentru ca cele doua tari nu au permis avioanelor rusesti sa le survoleze teritoriul pentru a ajunge mai repede in Kosovo?

Exact. Cele doua tari au facut atunci absolut tot ceea ce promisesera. Nici nu indraznesc sa incerc sa-mi inchipui ce s-ar fi intamplat in regiune daca Romania si Bulgaria nu primeau o perspectiva clara de aderara la UE.
Pe deasupra, toata lumea stia, atunci cand am invitat cele doua tari, cat de diferite erau de noi. Ele abia iesisera din fundul beznei. Trecutul lor era mai intunecat si mai inghetat decat cel al celorlalte tari est-europene. Ceausescu fusese cel mai sinistru dictator al Europei, iar Jivkov nu era foarte departe de asta. Ambele tari fusesera distruse nu doar economic, ci si mintal si afectiv. Iata de ce am avut problema copiilor abandonati in Romania, iar nu in Polonia sau in Cehia.
Atunci cand Comisia lui Romano Prodi a decis in 2004 –la propunerea mea, lucru pe care nu il regret- ca Romania si Bulgaria se calificau pentru a fi primite in UE, toata lumea stia ca existau probleme de mentalitate politica. Dar acelea nu pot fi rezolvate in cadrul negocierilor de aderare. Singura intrebare ar fi daca democratia in aceste tari s-ar fi dezvoltat mai bine daca UE le mentinea in ipostaza de state paria. Cred ca raspunsul e limpede…
Sa va mai dau un argument. Germanii se plang ca Romania si Bulgaria nu se ridica la standardele noastre democratice. Dar o revolutie democratica a avut loc acolo abia in 1989 si 1990. In schimb, in Germania prima revolutie democratica a avut loc in 1918, iar 15 ani mai tarziu democratia era muribunda si fascismul a preluat puterea. Uneori e important sa faci asemenea comparatii pentru a intelege mai bine o situatie. Daca luam in considerare toate acestea, e limpede ca Romania si Bulgaria au facut mari progrese, in termeni relativi, si ar trebui sa le acordam in continuare aceasta sansa.

Cu toate astea, extinderea nu este deloc un subiect popular. In Germania, mai ales, cei care o sprijina pot pierde voturi importante. De ce este ea atat de rau vazuta?

Nu a fost intotdeauna asa. Imi amintesc sondajele din luna mai 2005, la un an dupa primirea a 10 noi membri. Cifrele erau atunci pozitive. S-au intamplat apoi lucruri ce nu aveau nimic de-a face cu extinderea. Referendurile asupra Constitutiei UE au esuat in Franta si Olanda. Politicienii de acolo, dar si din alte tari, au facut din extindere –si mai ales din negocierile cu Turcia- un tap ispasitor. Ideile astea s-au raspandit si in cadrul Comisiei. S-a creat o noua filosofie: ca ne extindem prea repede, ca nu mai avem criterii solide. Au aparut scenarii catastrofa despre amenintarea imigratiei masive, a deplasarii locurilor de munca peste hotare, a cresterii violentei urbane – lucruri care nu s-au intamplat. Prea putini politicieni in Europa indraznesc insa sa contrazica aceste opinii populiste.

Sa intelegem de aici ca primirea Turciei in Europa nu ar trebui sa ne ingrijoreze deloc?   

Aici avem de-a face cu un cerc vicios. Turcia face progrese, chiar daca incet, insa aude in acelasi timp din partea lui Sarkozy si a lui Merkel ca turcii nu sunt bineveniti in Europa. Cum sa pretindem atunci ca ei sa aplice reforme fundamentale? Si cum ei nu o fac, aceiasi oameni spun: vedeti cat e de lent progresul Turciei? Turcia are o enorma importanta strategica si trebuie sa ne hotaram ce vrem. E foarte important sa le transmitem turcilor un mesaj cat se poate de limpede si sa le spunem ca sunt bineveniti. Abia atunci aceasta tara o sa se poata reforma in profunzime. Exista o relatie directa intre capacitatea noastra de a lua o decizie politica limpede si capacitatea unei tari candidate de a se conforma conditiilor cerute.
Argumentul ca turcii nu sunt crestini nici nu merita luat in discutie. Europa se fondeaza pe valori, nu pe religie. Islamul a fost intotdeauna la el acasa in Europa. Este foarte important sa putem dovedi ca o tara cu o majoritate musulmana poate impartasi valorile noastre, cum ar fi drepturile omului sau statul de drept. Acestea sunt de altfel valori universale, nu doar europene.

Haideti sa ramanem la tarile din Balcani. Este oare posibil ca Serbia sa intre intr-o zi in UE fara sa recunoasca independenta Kosovo?   

Foarte dificil. Conditiile aderarii sunt foarte limpezi: nu poti intra in UE daca ai probleme cu vecinii. Conflictele de frontiera trebuie rezolvate inainte de aderare. Personal, eu cred ca singura modalitate de a face ca o tara din aceasta regiune sa-si rezolve conflictele este sa i se acorde perspectiva aderarii la UE. Dar mesajul trebuie sa ramana limpede: daca nu se rezolva conflictele cu vecinii, atunci nu poti intra in UE.

Dar cum poate Uniunea Europeana sa se astepte ca Serbia sa recunoasca Kosovo cand chiar unii din membri UE refuza sa il recunoasca ?

Sigur, aceasta este o remarca complet justificata. Primul pas spre o politica externa comuna va fi atunci cand UE va putea vorbi cu o singura voce.