10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialPipa lui Avram Iancu şi tabachera Reginei Maria, expuse la Cluj

Pipa lui Avram Iancu şi tabachera Reginei Maria, expuse la Cluj

Una dintre cele mai interesante expoziţii istorice va putea fi vizitată la Cluj, în Biblioteca Centrală Universitară. Este vorba de o expoziţie intitulată “Patimă şi viciu, artă şi fum – o istorie ilustrată a fumatului în România”. Evenimentul este organizat de istoricii Ancuţa – Lăcrămioara Chiş şi Ucu Bodiceanu.

Ce exponate vor fi prezentate

“Expoziţia cuprinde aproximativ 150 de fotografii într-o panoplie fascinantă a obiectelor şi tabieturilor fumatului. Este o altfel de istorie a unui obicei controversat povestită prin intermediul imaginii. Iniţiativa noastră este prima care prezintă arta declanşată de acest viciu care bântuie de secole viaţa românilor. De la boierii care nu se puteau dezlipi de ciubucele lor uriaşe cu tutunul turcesc de cea mai bună calitate, la ţăranii care fumau tutunul din producţia proprie, regii României, fumători cu toţii, mari personalităţi ale culturii române “cu fumuri”, cutii luxoase de tutun, dar şi tigaretele comuniste care au făcut istorie (Snagov, Mărăşeşti, Carpaţi… fără filtru, etc.), totul alături de cele mai elegante lulele, însoţite de cele mai rafinate tabieturi.

Reclame din perioada interbelică la ţigarete pentru femei, reclame la ţigări denicotinizate din anii `30, celebrele ţigări Regale devenite peste noapte Republicane, brichete în formă de carte de rugăciuni, sau tabachere pentru prizat tabac au creat o întreagă cultură paralelă marii industrii a tutunului”, spun organizatorii. Vizitatorii vor putea admira şi imaginile unor obiecte celebre, cum ar fi pipa lui Avram Iancu ori tabachera Reginei Maria a României.

 

Cele mai citite

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...
Ultima oră
Pe aceeași temă