România liberă continuă seria interviurilor cu oamenii legii care au pasiuni deosebite. Astăzi, vă prezentăm un interviu cu Virgil Nicolae (48 de ani), din cadrul Biroului Contravenții al Brigăzii de Poliției Rutieră București. Fără să urmeze vreo școală de specialitate, pictează, sculptează și creează haine și încălțăminte din piele. Agentul Nicolae povestește, pentru Rl, despre sentimentele care îl încearcă atunci când pictează icoane.
România liberă: Cum a început totul? V-a plăcut de mic să desenați sau ați urmat vreo școală de artă? Aveți pe cineva în familie care are vreun talent special?
Virgin Nicolae: Desenez de când mă știu. Un frate al tatălui meu desena flori pe căruțe. Avea talent. Cred ca de la el am moștenit această pasiune. Verișorul meu lucra la Șantierul Naval Oltenița. Vara, șeful lui îl ducea la munte și îl lăsa să picteze. E genetic talentul.
Citește și: FOTO. Artă la Poliție. Povestea Otiliei Ion, polițista care coase goblenuri
Pe de altă parte, cei doi băieți ai mei au talent la desen. Aici e un paradox. Unul dintre băieți nu este fiul meu natural, însă are un talent deosebit la desen. Celălat copil desenează de mic, însă a ales sportul. Joacă handbal la Farul Constanța. Nu am făcut nicio școală de specialitate. Eu sunt autodidact, dar cred că talentul meu este un dar de la Dumnezeu. Fără Dumnezeu nu se poate nimic. Când plec de la serviciu, merg acasă și pictez. Dar mai fac și grafică, sculptez, și creez haine, încălțăminte și curele din piele.
V-ați dorit de mic să deveniți polițist sau vă imaginați un artist de succes?
Virgil Nicolae: Mi-am dorit foarte mult să fiu polițist. Lucrez în MAI din anul 1991. Când eram mic, îmi tresălta sufletul când vedeam milițieni. Îmi petreceam timpul desenând milițieni și mașini și motociclete de miliție. Eu sunt la Biroul Contravenții al BPR. Trimit amenzi în toată țara. Îmi iubesc meseria foarte mult, însă mi-aș dori foarte mult să lucrez într-un departament cultural al Ministerului.
Ce vă place să pictați cel mai mult?
Virgil Nicolae: Îmi place să pictez orice. Am pictat multe icoane, dar și portrete, peisaje, reproduceri după tablouri celebre. Eu, când pictez, încerc să surprind sufletul omului. Să-l arăt cum e el cu adevărat, nu cum pozează. La un moment dat, am făcut portretul unui șef de al meu. Nu știa, i-am făcut o surpriză. A fost surprins. M-a încurajat, mi-a spus că am talent.
Citește și: INTERVIU cu Marian Godină: Poliția este cel mai bun punct de observare a societății cu bune și cu rele
De altfel, pictura este viața mea.
Cum de ați ales icoanele? Sunteți o persoană religioasă sau ați avut parte de o întâmplare deosebită care v-a determinat să vă apucați să pictați figuri divine?
Virgil Nicolae: Fără Dumnezeu nu e nimic. Eu cred că Dumnezeu m-a ales să fac artă. Sunt un om credincios și mă duc cât de des pot la biserică. Am religia în suflet. Am crescut la țară. Sunt din comuna Ciocănești, județul Călărași. Ai mei m-au învățat să iubesc tot ceea ce este bun și frumos.Cred în Dumnezeu și cred în sfinți. Înainte de expoziția de la Centrul Cultural, am fost la părintele Arsenie Boca. Până să ajung la mormânt, m-am rugat încontinuu. Ultima icoană pictată a fost cea a Sfântului Ilie. În decembrie, am terminat icoana Sfântului Nicolae și am mai pictat și icoana lui Iisus Hristos. Sunt neprețuite pentru mine. Am avut niște trăiri greu de exprimat în cuvinte, atunci când le realizam. Simțeam ceva divin. Izbucneam în lacrimi. Au fost unele detalii pentru care a trebuit să-mi țin respirația.
Cât vă costă materialele pe care realizați picturile? Ați vândut vreo lucrare? Vă ajung banii pentru a acoperi costurile de realizare?
Virgil Nicolae: Pictez pe scoarță de copac, pe sticlă, pe pânză. Am vândut câteva lucrări, însă nu atât de multe cât să mă ajute să recuperez din investiție. Un tub de culoare costă 10-12 lei, pensulele, 10-50 de lei, pânza nu costă foarte mult, iar scoarța de copac este gratis. De obicei, folosesc scoarță de castan. O pictură pe scoarță de copac durează câteva ore. Am făcut peste 100 de portrete.
Înțelegem că pictura nu este singura pasiune.
Virgil Nicolae: Da, mai sculptez, în lemn, în piatră, în metal. Pot să fac mai multe lucruri în același timp. Dacă mă plictisesc de pictat, iau dalta și încep să sculptez ceva. Îmi plac foarte mult caii. Am sculptat un mustang, Statuia Libertății. Îmi doresc foarte mult să-l sculptez pe Vlad Țepeș.
În afară de sculptură, mai am o pasiune. Am acasă și scule de cizmărie. Am învățat de la un prieten să fac încălțăminte. Nu fac singur. Mă mai ajută și prietenii. Pentru ciocatele din picioarele mele, eu am făcut calapodul. Mi-am făcut și o haină din piele, mai deosebită. De asemenea, am ”sculptat” un toc de pistol din piele și curele.
Aveți sprijin din partea familiei, colegilor, șefilor?
Virgil Nicolae: Șefilor nu le vine să creadă atunci când văd ce realizez, dar mă susțin. Și unii colegi mă sprijină. Cei de la sindicatul nostru (SNPPC) s-au implicat și m-au ajutat să am expoziții, iar de la Adina Maftei de la Centrul Cultural al MAI am primit foarte mult sprijin. Și mă mai bucur foarte mult și pentru faptul că maestrul Cristian Boca m-a încurajat foarte mult și mă susține.
Sunt și oameni pe care îi simt că sunt invidioși și răi, dar nu mă supăr. Mă motivează să merg mai departe și să fac și mai bine ceea ce fac acum. Soția se mai supără pe mine, pentru că îi murdăresc covoarele, dar mă iartă repede și chiar mă încurajează. Când vede ceva ce crede că îmi trebuie pentru pictură sau sculptură, chiar ea mă îndeamnă să cumpăr. Și copiii mei mă sprijină. Când ajung acasă,după ce mă schimb de haine, merg să văd mapa cu portrete. Poate mai am ceva de completat, poate îmi mai vine vreo idee. Sunt unele persoane care au vicii și își petrec o mare parte din timp la bere cu prietenii. Eu îmi petrec o mare parte din timp cu arta. Nu am nici cont de Facebook. Nu am timp de stat pe Internet.
Ce planuri de viitor aveți?
Virgil Nicolae: Clar nu mă voi opri aici. Caut mereu noul. La școală nu am fost un tocilar, am fost un pic mai golănaș, nu mi-a plăcut să învăț ceva anume. Dar acum învăț singur. Vreau să ajung la perfecțiune.
