Istoricul Neagu Djuvara (95 de ani) vorbeşte, într-un interviu destul de personal, acordat României libere, despre ceea ce-l enervează cel mai mult: faptul că românii scuipă pe stradă şi nu se bărbieresc, despre cum arată o zi din viaţa sa, dar şi despre cărţile pe care le are în lucru. Istoricul spune că nu are sentimente de ură, dar că totuşi pe Ion Iliescu îl urăşte cel mai mult, fiindcă îi urăşte „pe toţi cei care fac rău ţării mele".

Ce vă enervează cel mai mult?

N.D: Câteva amănunte care mă supără zilnic, de pildă, că românul este singurul cetăţean din Europa care scuipă pe stradă. Am să vorbesc cu doctorul Viorel Alexandrescu de la Institutul Cantacuzino, care are posibilitatea să creeze un mic spot de televiziune, care ar trebui dat câteva minute zilnic. 

Ar fi suficient să arate un tuberculos care a scuipat pe stradă, urmat de un cercetător care culege flegma şi o pune sub microscop. Toţi scuipaţii ăştia îi ducem acasă în fiecare zi. Pe străzile noastre nu ştii dacă eşti mai norocos să calci pe un căcat de câine sau pe un scuipat omenesc.

Cât timp scrieţi în fiecare zi?

N.D: Sunt foarte lent la scriere, aşa că nu vă pot spune cât scriu, ci cât mă aşez la masă ca să devin creator pot socoti: încerc să stau patru ceasuri pe zi, dar sunt incapabil să scriu dimineaţa. Organismul meu este astfel făcut că nu sunt tovarăş creator decât de la cinci după amiaza la douăsprezece noaptea.

Deci v-am furat din timpul de scris?

N.D: Da. De obicei, programez vizitele pentru dimineaţa. Nu foarte de dimineaţă, ci după ce îmi termin toaleta, fiindcă am nevoie de două ceasuri, dacă socotesc şi micul dejun. Dimineaţa nu pot scrie, fiindcă sunt neinspirat. E o chestie foarte veche, de când eram student, lucrez după ora 17.

Cât timp dormiţi?

N.D: Mult şi destul de prost, în ultima vreme. Din cauza vârstei şi din cauza medicamentelor pe care le iau, fiindcă am mici neajunsuri cardiace, iau nişte pastile care sunt şi diuretice, aşa că mă scol de patru ori pe noapte. De patru ori pe noapte e foarte mult, când nu adormi imediat, aşa că degeaba stau nouă ceasuri în pat, pentru că în realitate nu cumulez mai mult de şapte ore de somn

Aveţi grijă deci de ceea ce se numeşte, somnul de frumuseţe.

N.D: Da, dacă pun la socoteală şi jumătatea de oră pe care o dorm după-amiaza, care este foarte importantă şi pe care am învăţat-o când eram în Africa. Din cauza căldurii făceam zilnic o siestă de un ceas şi după aceea mi-a devenit nărav. Acum sunt foarte prost dispus, dacă sunt invitat la masă undeva la prânz şi nu pot să-mi fac siesta. Dacă siesta aceasta depăşeşte o jumătate de ceas nu mai e bună, fiindcă, pe urmă, intri în somnul profund şi te scoli mofluz. O siestă de o jumătate de ceas este, în schimb, foarte utilă şi-mi aduc aminte de ce a scris odată Churchill, că el chiar în momentele bombardamentelor germane asupra Londrei, el îşi făcea siesta lui zilnică, fără de care  nu era capabil să fie în formă. Această siestă este foarte utilă

Dacă ar fi să rezumaţi, cam care ar fi programul dvs. zilnic?

N.D: Din păcate, sunt foarte încet la îmbrăcatul de dimineaţă, pentru că mai întâi mănânc copios micul dejun, cu un ou, pâine prăjită, dulceaţă. Adică treisferturi de ceas îmi ia numai micul dejun. Aşa că dacă dau cuiva întâlnire la ora 10 eu trebuie să mă trezesc la opt, că alt-fel mă dau peste cap. Am nevoie de mult timp pentru toaletă şi bărbierit. Niciodată, nici dacă stau toată ziua în casă, nu rămân nebărbierit. Printre lucrurile care mă enervează cel mai mult este şi acela că văd mulţi români nebărbieriţi pe stradă. În Europa modernă ori îi vezi cu barbă, ori îi vezi proaspeţi, bărbaţi o săptămână întreagă nebărbieriţi doar în România vezi.

Ţine de apucăturile noastre balcanice?

N.D: Ţine de manierele noastre balcanice de neciopliţi.

Şi după ce mâncaţi copios, ce urmează?

N.D: După ce mă îmi fac toaleta şi mă îmbrac frumos, dimineţile le pierd. Ies un ceas afară ca să-mi fac cumpărături sau îmi găsesc alte motive să ies afară şi să merg pe jos măcar o oră. Foarte, foarte rar  fac această plimbare gratuit. În general, îmi găsesc un scop, merg pe jos până la Obor sau până la Poştă, orice ca să consum această oră în care trebuie să umblu, pe urmă, când ajung acasă, mai scriu o scrisoare sau  mai citesc ceva până se face ora prânzului. Dar niciodată nu încep cu adevărat să lucrez serios dimineaţa, ci abia după ce am mâncat prânzul, am făcut siesta, am băut o cafea.

Ce mai citiţi?

N.D: Din păcate sunt foarte înristat că nu mai apuc să citesc nici romane bune şi nici cărţi care să fie din afara interesului meu momentan.