R: În România cred că s-a modificat de peste 60 de ori.

Gh.P.: Da, şi asta în condiţiile în care, în 2004, când s-a elaborat codul de către „marele" guvern Adrian Năstase, s-a spus un lucru foarte important care se respectă doar de faţadă. Nu poţi să modifici Codul Fiscal decât începând cu anul fiscal următor. Pe de altă parte, nu poţi să modifici Codul Fiscal în ultimele şase luni ale anului, pentru că nu mai respecţi acest principiu al predictibilităţii. Nimeni nu a ţinut cont de acest lucru. Nici un partid nu are dreptul să strige că se încalcă legea. Noi însă, cetăţenii, putem să spunem, cu voce tare, că ăsta este unul dintre cele mai urâte lucruri care ni se întâmplă.

R: Vă întrebam care este practica în Europa în privinţa drepturilor de autor...

Gh.P.: Comparând  sistemele din alte ţări cu nebunia care este la noi, putem să spunem că acolo, într-adevăr, lucrurile sunt foarte, foarte simple. La un singur ghişeu, omul se duce cu o declaraţie unică, ce nu are 300 de pagini, ci 2-3 pagini în care spune ce venituri are, din ce tipuri de activităţi şi pe baza acestei declaraţii se stabilesc impozitul pe venit şi toate contribuţiile.

R: Deci există contribuţii pentru drepturi de autor şi acolo... 

Gh.P.: Există, există, dar nu la toate statele. Contribuţiile sunt însă stabilite fix în acelaşi fel în care este stabilit impozitul pe venit. Practic, se globalizează venitul şi, în funcţie de acesta, se stabilesc şi impozitul, şi CAS, şi şomaj, şi altele. Altă aberaţie în România, gândiţi-vă că un autor care  scrie o carte acum şi mai scrie o carte peste cinci ani nici nu poate să fie şomer.

R: Tocmai de aceea vă şi întrebam...

Gh.P.: Scriitorul, actorul, avocatul chiar nu sunt salariaţi. Sunt profesii liberale.

R: Ce-i lipseşte în primul rând acestei ordonanţe?

Gh.P.: Ar trebui început cu modificarea articolului I, care este o problemă reală. Sunt multe situaţii în care contractul de drepturi de autor nu este altceva decât un contract de muncă deghizat. Dacă s-ar clarifica această problemă, ar fi şi legea inteligibilă. Au fost puşi pe contracte de drepturi de autor maşinişti, cameramani, femei de serviciu. S-a exagerat. Dacă spui despre aceste contracte că sunt contracte de muncă deghizate, ai rezolvat problema.  Pe de altă parte însă, există o situaţie în care nu poţi, sub nici un motiv, să recalifici contractul de drepturi de autor ca fiind un contract de muncă, deghizat sau nu. Acolo unde este vorba despre creaţie pură. Aici sunt incluşi ziarişti, oameni de televiziune, actori şi autori de cărţi. Nu neapărat scriitori, chiar şi autorii de cărţi juridice, de exemplu, sau de articole de specialitate. Din acest punct de vedere, ceea ce a făcut această ordonanţă este de-a dreptul criminal, pentru că a introdus în aceeaşi oală şi pe cei care în mod deghizat s-au numit autori, şi pe cei care în mod real sunt autori. Şi ordonanţa este din acest punct de vedere în contradicţie evidentă cu legea dreptului de autor (Legea 7/1996), care prevede că autorului i se recunosc două drepturi, ambele de proprietate: dreptul patrimonial la o sumă din difuzarea operei şi un alt drept, care este prevăzut şi în Constituţie, fiind un drept de proprietate exclusivă. Este vorba despre dreptul nepatrimonial al autorului de a fi considerat autorul acelei creaţii. Nimeni nu s-a gândit la acest aspect şi, din perspectiva aceasta (şi iată că am ajuns la un alt motiv de neconstituţionalitate), se încalcă articolul 41 din Constituţie. Când mie îmi califici orice fel de drept de autor ca fiind un venit din muncă. Dreptul de proprietate intelectuală nu există numai astăzi, când am luat 10 lei de la o televiziune, ci se exercită şi peste 10 ani, 20 de ani şi de el beneficiază inclusiv moştenitorii.

R: Ar putea Fiscul să folosească această neclaritate ca o armă politică, până la urmă? Adică să califice ca dependente activităţile jurnaliştilor la anumite trusturi şi ca independente la altele?

Gh.P.: Da. Pentru că articolul este foarte larg. Iar ultimul punct spune că pot fi calificate ca dependente „alte activităţi de acest gen". Deci, da. Din nenorocire, asta este şi asta se întâmplă. Fiscul ar putea să se ducă la televiziunea mogulului X şi să spună: toţi oamenii tăi sunt, de fapt, dependenţi şi se duce la Y şi spune că lucrurile sunt diferite. În timp ce, dacă foloseau formula clară „contract de muncă deghizat", nu mai era posibil acest arbitraj. Pentru că ai o realitate economică (cea în care mulţi au abuzat de contractele de drepturi de autor), dar ai un şablon juridic care este prost conceput şi care permite ca realitatea economică să fie interpretată subiectiv.

R: Credeţi că va reuşi Guvernul să colecteze sume importante din aceste contribuţii sau oamenii vor reuşi mai degrabă să evite plăţile? De exemplu, încasând banii din drepturi de autor pe firmă.

Gh.P.: Nu, Guvernul nu va reuşi să colecteze prea mult. Sigur că varianta cu firma este una plauzibilă, mai ales că am înţeles că se revine la impozitul de 3% pe veniturile microîntreprinderilor. Nu-mi cereţi acum exemple cum va fi ocolită această legislaţie, dar se vor descoperi foarte curând.  

CV Gheorghe Piperea (40 de ani)

1996 - prezent,  avocat  membru al Consiliului Baroului Bucureşti(din 2007)

2001 - prezent, practician în insolvenţă, vicepreşedinte al Uniunii Naţionale a Practi­cienilor în insolvenţă (din 2004)

1994-1996 - judecător, Judecătoria Sectorului 1, Bucureşti

1990-1994 - Facultatea de Drept a Universităţii Bucureşti

1994-1995 - Master în Dreptul afacerilor

1999 - Şcoala de avocaţi din Paris

1998-2005 - doctor în Drept la Universitatea Sorbona I din Paris.