L-am invitat pe profesorul Toma Pavel la o dezbatere care își propune să răspundă la întrebarea: este democrația Occidentală și sistemul său de valori pusă în pericol de ascensiunea populismului naționalism și de manipularea informațională.
Observați un recul al democrației ?
Aș răspunde: Nu, dimpotrivă. Văzând lucrurile de departe, impresia mea a fost că splendidul proiect al Uniunii Europene a evoluat neașteptat în ultimele doua decenii către un regim birocratic, independent de dorințele populațiilor și care a luat și continuă să ia la Bruxelles decizii poate raționale când sunt privite de sus, dar departe de a fi utile în fiecare colț al acestui imens amestec de popoare și tradiții care este Europa.
Brexitul, referendum-ul din Italia, și revendicarea specificității țărilor mai puțin influente la care asistăm acum mi se par a fi tocmai o revenire la idea – și la realitatea – importanței fiecărei națiuni și tradiții. Birocrațiilor sus-puse li se aduce aminte că nu sunt o monarhie absolută și că deci un pot guverna cum vor fără să țină seama de părerile, de obiceiurile și de interesele diferitelor grupuri de oameni care constituie Europa. Accentuez cuvîntul diferite dat fiind că Europa nu a fost nici o dată și nu va deveni vreodată o coloană perfect coordonată care avanseză disciplinat conform ordinelor de sus.
Ce rol mai are vocea poporului în lumea manipulării tehnologice, a social-media și a demagogiei-populiste ?
”Vocea poporului”, îmi permit să remarc, nu e un cor de operă cântat pe o singură voce. Iar termenul ”populist” folosit cu o nuanță de dispreț mă miră. Populus, în latină, este corespondentul lui demos, în greacă. Mi-e greu să văd de ce democrația nu ar da dreptul diferitelor componente ale populației, mai instruite sau mai puțin instruite, să aibe păreri și să și le exprime.
Și cum poporul e departe de a fi omogen, atât regiunile, cât și diferențele etnice, profesiunile și credințele încurajează și justifică multiplicitatea opiniilor. Dacă există însă un element unificator în ziua de azi, mi se pare că este dorința fiecărui grup (și nu a unei singure ”voci” abstracte a poporului) de a fi auzit. Iar dacă tehnologia actuală permite opiniilor să se transmită rapid, cu atât mai bine.
Dacă mesajul public este distorsionat, cum poate fi restabilită legătura între factorii de decizie și popor?
Din nou, mi se pare greu să cred că există un singur mesaj public. Arta guvernării în regimurile liberal-democratice încurajează o multiplicitate de poziții și negocierea cinstită a unor compromisuri folositoare tuturor. Opoziția actuală față de regimul birocratic de la Bruxelles poate avea diferite registre. În Marea Britanie o majoritate a populației nu aceptă această birocrație. În Italia, problema este moneda comună, care favorizează țările bine organízate din nordul Europei și le defavorizează pe cele de pe malurile mării Mediterane. Mișcările masive de populații pun sub semnul întrebării zona Schengen.
Defectul sistemului actual de la Bruxelles este refuzul de a asculta supărările diferitelor neamuri, profesii și grupuri. Guvernele țărilor europene însă, inclusiv cel al României, au tot interesul să asculte părerile multiple ale diferitelor grupuri, regiuni, etnii, și să țină seama de ele.
Iar dacă ne gîndim la istorie, îmi permit să aduc aminte că de mai bine de o mie cinci sute de ani nimeni nu a reușit să unească și să guverneze durabil toată Europa. De atunci, toate încercările – și nu puține la număr – de a imita imperiul romana au eșuat. În treacăt fie spus, imperiul roman avea înțelepciunea de a ne reglementa îngrijirea găinilor și grăsimile din brînzeturi. Cine are urechi de auzit să audă.
